Nu există incompatibilitate între religie și știință!


Categorie: Diverse
|
07-12-2017
Nr: 233
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Guy Consolmagno, directorul Observatorului Astronomic din Vatican și director al astronomilor din cadrul Bisericii Catolice, citat de descopera.ro, susține că, deseori, a fost întrebat cum reușește să înțeleagă ambele lumi, cea a credinței și cea a științei.

„Eu nu văd nicio incompatibilitate între cele două lumi. Una dintre sarcinile mele ca director al Observatorului Astronomic este aceea de a consolida mesajul că biserica nu este împotriva științei. Dumnezeu a creat Universul, asta am înțeles eu din credința mea. Dar știința ne spune cum a făcut acest lucru!

Pentru mine, cel mai dificil aspect este să descopăr de unde provin oamenii care cred că este vorba despre un conflict între știință și religie, deoarece eu trăiesc fericit cu ambele părți.

Pentru multe persoane, biserica este considerată o instituție cu practici împotriva științei, ideea avându-și originile în tratamentul pe care biserica i l-a aplicat astronomului Galileo Galilei. El a fost condamnat la arest la domiciliu, fiind acuzat de erezie împotriva bisericii în 1633. Tot ceea ce știm despre Galileo probabil nu este adevărat, dar adevărul pe care îl știm nu creează o imagine mai bună bisericii.

De la sfârșitul secolului XIX, biserica a încercat să schimbe imaginea pe care o avea față de știință. Așadar, Sfântul Scaun a propus realizarea primului observator astronomic în anul 1774, ceea ce reprezenta un semnal de împăcare cu știința, dar și un semn de patriotism", afirmă Consolmagno.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval