„Ce a fost câștigat cu sânge nu se negociază cu cerneală!"


Categorie: Editorial
|
17-11-2017
Nr: 221
|
Autor: LAZĂR LĂDARIU
|

Pe măsură ce, tot mai mult, ne apropiem, în timp, de cea mai mare sărbătoare a românilor - Centenarul Unirii celei Mari, de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, și de suta de ani de la făurirea acelei Românii Mari, acea „Românie dodoloață", cum o numea filosoful, poetul și vizionarul Lucian Blaga, tot mai dese, tot mai furibunde sunt atacurile și zvârcolirile nemernicilor, ale iredentiștilor, ale neorevizioniștilor, ale dornicilor autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Atacurile antiromânești vin din interior, dar și din exterior, din afara României, de la Budapesta.

La 23 octombrie, în cadrul unui discurs bombastic, rostit cu prilejul aniversării Revoluției Ungare din anul 1956, unui politician al FIDESZ, partid aflat la guvernare, nu i-a fost rușine să treacă la atacurile unei amenințări directe, invocând, itt és móst!, restituirea, către Ungaria, a teritoriilor pierdute în urma Tratatului de Pace de la Trianon. Doar așa - zicea el - premierul Viktor Orbán i-ar putea primi pe imigranți pe teritoriul Ungariei!". Revendicări directe, șantaj, obrăznicie, lipsă de bun-simț! Insul, ca și Viktor Orbán, premierul unei Ungarii cu fața mereu spre Kremlin, uită, cu totul, de urmările firești, de acele drepte consecințe, de după încheierea Primului Război Mondial, după care Ungaria a ieșit învinsă, consecințe care au dus la dispariția, pentru totdeauna, a Imperiului Austro-Ungar. Să mai pună mâna, acel gureș politician ungur, pe o adevărată carte de istorie, să afle ce s-a întâmplat atunci. Poate va reuși să iasă din sfera interpretărilor demente, care cer înapoi teritorii pierdute de Ungaria.

După cele afirmate de acel politician FIDESZ, bine dus cu pluta, firesc este să te întrebi: a avut vreo reacție Guvernul de la Budapesta?

Nu! E de înțeles tăcerea. Dar a avut, cumva, vreo reacție Guvernul de la București sau măcar, în ceasul al doisprezecelea, Ministerul de Externe? Nu! Guvernanții români, ca de obicei, înghit și tac. Tac, să nu supere Ungaria, așa cum o fac din 1990 încoace. S-a delimitat vreodată Viktor Orbán de aceste strâmbe politice, date tocmai de oamenii lui?

Nu! S-a delimitat, vreodată, UDMR în fața acestor enormități provocatoare în fața adevărului istoriei? Nu! Viktor Orban și ai lui, bolnavi de „nostalgia Trianonului", sprijinind, pe față, dictatura minorității din România, îl elogiază pe Horthy Miklos, cel care, imediat în zilele de după Diktatul de la Viena, trecea, arogant și triumfător, pe cal alb, prin orașele și satele nordului Ardealului, pământ românesc furat și dat Ungariei, de Germania și Italia.

Prezent în România, destul de des, Viktor Orban îi instigă pe unguri, ignorând un elementar bun-simț, dar și legile românești. A făcut-o, recent, prin Cluj-Napoca și localități ale județului Cluj. Fără rușine. Fără reținere! Așa că nu te mai miri de un ins aflat sub mâna lui, reprezentant al partidului de guvernământ din Ungaria, în stare să debiteze, nestingherit, astfel de tâmpenii în totală contradicție cu adevărul istoric, în stare de o astfel de mizerabilă provocare neorevizionistă! Asta să fie, oare, acea atât de trâmbițată și invocată luptă a lor pentru „Libertate"?!

Din păcate, și aici, pe la noi, fiecare troglodit politic, fiece pițărău crede că poate face el tot ce vrea și când vrea. Obrăznicia-i pentru ei la ordinea zilei. Obrăznicia - obișnuință! Pentru ei, Parlamentul României, din care UDMR face parte, e un fel de tribună a manifestărilor antiromânești. E vax! Cum tot vax e și articolul 1, alineatul 5, din Constituția desconsiderată, neluată în seamă, prin nerespectarea legii fundamentale a țării, precum și a legilor ei, obligatorii pentru toți cetățenii. Vax e, pentru această nesimțire antiromânească, până și articolul 30, alineatul 7, care „interzice defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la separatism teritorial."

Se apropie cea mai mare sărbătoare a românilor - Centenarul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Kelemen Hunor, liderul UDMR, încă de pe acum fiind contra, declară: „Maghiarii din România nu vor renunța, nicio clipă, la autonomia teritorială pe criterii etnice!". E clar? Evident, cetățenilor români de etnie maghiară nu le cerem entuziasm, ci măcar minimul respect pentru Ziua Națională a țării în care ei, ca minoritari, s-au născut și trăiesc. Zadarnic să le ceri lor așa ceva!

Ce să le mai spui lui Dragnea și Tăriceanu, când un deputat UDMR, din Parlamentul de la București, nu în cel de la Budapesta, Kulcsar-Terza Jozsef Gyõrgy, strigă, în gura mare, că 2018, Anul Centenarului, va fi „Anul doliului pentru maghiarii din România", iar la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri „trebuie arborat, lângă Tricolor, drapelul național, și un steag negru, de doliu", deoarece, „la 1918, la Alba Iulia, românii au decis, unilateral, asupra ruperii Transilvaniei de Ungaria și anexarea ei la România." Nerușinatul ins utilizează chiar și cuvântul „anexare", cam corigent și repetent, și acest individ, la reala, adevărata lecție de istorie a Transilvaniei. Nici el n-a aflat, încă, acel adevăr primordial al istoriei! Ar fi aflat, cât se poate de clar, că Transilvania pe veci este a României! Mereu amorsând bombe cu explozie întârziată, s-ar putea ca, într-o zi, din nebăgare de seamă, să le explodeze în mână. Prea-i sâcâie cuiul acesta din talpă, care este Trianonul, purtându-i, regretabil, spre o periculoasă infirmitate a gândirii. Turnând mereu benzină pe focul mocnit de la Târgu-Mureș, amintind de martie 1990, s-ar putea ca, până la urma urmelor, să mai aibă ei mari surprize!

Acum ei aplaudă gestul sinucigaș al lui Puigdemont, liderul aventurier catalan, alăturându-i, din păcate, cote de șovinism otrăvit, iredentism, secesiuni teritoriale!

La 29 octombrie a.c., la statuia iredentistă „Pasărea Turul", din Piața Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, președintele Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balasz, a organizat o demonstrație pentru susținerea autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc, conturând, cu candele, așa-zisul teritoriu al Ținutului Secuiesc. Cu acel prilej a fost lansat și textul unei Proclamații, transmise tuturor primarilor UDMR din județele Harghita și Covasna, totul într-o însoțire cu drapelul secuiesc și… cel catalan!

Să nu fi aflat, încă, acest Balász și ai lui, cum s-a încheiat aventura catalană a lui Puigdemont și a miniștrilor din guvernul lui, acum acuzați și arestați? Iar ei, alți aventurieri, cei de pe aici, cer „proclamarea, cât mai repede, a autonomiei teritoriale"! În semn de solidaritate cu năucii autonomiști, au fost aprinse „focuri de veghe" și într-un sector al Budapestei.

Totuși, câteva întrebări trebuie să ne punem. Ce căuta, arborat, acel drapel străin, al Cataloniei, într-o piață din Sfântu Gheorghe? Nu-i asta o trimitere, directă, la Transilvania? Nu-i un gest de sfidare, de șovinism, de extremism, de falsificare a adevărului istoriei, din partea primarului Antal Arpád, cel care, mai ani, îi amenința pe români, fără pic de rușine, că, dacă nu vor da autonomie secuiască, „vor avea, în Harghita și Covasna, soarta sârbilor din Kosovo"? Nu se lăuda acest nemernic primar al municipiului Sfântu Gheorghe, prezent la o emisiune a unei televiziuni din Budapesta, că el, cât va fi primar, cât va trăi, nu va purta, niciodată, eșarfa tricoloră? Ar fi încă o dovadă că aici, pe la noi, nimic nu mai este întâmplător! Totul este programat. Totul este premeditat! Tocmai aici, unde noi, românii, suntem deodată cu vremea, de la Sarmizegetusa încoace, chiar și dinainte, nu niște aduși de vânturile întâmplărilor, prin colbul tropăitului cailor, din stepele asiatice. Aici noi n-am fost înfrânți, n-am fost învinși, sub nalții stejari ai dăinuirii noastre, și suntem stăpâni.

Ce ar fi de făcut împotriva obrăzniciei, tot mai insistente, tot mai pornite împotriva acestui stat unitar - România?! Ia să vedem ce zice Constituția, Legea fundamentală a țării, prin articolul 30, alineatul 7: „Sunt interzise, de lege, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la (…) separatism teritorial"? De ce guvernanții români, cu legea în mână, nu acționează? De ce nu se ia exemplul guvernului de la Madrid? Sunt legi. Iar catalanii care s-au aventurat în declararea unei independențe unilaterale, suportă acum rigorile legii. Așa e bine! Așa trebuie să fie! Ce s-a întâmplat în Catalonia, pentru autonomiștii de la noi să fie un avertisment.

Pe la noi ce se întâmplă? Secesioniștii sfidează cea mai mare sărbătoare a românilor - Centenarul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Acești dușmani declarați ai României, ai unități ei teritoriale, ei, porniți să destructureze țara, știu că orice ar face împotriva României, lor nu li se va întâmpla nimic, nu vor avea soarta aventurierilor lideri catalani, să fie arestați și puși după zăbrele. Guvernanții români sunt prea toleranți și, prin urmare, mereu belgi și perdanți.

Oare n-ar fi cazul ca, după atâtea otrăvite măcăneli, după atâtea declarații injurioase, antiromânești, separatiștii teritoriali să fie odată și odată obligați să respecte legea românească, să fie puși la acel zid și să dea socoteală ca nemernici, ca detractori, ca dușmani dovediți ai României create la 1 Decembrie 1918? De ce gura lor, a guvernanților, niciodată, din 1990 încoace, nu s-a auzit. Nici azi nu li se aude! Pentru că cei care au fost în guvernele postdecembriste sunt, din naștere, muți, când este vorba despre interesul național, zadarnic lor li se mai amintește începutul versurilor din Imnul de Stat - „Deșteaptă-te, române!". Nici măcar cuvintele savantului Nicolae Iorga: „Eu văd un singur steag!" - nu-i atinge, nu-i interesează. Ei văd, azi, mai multe steaguri, în această țară, și tac. Pe lângă Tricolor, sunt arborate steagul secuilor, textila aceea ilegală, al Ungariei, iar, mai nou, și cel… catalan. Declarațiile incendiare ale secesioniștilor, ale autonomiștilor teritoriali, pe ei nu-i ating? Nu-i interesează? E, pentru ei, cumva, România un sat pustiu? Este Transilvania un sat fără câini?

Noi, românii ardeleni, nu vrem ce nu-i al nostru! Alții vor tocmai ce nu-i al lor! Le-o spunem noi, cât se poate de clar, deoarece guvernanții n-o s-o facă niciodată cu gurile lor cusute: ce-i al nostru, cu Transilvania noastră întreagă, este, pentru vecie, al nostru! Ei, blestemații guvernanți, mereu se închină, în secret, cu dușmanul, deseori dau și mâna cu Iuda, cu cei cu fața mereu spre Budapesta. Bine ar fi să învețe, măcar acel necesar recurs la memorie și la istorie. Să afle și să accepte adevărul. Până nu-i prea târziu. Până când nu vom avea o altă „Insulă a Șerpilor", aici în Ardeal, în inimă de Românie! Asta, pe guvernanți, ar trebui să-i îngrijoreze! Altfel, vom trăi noi, românii, cu acel sentiment că „Zeii sunt, departe sus, / Dușmanii lângă noi!". Iar visătorii de autonomii teritoriale, pentru totdeauna ar trebui să știe, și le-o mai spunem odată: „Ce a fost câștigat cu sânge nu se negociază cu cerneală!".

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval