Mihail Kogălniceanu - reprezentant de seamă al generației pașoptiste (II) (6 septembrie 1817- 20 iunie 1891)


Categorie: Cultural
|
12-01-2018
Nr: 7
|
Autor: Prof. CORNEL SÂMPĂLEAN
|

Literatura a însemnat pentru Kogălniceanu una din căile cele mai importante de redeșteptare națională a românilor pentru progres și luminare culturală.

Programul revistei Dacia Literară a reușit, pentru prima dată în cultura românească, să imprime literaturii o direcție de dezvoltare prin stimularea creațiilor literare originale valoroase, care au stat la originea constituirii curentului național și a doctrinei specificului național în literatura română modernă.

Kogălniceanu sintetizează tendințele acestei epoci revoluționare, cristalizând ideile într-un program și îndrumând literatura spre izvoare naționale și populare.

În articolul program intitulat Introducție și publicat în primul număr al revistei Dacia Literară sunt definite liniile și orientarea noului curent literar.

Principalele puncte formulate în Programul revistei:

A. Necesitatea unei literaturi originale. Originalitatea fiind însușirea cea mai prețioasă a unei literaturi. S-a luat atitudine împotriva traducerilor de opere fără valoare, de asemenea imitația a devenit o manie primejdioasă care omoară duhul național. Să fie traduse numai operele valoroase ale literaturii universale.

B. Kogălniceanu cere scriitorilor să se inspire din realitățile noastre naționale, din trecutul istoric, din frumusețile patriei și din folclor: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și poetice pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații."

C. Revista va lupta pentru unitatea limbii și literaturii tuturor românilor.

„Așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii românești, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său... Țelul nostru este realizația dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți."

D. Un loc important a fost acordat criticii literare care va aprecia, fără părtinire, valoarea reală a operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana."

Programul revistei Dacia Literară va fi reluat și de revista Propășirea din 1844.

„Izgonind orice traduceri din scrieri străine, care neavând niciun interes pozitiv pentru noi, nici nu ne pot îmbogăți literatura, Foaia noastră nu va cuprinde decât compuneri originale românești."

Curentul literar național și popular definit de Dacia Literară, a cuprins toate provinciile românești. În această perioadă, literatura română cunoaște o perioadă, de avânt și înflorire: Grigore Alexandrescu aduce în literatură epistole, fabule, meditații, poezii lirice patriotice, Costache Negruzzi - nuvela istorică, Vasile Alecsandri - doine, pasteluri, comedia de moravuri, drama istorică.

Toate genurile și speciile literaturii își fac loc realizându-se, astfel, un pas important în evoluția literaturii române.

Kogălniceanu a lăsat literaturii române mai multe scrieri care îl încadrează printre prozatorii realismului românesc în faza lui de constituire. Prozele sale trădează un model sau o rețetă străină. Meritul scriitorului a fost să le valorifice artistic și să le localizeze prin limbaj. Cu toate că nu s-a considerat un prozator, scrierile sale constituie contribuții prețioase pentru zorii literaturii române moderne. Autorul a fost influențat de experiența românescă balzaciană.

Scrierile sale ne prezintă aspecte din Iașul anilor 1835-1845, amestec pitoresc și bizar de Orient și Occident, în care este proiectată lumea micii burghezii cu ridicolul caracteristic cu o tranziție spre o nouă etapă a înnoirilor. Din mulțimea scrierilor sale amintim: În 1839 a publicat în Albina românească schița Soirées dansantes/Adunări dănțuitoare, în care realizează o galerie de figuri pitorești reprezentative pentru societatea din Moldova acelei vremi.

Autorul dă dovadă de fin observator cu privire ironică, malițios și spiritual. Reflecțiile moralistului sunt punctate de scurte meditații asupra unor fenomene sociale sau asupra firii omenești.

În 1840 în Dacia literară publică schițele Nou chip de a face curte, Iluzii pierdute, Un întâi amor (Scene pitorești din obiceiurile poporului). Autorul ne descrie o nuntă tradițională la țară, cu frumusețea și puritatea vieții rurale în opoziție cu moravurile decăzute ale civilizației orășenești.

Iluzii pierdute, Un întâi amor - proză sentimentală, dar și note critice la adresa boierimii vechi retrograde adversară înnoirilor. Este evocată prima aventură sentimentală. Cu nostalgie, dar și cu o detașare ironică a bărbatului ajuns la faza de maturitate.

În 1850, în Gazeta de Moldova a apărut prima parte (care va fi și ultima) din romanul Tainele inimii. Intenția autorului era a unui roman cu intrigă amoroasă, cu evident caracter politic și social, după modelul romanelor lui Balzac.

Fiziologia provincialului la Iași (1844) rămâne sub influența fiziologiilor lui Costache Negruzzi. Demne de reținut povestirile istorice din trecutul Moldovei: Ștefan cel Mare în târgul Băiei, Un vis al lui Petru Rareș, de asemenea foiletoanele cu adresă politică și câteva pamflete la adresa domnitorului Mihail Sturdza în timpul mișcării revoluționare de la 1848.

„Proza lui Mihail Kogălniceanu se constituie într-un pitoresc repertoriu de fiziologii literare, un repertoriu portretistic, susținut prin comentariul autorului. Portretele se realizează prin descripție - vizual, printr-un unghi caricatural, după o tehnică a planurilor concentrice. Ele cumulează detalii de fizionomie, comportament, gest, mimică, vestimentație, definitorii atât caracteriologic, cât și social."

Scrisorile trimise, pe când se afla la studii în Franța și Germania, părinților, surorilor, domnitorului se constituie într-un roman epistolar despre formarea unui tânăr intelectual moldovean în primele decenii ale secolului al XIX-lea.

„Cu o vădită plăcere a comunicării bazată pe spontaneitate, vervă, naturalețe, sinceritate, autorul oferă fapte, impresii, știri, reflecții, un joc plin de farmec în care își potrivește vorba și stilul, adresându-se într-o franceză sau într-un stil înflorit cu miresme de grai moldovenesc adresate tatălui.

Literatură a faptului real, cu un potențial artistic spontan, corespondența înscrie numele lui Kogălniceanu în suita marilor epistolieri ai secolului al XIX-lea alături de Odobescu, Maiorescu, Caragiale, Duiliu Zamfirescu.".

În șirul scrierilor de menționat și Impresiile de călătorie în Austria (1844) și Spania (1846).

Ele oferă un bogat fond informativ legat de etnografie, folclor, literatură, monumente, istorie socială și politică raportate comparativ cu lumea de acasă. Încântă peisajul iberic cu pitorescu său exotic, Madridul la lăsarea serii și căderea nopții în zvon de cântece arabe, ghitare și castagnete. Civilizația maură din Toledo, tablouri luxuriante meridionale din Granada etc.

În anul 1868 Kogălniceanu se număra printre membrii fondatori ai Societății Academice Române, iar între anii 1886-1887 a fost vicepreședinte al Academiei Române și din 1887 până în 1890 a ocupat funcția de președinte. Om cu o vastă cultură enciclopedică, Kogălniceanu a fost  și un orator strălucit, care se confrunta cu adversarul și adversarii prin verbul său persuasiv și patetic. Discursurile sale se remarcau prin rigoarea argumentației, expresii elegante și sobre, vervă polemică, iar când vorbea despre istoria națională și de strămoși, tonul oratorului căpăta o solemnitate gravă. Discursul său memorabil rostit la Academia Română din 1891 a constituit și cântecul său de lebădă, început cu o mărturisire autobiografică revelatoare și emoționantă făcută cu numai două luni înainte de trecerea lui în eternitate. Își reconstituie istoria formării sale intelectuale, atașamentul față de cultura germană și apoi vorbește de făclia patriotismului românesc. A relevat cu mândrie rolul său reformator în actele sale: dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea socială a țăranilor prin reforma de la 1864.

S-a stins din viață la 20 iunie 1891, în vârstă de 74 de ani, pe masa de operație a unui spital parizian. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași.

Numeroase localități din România, mai ales din zona Moldovei, îi poartă numele, de asemenea numeroase străzi de pe tot cuprinsul țării și Bucovinei, din Cernăuți, aeroportul din Constanța. În semn de prețuire și recunoștință i-au fost ridicate numeroase statui din care se remarcă, în mod deosebit, impunătoarea statuie a lui Mihail Kogălniceanu din București.

(sfârșit)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval