Pagina 185 din 185

Bună ziua, avem și noi o dilemă

15-11-2014

Vă îndemn, dragi cititori ai mei (dacă mai este vreunul), ca în aceste zile, când nu ne mai auzim unii pe alții din cauza sonorului dat la maximum al sporovăielii politice, să mai citiți și poezie. 

Coşarul milostiv

13-11-2014 | de: Părintele Nicolae Gheorghe Şincan, paroh la Târgu Mureş

Un om a căzut odată într-o fântână, de unde nu reuşea să iasă. Fântâna era lângă o staţie de autobuz, aşa că omul credea că se va găsi repede cineva care să-l scoată din adânc. Să vedem însă ce s-a întâmplat.

Dumnezeu nu cere de la noi minuni

12-11-2014 | de: Părintele Nicolae Gheorghe Șincan, paroh la Târgu-Mureș

Dumnezeul nostru este Dumnezeul Minunilor, iar minunile sunt semnul văzut al puterii și iubirii Sale pentru noi. Dumnezeu nu ne cere nouă minuni. Acelea le face El, spune Părintele Arsenie Boca!

Se spune că un prosper om de afaceri, dar și temător de Dumnezeu, se ruga împreună cu fiul său într-o seară înainte de culcare. Tatăl îi spunea fiului său astfel:

- Să ne rugăm pentru acel sărac care trăiește pe drumuri, pentru ca Bunul Dumnezeu să îi vină în ajutor.

Când îngerul morții va veni la patul tău, nu te speria

11-11-2014 | de: Părintele Nicolae Gheorghe Șincan, paroh la Târgu-Mureș

În timpul vieții, Sfântul Arhanghel Mihail se roagă pentru noi, ne ocrotește de cel viclean. După moarte, se spune că tot el poartă sufletele pe lumea cealaltă spre cer, păzindu-le de ucigă-l-crucea, care le pândește să le ia la sine. Să vă spun o poveste despre Sfântul Arhanghel Mihail. Se zice că Sfântul a botezat copilul unui om sărac, căci omul spunea: „Pe Sfântul Arhanghel îl vreau nănaș, căci el e drept: ia la rând sufletele, pe sărac ca și pe bogat, pe cioban ca și pe împărat". Sfântul i-a botezat copilul, apoi, văzând cât e de sărac, i-a spus într-o zi:

- Fiindcă ești sărac din cale-afară, am să-ți dau un dar - să te faci doctor și să te pricopsești.

Sfinții îngeri păzitori

08-11-2014 | de: Părintele Gheorghe Șincan, paroh la Târgu Mureș

„La început Dumnezeu a creat cerul și pământul Și pământul era gol." (Gen 1,1). Acestea sunt primele cuvinte cu care începe Sfânta Scriptură. În Biblie, expresia „cer și pământ" înseamnă tot ce există, creația în întregime. Dar dintre tot ce există, dintre toate ființele pe care le-a creat Dumnezeu, două categorii merită o atenție deosebită: îngerii, care sunt făpturile cele mai nobile ale cerului, ale lumii nevăzute, și oamenii, care sunt făpturile cele mai nobile ale pământului, ale lumii văzute.

Sărbătoarea de astăzi, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, este destinată să ne amintească o realitate pe care deseori în viață o neglijăm: Dumnezeu se îngrijește de noi oamenii, este în contact cu noi și realizează acest lucru prin creaturi intermediare, pe care Biblia le numește îngeri.

Numai autoritățile te vor mort. Dumnezeu te vrea viu!

07-11-2014 | de: Preot dr. NICOLAE GHEORGHE ȘINCAN

Pisoiul unei familii a fost lovit de o mașină, în încercarea de a trece strada, și a murit. Cum țineau tare mult la animal, au fost foarte triști, dar au ascuns trupul mort al acestuia de băiețelul lor de doar câțiva anișori.

Care este diferența între stânga și dreapta?

06-11-2014 | de: Preot dr. NICOLAE GHEORGHE ȘINCAN

Într-un mic sat polonez, era o singură vacă și într-o zi a încetat să mai dea lapte. Panicați, oamenii au întrebat peste tot și au aflat că ar putea cumpăra o vacă din Moscova, cu două mii de ruble, sau una din Minsk, cu o mie de ruble. Normal, au ales varianta mai ieftină - o vacă din Minsk. Era o vacă superbă, dădea mult lapte gras și toată lumea o îndrăgea.

Dorința femeii este lege pentru bărbat, dacă scopul bărbatului e femeia

05-11-2014 | de: Preot dr. NICOLAE GHEORGHE ȘINCAN

O legendă povestește că la începutul lumii, când Dumnezeu a hotărât să creeze femeia, El văzu că epuizase toate materialele în bărbat și că nu mai dispunea de nimic... În fața dilemei și după o profundă meditație iată ce a făcut: a luat rotunjimea lunii, suavele curbe ale valurilor, tandra aderență a zorelelor, mișcarea tremurată a frunzelor, silueta subțire a palmierului, tenta delicată a florilor, privirea îndrăgostită a cerbului și veselia razei de soare, timiditatea rândunicii, vanitatea păunului, suavitatea lebedei, duritatea diamantului, blândețea porumbelului, cruzimea tigrului, ardoarea focului și răceala zăpezii. El a amestecat ingredientele atât de diferite și a făcut femeia, pe care i-a dăruit-o bărbatului.