Au fost aprobate plafoanele ANT pentru sectorul vegetal


Categorie: Economic
|
12-01-2018
Nr: 7
|
Autor: L.B.
|

La începutul acestei săptămâni, în ședință de Guvern s-au aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2017. Conform Hotărârii de Guvern, acestea se încadrează în limita sumei de 114.634.650 euro. Fondurile se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2018. Conform unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 110.891,950 mii euro sunt alocate pentru culturile amplasate pe teren arabil; 7.150 mii euro pentru in pentru fibră și cânepă pentru fibră; 1.656,200 mii euro pentru tutun; 109,200 mii euro pentru hamei și 1970,150 mii euro pentru sfeclă de zahăr.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură calculează cuantumurile pe hectar, prin raportarea sumelor stabilite prin această HG la suprafețele eligibile din baza de date a acesteia pentru anul 2017.

Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 29 septembrie 2017, și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval