„TRECERI ȘI PETRECERI" PRINTRE „UȘI" ȘI „FERESTRE" ÎN PEISAJUL INTERIOR AL PICTORULUI ION ANGHEL


Categorie: Cultural
|
12-01-2018
Nr: 7
|
Autor: OLIV MIRCEA, curatorul expoziției
|

Trăim într-un timp greu de pătruns până și pentru torța închipuirii. Nevoia de adevăr și de dreptate, ambiguitatea existenței artistului, anonimatul prelungit al subiectelor tari, obscuritatea cotidiană a sensului, lumea răsturnată și plină de locuri comune, deconcertarea care sparge toate regularitățile - acestea, în tugă, par a fi caracteristicile lumii în care, firesc, te întrebi: cine mai este artistul, și deci, cine este Ion Anghel? Cine este cel care de curând, în preambulul expoziției lui de la Constanța, afirma despre propria-i artă: „Consider că aria mea își va găsi liniștea atunci când emoția privitorului o va depăși pe cea avută de mine în fața șevaletului. Acest Eu este, după cum, iată, o mărturisește avid de comunicare cu un privitor pe care și-l imaginează sau care sfârșește prin a deveni martor al creației și al creatorului solitar care își poartă stigmatul simplității și al singurătății.

Apropierea de lucrările lui Ion Anghel reprezintă intrarea în enigmaticul spațiu compus și simbolizat de el și care urmărește o halucinantă traiectorie care nu-i scapă nicicând de sub control. Analiza spațiului imaginat iconic de Ion Anghel include ramificații ontologice și antropologice care capătă greutate în oricare dintre lucrările prezentate în expoziție. Omogen și paradoxal totodată, în aceeași măsură plin de sens și de echilibrată armonie, spațiul este indicat prin semne sau prin obiecte care trec cu grație dintr-o lume în alta. O lume dominată de diversitate, în mișcare, o lume a concepțiilor individuale și comunitare. Mișcările de orice fel sunt reflectate în planul gestual al psihicului care poartă în același timp și amprenta spațiului din care provine obiectul practicat pe baza căruia s-a născut obiectul interpretat. Legată de spațiu, ușa, (în care Gaston Bechelard vedea înainte de toate o zeitate a pragului) devine o efigie care joacă un rol metaforic dar și unul anaforic dincolo de faptul că ușa ca atare unește două spații diferite și mediază între înăuntru și afară, între conștiință și inconștient. Artistul îi dezvăluie obiectului interpretat o semnificație mult mai profundă, cu un simbolism care are semnificații dintre cele mai emblematice și mai alese. Cadrul spațial al lucrărilor este străbătut de distanțe care sunt marcate nu atât de „distanțe geometrice" cât, mai degrabă, de „depărtări trăite". Pictorul nu folosește tehnici de perspectivizare a spațiului ci îl face să devină din ce în ce mai semnificativ grație conștiinței de sine a obiectului. E un discurs despre calitatea, despre coerența și despre rostul unei civilizații care acum ni se arată ca apusă. Ușa devine în noul context expozițional, un spațiu al oglindirii care exercită o forță de anti-lume care suferă sub privirile omului de astăzi nebănuite metamorfoze. Lumea trecerilor se lasă pradă unei fantezii dezlănțuite, care îngăduie și pune în evidență încrucișări între lumi și alianțe neașteptate și șocante, dominate de forța care le ajută să devină tăioase să fie pură fascinație marcată de ironie și de o stranie dezvăluire simbolică esoterică și, câteodată, alchimică. Pictorul se joacă deliberat cu configurările folclorice și cu simbolurile punându-l în gardă pe privitor în legătură cu bucuriile, sau dimpotrivă, cu coșmarurile care stau să se ivească. Fantasticul practicat și interpretat în arta lui Ion Anghel reprezintă ideala ilustrare a definiției dată de Roger Caillois, fantasticului: „Pentru mine, spune gânditorul, fantastic înseamnă, mai întâi, neliniște și ruptură". Artistul nostru parcă spune, ca și Franz Kafka altădată: „Fiecare om poartă o ușă, o fereastră, o încăpere în el însuși". Acela care poartă cu și în sine spațiul trăit și practicat, cu ramificațiile ontologice și antropologice și cu variantele sale spațiu-amintire, spațiu-teamă, și e marcat de încărcătura senzorială a obiectului artistic, făcându-l pe privitor capabil să primească lumina adevărului pe care ne-o transmite pictorul, acela spuneam, a înțeles mesajul de astăzi al pictorului.

Impersonal și discret, artistul compune spațiul implorând parcă o zeitate a locului care pare că îl aude. În lucrare (pictură sau obiect interpretat), artistul își caută cu inteligență și talent echilibrul, sinele.

Ion Anghel te ispitește să trăiești în lumea lui de picturi și de obiecte. Totul dă glas obiectului mut. Când te îndrepți, fie chiar și în vis, către lumea iconică a pictorului, lumea lui de simboluri se dilată și aerul se rarefiază astfel încât te cheamă să pătrunzi în acea altă lume care e pregătită și doritoare să te primească. Aici tăișul lucidității îi vorbește privitorului capabil să suporte și să înțeleagă Adevărul vieții ca pe un Altceva asumat. Ce vor fi văzut oare cei ce au cutezat? O altfel de lume, cu altfel de norme și de noime? O lume care, dincolo de ușă, este altfel? Acolo, în acea lume altfel, nu ești singur. Peste toate acele praguri de uși, de ferestre care te cheamă plutește un ingenuu: De ce?

„Citesc" lucrările lui Ion Anghel în cheia strălucirii lor minimaliste. „Ușile", „Cărțile", „Ferestrele" - pentru că textele cărților sunt ferestre spre lume - sunt, pentru mine, lucrări de artă minimală. Pictorul se raportează, după cum e și firesc, la scara intensităților, și rămâne neutru față de modul mitic și poetic-metaforic de a semnifica. El încarcă și dezgolește în același timp lucrarea de orice semnificație extra-vizuală. Totul rămâne pentru el în evidența simplă a unei realități irefutabile. Forma și culoarea devin, în materialitatea lor, neutre și minimale. Obiectele interpretate artistic interzic anecdotele și anarhia emoțională, păstrându-și totuși, la cel mai înalt nivel, forța de comunicare realistă și simbolică. Forța acestor lucrări constă în abandonul deliberat al exagerărilor deliberate ale oricărui expresionism, a action-paiting-ului și, mai ales, a dezgolirii-învrăjbirii de/cu semnificațiile extra-vizuale care personalizează obiectul artistic realizat. Obiectul nu abolește afectul ci doar îl reglează. Imaginarul e integrat în Spirit, în Duh. E un mod special, realizat cu grație, de a logodi, la capăt de drum, prin această formă de minimalism, esteticul și eticul.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval