Pagina 177 din 183

Dumnezeu ține trează nădejdea

14-02-2015 | de: Părintele Gheorghe Șincan, paroh la Târgu-Mureș

Toți oamenii speră. Și speră câtă vreme trăiesc. Când sfârșește viața, dispar și speranțele. Iar aceasta se petrece fiindcă „toate speranțele omenești se construiesc la nivelul creatului și nu au puterea de-a transcende hotarele morții. Nădejdea creștină se bizuie însă pe darul necreat al lui Dumnezeu, care se dă în Hristos. De aceea, depășește hotarele morții și pătrunde în viața cea adevărată".

E bine, dar nu prea...

13-02-2015 | de: Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş.

Cineva l-a întrebat pe Mulla Nasroddin (învăţat şi filosof, cunoscut pentru povestirile sale amuzante):

- De ce eşti atât de trist?

Mulla a răspuns:

- Soţia mea a insistat să nu mai joc cărţi şi alte jocuri de noroc, să nu mai fumez şi să nu mai beau, iar eu am renunţat la toate aceste lucruri.

Omul a spus:

- Soţia ta trebuie să fie foarte fericită acum.

Oriunde ai fi, priveşte spre cer!

12-02-2015 | de: Părintele Gheorghe Şincan, paroh la Târgu-Mureş

Ludovic al IX-lea, Rege al Franţei din 1226 până la moartea sa în 1270, a fost cunoscut în general ca Sfântul Ludovic, iar Biserica catolică îl laudă şi îl preamăreşte, pentru sfinţenia sa şi pentru toate lucrurile minunate pe care le-a realizat.

Într-o discuţie a Sfântului cu ducele de Champagne, pe marginea cumplitei boli a leprei trupeşti şi a păcatului, regele l-a întrebat pe duce dacă ar fi să aleagă între lepră şi păcat, ce ar alege?

În cer sunt numai oameni buni

11-02-2015 | de: Părintele Gheorghe Şincan, paroh la Târgu-Mureş

Trăia în anii din urmă la Milano un bătrân pictor copist, care de peste 40 de ani trăise în Galeria de artă a Academiei Italiene şi nu făcea altceva decât să copieze chipul lui Hristos din renumita pictură „Cina cea de Taină", a lui Leonardo da Vinci (1452-1519). 

Sticla sau rătăcirea în umbra morții

10-02-2015 | de: Părintele Gheorghe Șincan, paroh la Târgu-Mureș

Această întâmplare s-a petrecut într-o cârciumă dintr-un orășel din America, cu mulți ani în urmă. Un grup de tineri stătea la tejgheaua cârciumarului, când un nenorocit, zdrențuros, vagabond, împinse ușa și privi la ei rugător. Imediat tinerii au comandat pentru el o țuică și apoi i-au cerut în mod poruncitor să le țină un discurs. După ce dădu pe gât țuica, vagabondul privi un moment la ei și apoi, cu vorbire frumoasă, care arăta de pe ce treaptă socială înaltă căzuse, începu discursul:

„Stimați domni, în seara aceasta privesc la voi și la mine, și îmi pare rău că în voi văd tabloul bărbăției mele pierdute. Această față buhăită a fost cândva tot atât de fragedă și fină ca a voastră. Acest corp, ce acum se clatină, pășea odată tot așa de mândru; eram un bărbat între bărbați. Și eu am avut o dată o casă, prieteni și situație. Am avut o soție de o rară frumusețe și eu am murdărit perla nestemată a onoarei și respectului ei în degradări până am văzut-o pierind. Am avut copii așa de dulci și de drăgălași ca și florile primăverii. I-am văzut ofilindu-se și murind din pricina umblării nenorocite a tatălui lor bețiv.

SINCER

07-02-2015 | de: Părintele GHEORGHE ȘINCAN, paroh la Târgu-Mureș

În vechime olarii își fabricau vasele din lut. Acestea, după ce erau așezate cu mare atenție, erau transportate la târg cu căruțele pe distanțe destul de considerabile

Istoria celor șapte chefuitori

06-02-2015 | de: Părintele Gheorghe Șincan, paroh la Târgu-Mureș

Șapte oameni se pun într-o noapte pe chef la o crâșmă. Afară plouă. Înăuntru oamenii beau, răcnesc și suduie, „întrecându-se a se arăta unul mai al dracului decât celălalt". Dar afară ploaia se întețește. S-aude vuietul valurilor. E inundație. Nu mai e chip de plecare. Crâșma e înconjurată de valuri fioroase. Veselia a amuțit. Înjurăturile au încetat. Apa crește văzând cu ochii. Cei șapte încep a se certa: „Tu m-ai îndemnat să vin astăzi la cârciumă…". „Tu nu m-ai lăsat să plec mai devreme"… De la sfadă, lucrul ajunge la bătaie. Zboară scaunele, palmele, „dumnezeii" și pumnii.

Oprește-te o clipă și-ascultă!

05-02-2015 | de: Părintele GHEORGHE ȘINCAN, paroh la Târgu-Mureș

Dragă cititorule, nu știu dacă îți plac poeziile, dar știu un fapt simplu, sfânt și cert, că în ele sunt și gândurile noastre. Îți propun astăzi câteva versuri din volumul „Inedite" (1966) al lui Virgil Carianopol. Îți vor plăcea cu siguranță!

Mi-a bătut în poartă Fericirea

Și intrând în curte m-a strigat.

Eram dus alături cu iubirea.

A-nchis poarta iute și-a plecat.

Orarul de lucru al lui Dumnezeu

04-02-2015 | de: Părintele GHEORGHE ȘINCAN, paroh la Târgu-Mureș

Povestirea este spusă de un fermier care avea un puternic dispreț pentru lucrurile „religioase". În timp ce-și ara câmpul într-o duminică dimineață, acesta îi batjocorea pe credincioșii ce mergeau la Biserică.

A venit luna octombrie și fermierul a avut cea mai bună recoltă din toți anii, cea mai bună din toată țara. Când recoltatul s-a încheiat, el a pus un anunț în ziarul local, prin care desconsidera creștinii pentru credința lor în Dumnezeu. Aproape de sfârșitul diatribei sale, el scria: „Credința în Dumnezeu nu înseamnă mult, dacă cineva ca mine poate să prospere."

Răbdarea îl umple de har pe om

03-02-2015 | de: Părintele GHEORGHE ȘINCAN, paroh la Târgu-Mureș.

O femeie credincioasă avea bărbatul bețiv. Mai în fiecare seară, el venea beat acasă și o bătea pe nevastă-sa și pe copiii lui. Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.

Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă și bună, cu atât se înfuria mai tare și o bătea fără milă.

Într-o zi, el, ieșindu-și din fire, răcni la ea:

- De ce taci? De ce nu mă lovești și tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?