Acțiunea „Trianon 100" și asaltul asupra Târgu-Mureșului


Categorie: Editorial
|
14-12-2017
Nr: 238
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Nu știm cum, noi, românii vom sărbători centenarul Marii Uniri, în condițiile în care Budapesta ne bruiază la cote înalte. După cum a început să acționeze ea este decisă, nu doar să ne strice marea bucurie, ci și să declanșeze, prin Departamentul „Trianon 100", creat special și suprafinanțat copios, o ofensivă puternică pentru recuperarea și adjudecarea din nou, din interior, a Transilvaniei. Aceasta fără schimbarea granițelor și cu accent special pe municipiul Târgu-Mureș, desemnat, în calculele lor, drept capitală a Micii Ungarii, pe care o vor înființată, în prima fază, pe teritoriul românesc, sub denumirea de Ținutul secuiesc. O procedură și o tehnică de impunere a supremației, ce țin și ele de războiul hibrid, pe care oficialitățile române nu numai că nu le posedă, dar le ignoră cu desăvârșire, ele fiind la ora actuală angajate puternic în războiul româno - român pentru salvarea din ghearele justiției a celor doi lideri penali: Dragnea și Tăriceanu, și cărora numai de soarta României nu le arde.

O dovadă că Budapesta nu se joacă și că vrea cu tot dinadinsul să ia frâiele Ardealului, lăsându-i României doar satisfacția conturului acestuia, este și vizita pe care ziariști ai Agenției Naționale de presă din Ungaria, cunoscută sub numele de MTI, a făcut-o, joia trecută, prefectului de Mureș, dr. Lucian Goga, în calitatea de garant al respectării legii în teritoriu, în legătură cu intenția domniei sale de a considera drept ilegale două dintre recentele hotărâri ale Consiliului local municipal Târgu-Mureș, care deschid larg porțile maghiarizării complete a acestuia, de parcă ar fi devenit un dominion al Budapestei. Vizita la cel mai înalt nivel a presei ungare, n-a avut atât scopul de a se informa, pentru că au fost alții înaintea ei, cât cel de a intimida demnitarul român, sugerându-i astfel să o „lase mai moale" cu legea atunci când este vorba de un interes maghiar în zonă.

Amintim că în data de 26 octombrie a.c., la inițiativa celor trei consilieri ai fantomaticului partid, POL, complet aserviți UDMR: Radu Bălaș, Mark Christian Herman, și Gyorfi Julia, în frunte cu „ marele român" de Cucerdea, Dan Mașca, au supus aprobării Consiliului municipal, un proiect de hotărâre, minuțios pritocit în laboratoarele UDMR, și adoptat desigur, privind inscripționarea bilingvă a denumirii străzilor în municipiul Târgu-Mureș,( ex. str Tineretului- Ifjusag), de așa manieră încât înscrisul maghiar al acestora să apară și în actele oficiale ale celor 150.000 de cetățeni ai municipiului. O propunere aberantă, faraonică, de-a dreptul diabolică, o sfidare și desconsiderare nu numai a legii în sine, ci și a statului român, pe teritoriul căruia se află municipiul Târgu-Mureș, a locuitorilor și autorităților județului, insinuându-se astfel că prin demersul lor plin de tupeu se adresează unor handicapați mintali. Implementarea acesteia ar însemna întoarcerea orașului cu susul în jos, iar materializarea ei prin absurd ar costa municipalitatea o avere, în condițiile în care târgumureșenii „fierb" în suc propriu, din cauza poluării excesive, a lipsei locurilor de parcare, a unor investiții majore în infrastructură, sănătate și educație, în dezvoltarea durabilă a orașului și multe altele. Culmea cinismului acestor imberbi consilieri este interdicția impusă conducerii Primăriei Târgu-Mureș de a

mai organiza, începând din acest an, „Revelionul Pensionarilor", o tradiție foarte apreciată, ca semn de respect a autorității locale pentru cei care au dat zidire orașului, cu tot ce cuprinde el, pe motiv că se cheltuiesc prea mulți bani cu aceștia. Vedeți, stimați cititori, la cheremul cui am ajuns, cu ce fel de aleși s-a pricopsit orașul, prin ei, actualul consiliu fiind de altfel și cel mai slab, mai ineficient din întreg șirul de legislaturi ai ultimilor 27 de ani.

Revenind la plăcuțele bilingve amintim și primarului Dorin Florea, că în decursul îndelungatelor legislaturi a cam exagerat cu politețea și generozitatea în privința penetrării bilingvismului în spațiul municipiului, uitând, de multe ori, printre altele, de obligația Domniei sale, de a asigura limbii române locul conferit acesteia de lege, ca unica limbă oficială care să guverneze în spațiul public târgumureșean. Mai mult decât atât, sunt nenumărate cazuri de străzi botezate bilingv, anunțuri și reclame confecționate în atelierele Primăriei, sau comandate de funcționari ai acesteia, în care maghiara este pe primul loc. Prin cedări succesive la tot felul de presiuni sau înțelegeri oneroase s-a ajuns, și aici, dar și în alte părți ale județului ca prevederile Legii administrației publice locale să fie ignorate, distorsionate, interpretate abuziv, astfel încât bilingvizarea a proliferat într-atât încât a pătruns și la nivelul de etichete ale produselor. Amintim că Legea 215, despre care este vorba, prevede inscripționarea bilingvă, acolo unde ponderea maghiară e peste 20 la sută, doar a denumirii localităților, la intrare și ieșire, precum și a instituțiilor publice de nivel administrativ local, fără alte extinderi sau interpretări.

În consecință, ca să-i răspundem președintelui organizației UDMR Târgu-Mureș, deputatul Vass Levente, prefectul Lucian Goga a procedat corect și legal prezentând interlocutorilor unguri textul de lege, iar dacă în acest fel nu s-a făcut pe deplin înțeles a fost nevoit să coboare la nivelul de pricepere al acestora, aducând și alte argumente de natură tehnică, care nu sunt deloc ridicole pentru că sunt reale.

Ceea ce ne intrigă pe marginea acestui subiect este bățoșenia cu care-și apără inepția acest Mark Christian Herman, din greșeală, consilier, care declara într-un interviu acordat cotidianului de limbă maghiară, Kronica, că nu vor retrage hotărârea și că pentru ea sunt dispuși să lupte până la capăt. Iar dacă nu vor reuși să obțină, chipurile, dreptate în România, vor apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Poate acesta este motivul pentru care zilele trecute activiști ai UDMR strângeau, din nou, în locuri publice, semnături. Întrebat pentru ce sunt acestea, unul din tineri, care abia o rupea pe românește, spre rușinea lui și a părinților, care au urmat sfaturile unor politicieni ai locului, mi-a răspuns textual: „Trimitem la Uniunea Europeană, că nu avem drepturi!"

Personal, îl sfătuiesc pe Herman să facă o plimbare până în inima Europei, evident, pe propriul buzunar. Strasbourgul este un splendid oraș construit de germani, cu o populație mixtă, în care pulsează la cotele cele mai înalte viața frațuzească. Deși cu arhitectură germană și populație de ambele etnii, acolo nu va găsi în spațiul public, înscris în limba germană nimic, decât ,în paranteză și cu caractere minuscule, denumirea a trei străduțe ce străjuiesc vechea catedrală a orașului, și nimic altceva. De asemenea, amintim acestor domni, corigenți nu numai la istorie, dar și la civilizație, că folosirea în spațiul public a unei limbi sau a alteia într-o localitate nu depinde de ponderea etniei în structura populației, ci de țara pe teritoriul căreia aceasta se află. Iar dacă dânșii încă nu știu în ce țară trăiesc și în slujba căreia trebuie să-și cheltuiască energia și priceperea, să pună mâna pe carte. Amintim că din cauza unor politici neghioabe, antiromânești, gen autonomie teritorială pe criterii etnice, drepturi aberante până la infinit, cărora, la comanda Budapestei, a domnului Viktor Orbán, s-a aliniat o mare parte a minorității maghiare sub îndrumarea „iluștilor" săi lideri, mersul societății românești din ultimii 27 de ani a fost puternic afectat, încetinit și bulversat. Tehnicile de destructurare ale statului utilizate permanent, cu orice ocazie și pe toate căile, în Parlament, Guvern, la nivel județean și local, unde aceștia au fost parte comună și au beneficiat de posturi călduțe și foarte bine plătite, sfidând buna credință au dus la proliferarea a tot ce este nefast într-o societate. De la corupție la legi proaste, slăbirea preocupărilor pentru interesul general și național, lipsă de patriotism și trădare de țară.

Ca și când n-ar fi suficient răul care ni se produce din interior, prin intoxicarea cu himere a unei minorități care ar putea face casă bună cu românii, pentru un viitor comun mai prosper, și ca să nu se poată întâmpla acest lucru, iată că avem de-a face, la vedere, cu imixtiuni grosolane, presiuni cu scopul de intimidare a oficialităților locale din partea Budapestei, atacuri pe care „câinii noștri de pază" nu prea le iau în serios.

De aceea apelăm, la societatea civilă, la organizațiile de atitudine civică, gen „Forumul Civic" Vatra Românească, Astra, „Avram Iancu" etc, la Justiția românească să sprijine demersurile legale ale Prefectului, dr. Lucian Goga, de a pune capăt, acestui gen de dezmăț al fărădelegilor, menite să accentueze această plagă a separatismului etnic, extrem de nocivă bunei conviețuiri, în municipiul Târgu-Mureș a cărui identitate trebuie să rămână pregnant românească. Iar limba română, conform Constituției, să fie într-adevăr stăpână și în spațiul acestuia, ca de altfel în întreg județul și în toată România. Numai așa ea poate să-și păstreze demnitatea de stat civilizat și integru, cu sau fără voia cuiva.

  • Avram Iancu - December 20, 2017, 8:13 am
    Un articol tendentios care prezintă un fapt normal ( bilingvismul) ca un atentat la integritatea teritorială , recomand din suflet lecturi aprofundate sau chiar superficiale a legate de istoria orasului nostru ...poate a venit vremea ca românii de rând să nu se mai lase manipulați de falși patrioți a căror singură obsesie e ura față de maghiarii care vor să se simtă acasă

  • Eltrek - December 21, 2017, 1:20 am
    Revelionul pensionarilor, o traditie apreciata? Aici puteti vedea de ce nu este adevarat ceea ce ati scris: https://kritiq.eu/ro/faina-si-ulei-la-hotelul-grand-revelionul-varstnicilor/

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval