Cred că așa ne-a lăsat Dumnezeu pe fiecare, într-un timp al existenței noastre, să avem câte o datorie și un destin! Altfel, pe acest pământ, n-am avea niciun rost. Rostul acela de a sfinți locul, de a lăsa urmașilor numele bun, la hotarul nădejdilor Neamului care ne-a dat lumii!
Într-un recurs la memorie, în necesara întoarcere în timp, fac drumul spre Camera Deputaților din Parlamentul României (unde, între 1992-2000, cu colegii deputați de atunci, am luptat, împreună, timp de două mandate, P.U.N.R.-iștii Lazăr Lădariu, Petre Țurlea, Mihai Drecin), spre stenogramele în care, timp de două mandate, des este întâlnit numele lui Adrian Moisoiu, deputat P.R.M., om cu un anume destin, cum aminteam, un adevărat luptător pe baricada interesului național și a adevărului. Dovadă-s sutele de declarații politice și interpelările adresate, în cele două legislaturi, primului-ministru, miniștrilor, secretarilor de stat, din care reiese, cât se poate de limpede, acea luptă parlamentară a celui care, acolo ajuns, trimis de mureșeni cu ștampila în cabina de vot, se implica deplin.
Parcurgând paginile acestei cărți, vom întâlni acea lecție, atât de necesară, mai ales azi, de patriotism, de naționalism, de toleranță românească, uneori greșit înțeleasă de neprieteni.
Sunt acele clare atitudini împotriva infirmității gândirii unei minorități tot mai agresive și gălăgioase, după 1990, mereu pornite să falsifice, prin liderii ei, istoria Ardealului, împotriva celor care au declanșat la 1848-1849, apoi prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, acea sângeroasă Golgotă a Transilvaniei, denigratori îndărătnici ai Neamului românesc.
Prin acest recurs la memorie și la istorie, deputatul Adrian Moisoiu a auzit mereu, din Palatul Parlamentului, acele clopote de alarmă ale Ardealului, ale zbuciumatei existențe a românilor ardeleni, venind, mereu, din acea culpabilizare a românilor, de către acei bolnavi de nostalgia Trianonului, inși care, mereu, din 1990 încoace, amorsează, în cele trei județe - Harghita, Covasna și Mureș, acele bombe cu explozie întârziată, doritori și încăpățânați să instituie o altă Insulă a Șerpilor, sub forma așa-zisului Ținut Secuiesc, în inimă de Românie.
Am întâlnit în declarațiile politice ale deputatului Adrian Moisoiu trăirea afectivă și obiectivă în acea iubire de Neam, Țară și Tricolor, spre neuitarea durerilor Neamului, din partea celui care cu mâna pe Constituție jura: „Jur credință patriei mele - România! Jur să respect Constituția și legile țării!"
Sub acest jurământ a așezat Adrian Moisoiu declarațiile politice, precum cele privind viitorul tinerilor, al românilor, în țara de azi, Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, la 1918, propaganda maghiară împotriva Statului Român, privatizarea frauduloasă a stațiunii Sovata, „osteneala" dușmanilor pentru dezmembrarea României, salvarea Teatrului Național târgumureșean, asasinarea sălbatică a lui Aurel Agache, locul Tricolorului românesc, 20 martie 1990, la Târgu-Mureș, veteranii de război, Ardealul - pământ românesc, trădările P.S.D. - U.D.M.R., Liceul „Bolyai", și multe, multe altele.
Da, un deputat sau senator știe bine că, pentru a dovedi toate acestea, este nevoie de curaj și demnitate. Tocmai acest amănunt nu l-a învățat ciocoimea de tip nou din Camera Deputaților și din Senatul României!
Cândva, Aristotel spunea: „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este Adevărul!". O nobilă calitate a lui Adrian Moisoiu este rostirea, de la tribuna Camerei Deputaților, a acestui adevăr. În acea mereu întoarcere la izvoare, care trebuie învățată și știută, mai ales acum, în această învolburată vreme în care noi trăim, Adrian Moisoiu și-a îndreptat privirea, în mod deosebit, spre suferințele și apăsările românilor din Harghita și Covasna, alungați, în decembrie 1989, în propria lor țară. Acolo, ei, românii, au nevoie să fie apărați, să fie protejați, nu cei care cer autonomia teritorială, pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc, care mereu cer numai supradrepturi și privilegii.
Deputatul Adrian Moisoiu le-a bătut obrazul neprietenilor minoritari, explicându-le, cât se poate de clar, de ce târgumureșenii nu doresc o stradă cu numele lui Kossuth Lajos criminalul, ucigașul românilor la 1848-1849. Celor care, din 1990 încoace, cred că-s liberi la hulire, Adrian Moisoiu le-a explicat că acele monumente non-grata, de pe teritoriul Transilvaniei, al acestei țări, sunt o insultă adusă românilor, inclusiv statuia Ungariei Milenare de la Arad, că, turnând, mereu, benzină pe focul mocnit de la Târgu-Mureș, din 20 martie 1990, singuri se acuză, prin inconștiența, prin lipsa lor de responsabilitate. Ei trebuie să învețe, odată și odată, că limba română trebuie să fie acasă stăpână, că ea nu se negociază, cu cei 89% de români ai țării, că tot ce a fost câștigat cu sânge, cu arma în mână, nu se târguiește cu cerneală, că această dictatură a minorității va avea, drept efect, de fapt, necesara redeșteptare a demnității naționale românești. Deci, să bage bine ei la cap! Această Transilvanie - o spunea, de atâtea ori Adrian Moisoiu - este veșnic românească!
Încrezător în lumina cetății, pe care o dorește limpede și veșnică, Adrian Moisoiu a dus, ca deputat, lupta lui, de parlamentar inspirat, cu puternicii clipei, sub gândul tutelar al interesului național. O dovedesc și numeroasele lui interpelări. Totul pentru dăinuirea nației, aici la porțile Răsăritului, unde Dumnezeu ne-a așezat. O luptă împotriva mediocrității, ca adept al meritocrației, al valorii, cu un naționalism luminat, tradițional ardelenesc, chemând la unitate, la solidaritate românească, invocând adevărul spuselor lui Nicolae Iorga: „Cine uită nu merită!". Sau și mai clar: „Cel care își uită istoria merită s-o retrăiască!".
Un adevăr, cuprins în această carte a întoarcerilor în memorie, adevăr atât de bine știut de Adrian Moisoiu, decurgând și din versurile „poetului cu satu-n glas", George Coșbuc: „Zeii sunt departe, sus,/ Dușmanii lângă noi!".
