Țap ispășitor, președintele Iohannis este pus la zid!


Categorie: Comentariu
|
20-01-2018
Nr: 13
|
Autor: LAZĂR LĂDARIU
|

Din capul locului suntem nevoiți să ne întrebăm: cum califică românii gestul președintelui Klaus Iohannis, prin graba suspectă de a o nominaliza pe Vasilica Viorica Dăncilă în funcția de premier al Guvernului PSD-ALDE? De ce, oare, a mers neamțul pe mâna PSD? Pentru că, sinceri să fim, asta a făcut-o! A uitat el ce a promis, în urmă cu numai trei luni, când susținea că el, ca președinte, nu va mai nominaliza un al treilea premier din PSD? Dar, iată, a spus „DA!" în cazul Vasilicăi Viorica Dăncilă, ca șef al Guvernului de la București. Ea provenind, ca europarlamentar, tot din „Republica Teleorman", a lui Dragnea, cum se exprima un gazetar.

Oare cine a fost primul care a „apreciat" gestul darnic, atât de după cum se vede, din acel punct de putere, înșurubat prin șmecherii, scenarii, calcule, interese? O putere care, uneori, ia mințile!

Uita așa, președintele Iohannis s-a trezit pus la zid chiar de Opoziție. Iar gașca, acesta-i cuvântul potrivit, care continuă să-i sfideze pe români, triumfă. Jubilează! Așa se face că, pe de o parte, cei interesați de neamț îl înalță, îl laudă, îl aplaudă. Pe de altă parte, neamțul este bălăcărit, apostrofat, arătându-i-se obrazul. Gianni Pttella, liderul Grupului mărinimos, al președintelui Iohannis, cu care, doar mai ieri, se afla la cuțite? Chiar Liviu Dragnea! „Președintele - spunea el - a ales stabilitatea!". Oare chiar așa să fie? El, președintele, s-a gândit doar la „stabilitate"? Nu cumva, în primul rând, cu gândul a fost tocmai la situația lui, să nu fie, cumva, suspendat, dacă ar fi spus NU!? „Ținând cont de situația concretă, din Parlament, am decis să dau PSD-ului încă o șansă!" - afirmă el. Oare de Parlament îi este frică neamțului, sau de Liviu Dragnea, greu de urnit, Social-Democrat din Parlamentul European, după ce Viorica Dăncilă a fost numită, de președintele Iohannis, în fruntea viitorului guvern al României, declara, după laudele aduse colegei europarlamentare, văzând-o stăpânită de „un puternic atașament față de valorile europene și progresiste", declara: „Salutăm faptul că Dăncilă și social-democrații români au pus Europa în centrul mandatului lor". Oare nu-i prea mult pentru cea care, acolo, în Parlamentul Europei, a luat poziția mutului? Prin tăcere, prin neimplicare, oare, se apără „valorile europene și progresiste"?

Nominalizarea Vioricăi Dăncilă a adunat, la chemarea „Inițiativei României", în fața palatului Cotroceni, un grup de români nemulțumiți, pentru a protesta față de nominalizarea, de către Iohannis, a Vioricăi Dăncilă pentru funcția de premier. Ei și-au însoțit protestul cu mesajele scrie pe coli de hârtie: „De ce?". „Când sesizăm Comisia de la Veneția"? Ei au mai declarat că sunt nemulțumiți, deoarece președintele Iohannis ignoră, de mai multe luni, apelurile, repetate, din partea societății civile, a Comisiei Europene, Consiliului Europei și ambasadelor statelor UE de a sesiza Comisia de la Veneția cu privire la proiectele de modificare a legilor Justiției. Gestul președintelui de a accepta propunerea de premier, făcută de PSD-ALDE, „este cel puțin o dezamăgire și nu poate fi înțeles de ce nu a făcut un minim efort de condiționare a desemnării de respectare a statului de drept și a independenței justiției".

Fostul premier, Dacian Cioloș, precizează, în numele „Platformei România 100": „Deși nu a făcut niciun efort pentru a-și înțelege greșelile, coaliția PSD-ALDE a primit o a treia șansă în privința guvernării (…) Există o logică a democrației care, din păcate, pare să nu se mai aplice în cazul acestor două partide".

Cel mai aprins de situația creată pare a fi fostul șef la statului - Traian Băsescu, președintele PMP: „Desemnând-o pe Viorica Dăncilă, pentru funcția de premier - consideră Traian Băsescu -, Klaus Iohannis și-a periclitat obținerea celui de-al doilea mandat prezidențial la Cotroceni (…) După părerea mea, nu a câștigat, azi, al doilea mandat. Dimpotrivă! Cu ușurința cu care a desemnat-o pe doamna de la Teleorman, Iohannis își periclitează al doilea mandat (…) Arsenalul de critici pe care Iohannis le-a adus PSD-ului, în anul 2017, nu mai are nicio credibilitate (…) Dacă Iohannis ar fi dorit să înceteze țopăiala fiscală, dădea funcția de premier unui politician din opoziție (…) Responsabilitatea lui era să încerce și o altă soluție politică. El ar fi trebuit ca să trimită în Parlament, la vot, un al doilea guvern. Niciodată Parlamentul n-ar vota, pentru a doua oară, căderea guvernului (…) Așa, guvernul va fi condus, în mod neconstituțional, iar cel care va lua deciziile, în Executiv, va fi, în realitate, Liviu Dragnea (…) O să-și pună o armată de lachei în Guvern, va discuta direct cu miniștri, ca și până acum, iar premierul va fi, eventual, purtător de cuvânt al deciziilor lui Dandy din Kiseleff".

„România este făcută de rușine prin nominalizarea Vioricăi Dăncilă pentru funcția de prim-ministru, iar președintele Klaus Iohannis nu a încercat nici măcar să opună o minimă rezistență și să îi ceară lui Dragnea o altă propunere pentru funcția de prim-ministru - este de părere europarlamentarul Monica Macovei. Monica Macovei i-a adresat lui Iohannis mai multe întrebări. „Nu sunteți deloc îngrijorat că PSD a decis să o propună pe Viorica Dăncilă prim-ministru, după ce aceasta a declarat că își asumă să continue modificarea legilor din domeniul justiției? Știți că acest lucru transformă România în paradisul infractorilor? (…) Codurile penale vor fi modificate de PSD. Nu sunteți deloc îngrijorat că decizia dumneavoastră contribuie la izolarea României pe plan internațional? (…) Viorica Dăncilă, în Parlamentul European, nu a avut niciun raport în primul mandat de cinci ani, iar în acest mandat are unul singur. Nu sunteți deloc îngrijorat de informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora unul din asistenții săi parlamentari ar fi trimis în judecată în dosarul Dragnea? Nu sunteți îngrijorat că, iată, cel de-al treilea prim-ministru, propus de PSD, este perceput ca fiind omul lui Dragnea, adică al unui politician condamnat, definitiv, trimis în judecată și cercetat și în alte dosare?".

Acestea sunt doar o parte din reacțiile la desemnarea, ca prim-ministru, a europarlamentarului Viorica Dăncilă, omul lui Dragnea din acea „Republică Teleorman". Socoteala PSD-istă e clară. Viorica Dăncilă, ca premier; va face tot posibilul ca legile care l-au condamnat definitiv, pe Liviu Dragnea, să fie modificate, să fie scos basma curată, ca, apoi, încetul cu încetul, acesta, la rândul lui, să ajungă premier. Socoteli de acasă, care, nu întotdeauna se potrivesc cu cele din târg! Deocamdată, ca țap ispășitor, neamțul este pus la zid!

  • Pertrache - January 22, 2018, 11:39 am
    De data asta, nu aveți dreptate, dle Lădariu. Regret, dar nu Monica Macovei reprezintă un reper pentru justiția română, și cu atât mai puțin pentru stabilitatea politică. Și nici dl.fost președinte, T.B.

  • Neamțul - January 26, 2018, 1:26 am
    Fără îndoială că aceste eșecuri repetate a guvernării PSD-ALDE pun mari semne de întrebare cu privire la perspectiva dezvoltării economice și îndeosebi a credibilității externe. Dar de aici și până la ai cita pe Cioloș și Macovei mi se pare exagerat.


  • sirb - January 29, 2018, 10:53 am
    Aveti dreptate, presedintele s-a grabit. E responsabilitatea lui , el stie de ce.
    Tot ce spune TB si ai lui basisti, e luat in deridere de acest ziar.Cred ca acest lucru , inexplicabil, ii ajuta pe PSD-isti. SINTETI P.S.D. -isti.


  • adria - February 9, 2018, 1:50 am
    Monica Macovei este departe de a fi un model de virtute, un far călăuzitor! Citarea ei aici este nepotrivită -- hoțul strigă cel mai tare 'Hoții!'
    Vezi

    'Fantomele românești ale lui Soroș' --
    https://www.activenews.ro/stiri-politic/Un-think-thank-american-condus-de-un-fost-asistent-al-presedintelui-George-W.-Bush-scrie-pe-larg-despre-%E2%80%9EARMATA-loiala-de-fantome-romanesti-ale-lui-Soros-care-%E2%80%9Ecauta-sa-transforme-cultura-crestina-a-Romaniei-si-%E2%80%9Esa-influenteze-politica-tarii-149167

    și mai ales

    'Deputatul Liviu Pleșoianu: Cine este cu adevărat Monica Macovei?' -- http://www.justitiarul.ro/17251-2/

    Ușurința cu care Iohannis a aprobat numirea noului prim-ministru confirmă mai degrabă că Laurențiu Primo a avut dreptate privind aranjamentele de culise între toți actorii în acest circ al politicii românești. Mi se întoarce stomacul pe dos; România e condamnată. Soroș a câștigat din nou. Iohannis și-a asigurat al doilea mandat ca președinte.
    Mai multe la
    Marele secret al viitorului Prim Ministru ! - Actualitatea Românească 16.01.2018
    https://www.youtube.com/watch?v=jMsPfkQGr-k


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval