Manuscrisul de jad - Să ningă cu neprihănire

Distribuie pe:

Pentru Ioan Alexandru, Câmpia Libertății este sanctuarul în aer liber din Roma Transilvaniei, cu vestiți ctitori ai romanității noastre. Este locul unde, prin argumentele cărturarilor, prin lupta minții Școlii Ardelene, își adâncesc convingător semnificația jertfele multiseculare, culminând cu martiriul lui Horia.

În casele țărănești ale Blajului, consemnează Ioan Alexandru, s-au deschis cetăți ale umanității prin genialii cărturari Timotei Cipariu, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, dar și prin Iancu, om al cuvântului trecut prin focul cărturăriei, arătându-se astfel pe Câmpia Libertății mulțimii venite să-l asculte. Această matcă a renașterii noastre naționale, Blajul, devine și academia ce studiază cu luare aminte marile texte ale omenirii, aparținând lui Herodot sau Vergilius, profeților Orientului, Bizanțului și Europei Renașterii. Aici, la Blaj, s-a păstrat ființa libertății prin lupta luminii minții.

Pentru Ioan Alexandru, Blajul era cetatea luminii și a ordinii, de clopotele căruia „este legată chemarea în patru zări a lui Avram Iancu de pe Câmpia Libertății în acel an '48 când națiunile își afirmau dreptul la existență în toată Europa".

Blajul este în conștiința lui Ioan Alexandru temelie istorică, măsură a desăvârșirii înaintașilor, cerându-ne solidarizare, prin luminare lăuntrică; căci desolidarizarea de propria istorie înseamnă aneantizare, îndepărtarea de fiii luminii, cei care au făcut ceva vrednic și pilduitor în istorie, oameni ai echilibrului moral, curățindu-și inima și casa de urâciune și pustiire. De aceea, peste ei trebuie să ningă cu neprihănire și să plouă cu rodnicie.

Pentru Geoge Coșbuc, „adunarea celor patruzeci de mii" de pe Câmpia Libertății este cel mai frumos moment din istoria românilor de peste munți, prin care românii s-au adunat ca robi și s-au întors la casele lor liberi, „în țara cea largă a Ardealului". Erau acolo, consemnează George Coșbuc, toți cei care doreau să înalțe steagul mântuirii. La o singură chemare „a fost minunea aceasta"; entuziasm și iubire. Românii nu aveau cetăți, oști, arme, bani, oameni politici, dar a venit Simion Bărnuțiu, exprimând printr-o proclamație voința românilor, acestora luându-li-se, astfel, vălul de pe ochi, știind ce să facă și ce să ceară. A fost, spune George Coșbuc, călătoria neamului întreg „spre un centru", un exemplu de entuziasm național și dovada tenacității românești la vreme de mare pericol. Poporul a știut atunci să fie „sub steaguri". Pentru George Coșbuc, Câmpia Libertății e locul unde s-au adunat, în mijlocul țării, marii bărbați ai neamului, având dorințe drepte, aspirații mari și vrednice speranțe. Ei au venerat locul Învierii naționale. Era cel peste care a nins cu neprihănire.

Se apropie CENTENARUL Marii Uniri. Câmpia Libertății îi este rădăcină. Cum o readucem în ziua a cărei turn nu are temelie?

În imagine: Valentin Marica, vorbind la Festivalul Național „George Coșbuc", Bistrița, 2017, despre „Câmpia Libertății în publicistica lui George Coșbuc."

Lasă un comentariu