În sudul Franţei, la Avignon, în Evul Mediu s-a construit o jumătate de pod peste râul Rhone. Pe malul stâng al râului era regatul german, iar pe malul drept se afla regatul francez. Fiindcă cele două regate nu s-au unit, podul a rămas neterminat. Astăzi, jumătatea de pod de la Avignon face parte din monumentele vrednice de văzut ale acestui oraş bogat în construcţii romane vechi. Nenumărate ilustrate cu fotografia podului care sfârşeşte în mijlocul râului Rhone sunt trimise în toată lumea.

„PATRIA MEA"... Acolo unde cugetul e neînfricat şi omul ţine capul sus; Acolo unde cunoaşterea e liberă; acolo unde lumea n-a fost împărţită de înguste ziduri domestice; acolo unde cuvintele

Se spune într-o fabulă, că un leu, fiind ostenit de atâta alergare, s-a culcat la umbra unui copac. Un şoarece ce se plimba de colo până colo, începu deodată să alerge pe spinarea leului. Deşteptându-se, leul îl prinse pe şoarece şi îi zise: „Cât e câmpul de mare, numai pe spatele meu ţi-ai găsit loc de alergare? Ei, acum ce vrei?"

„Seceta a ucis orice boare de vânt, / Soarele s-a topit şi a curs pe pământ / A rămas cerul fierbinte şi gol / Ciuturile scot din fântână nămol, / Peste păduri tot mai des focuri, focuri, / Dansează sălbatice, satanice jocuri / ...Spun tatii că mi-e sete... şi-mi face semn să tac / Ameţitoare apa, ce limpede te clatini / Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri / La ceas oprit de lege şi de datini.../ Împleticit m-am dus şi i-am închis / Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne, / Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata / Mi-a şuierat cu bucurie - Avem carne!"

O poveste veche, de pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ cu Sfântul Petru, spune că, într-o zi - aşa, mai spre seară - Tatăl nostru s-a aşezat la umbra unui nuc şi privind apusul, i-a spus sfântului Petru: - Uite, tu nu ştii, dar chiar înainte de a începe să fac lumea, m-am întors o clipă cu gândul în Mine şi m-am întrebat: Oare să fac lumea sau nu? Oare să fac munţii şi apele şi florile şi pădurile şi vieţuitoarele sau nu? Şi Omul... sau nu?

„Filosoful se gândeşte la divinitate, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esenţă, altul la persoană". Emil Cioran (1911-1995), a fost scriitor şi filosof român stabilit în Franţa, unde a trăit până la moarte

„Poetic vorbind, cred că oamenii locuiesc în palma întinsă de Dumnezeu şi mai cred că sfântul se roagă prin rugăciunea lui, iar păcătosul prin păcatul său. În acest sens, viaţa noastră este liturgică".

„Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important". Constantin Brâncuşi (1876-1957), sculptor român, având contribuţii covârşitoare

Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, se mai numeşte şi „a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului". În evanghelia mai jos menţionată, sunt prezentate numele strămoşilor după trup ai lui Iisus Hristos, 42 la număr, grupate în trei serii sau perioade, fiecare cu câte 14 nume: prima de la Avraam până la regele şi proorocul David, epoca formării poporului evreu; a doua, de la David la strămutarea evreilor în Babilon, epoca măririi şi apoi a decăderii acestui popor; a treia, de la captivitatea babiloniană până la Hristos, „Perioada aşteptării lui Mesia". Această genealogie vine să ne arate întregii omeniri, că Iisus Hristos a fost „om" adevărat, născut pe pământ la „plinirea vremii", „pentru noi şi a noastră mântuire", sau cum spune Sf. Ap. Petru: „Cel Ce a plecat cerurile şi s-a coborât printre oameni, Hristos, fiul lui Dumnezeu".

„De la mine, filosofia creştină va primi pentru prima dată teoria adevărată a infinitului. Nu am nicio îndoială privind adevărul transfiniţilor, pe care i-am identificat cu ajutorul lui Dumnezeu".