Eșecul prezentului ne trimite în trecut


Categorie: Editorial
|
21-02-2018
Nr: 34
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|

Motto: „Un înțelept face din veninul său interior remediu

pentru sine; sau precept de tămăduire pentru semeni...

Însă cine nu se luptă în contra Răului, s-a predat

deja inamicului." (Constantin Brâncuși)

Când omului nu-i merge bine, se întoarce în amintiri. Ține de psihologia eșecului, într-un fel, această autoprotecție mentală și atitudinală, gen… „când era bunica fată", „pe vremea mea"/mă rog, a noastră, ca să nu mi se mai reproșeze „sarcasmul". Nu-i nimic rău, în fond, în această dependență de frumos, individul se proiectează într-un timp care l-a bucurat, i-a dat satisfacții deosebite. E dramatic, însă, tragic chiar, șocul reîntoarcerii la realitatea crudă a miezului de noapte, când prințul din poveste redevine broscoi și caleașca aurită dovleac.

M-a impresionat în mod deosebit vestea morții - în crâncenă sărăcie, la doar 48 de ani!!! - a actorului Nazif Mujic, premiat cu „Ursul de Argint" la Berlinala din 2013, după ce și-a interpretat propriul rol în pelicula „An Episode in the Life of an Iron Picker", în regia lui Danis Tanovic. La întoarcerea de la festival, actorul fusese întâmpinat ca un erou în satul său. Dar, cum nu a venit cu bani, faima a ținut foarte puțin, și Nazif Mujic a căzut din nou în anonimat și în sărăcie. Până aici, nimic original! Oamenii reacționează la fel, peste tot.

În ciuda faptului că era foarte bolnav, dependent de insulină, mergea zilnic să strângă fier vechi, pentru a-și întreține familia și cei trei copii.

Anul trecut, disperat, și-a vândut „Ursul de Argint" șefului unui bar local, pentru suma de 4.000 de euro, deoarece nu mai avea bani nici pentru hrana zilnică. Decesul a fost anunțat de Suljo Mujic, fratele lui, care a declarat AFP, citat de Agerpres, că actorul era foarte îngrijorat și depresiv din cauza situației sale materiale. „În ianuarie, a încercat să găsească soluții în Germania, dar s-a întors".

Faptul că bosniacul și-a vândut, la birtul din sat, Ursul de Argint - un premiu jinduit de mulți actori din lumea largă - este, într-un fel, simptomatic pentru vremea în care trăim. Mi-a readus în memorie altă dramă tăcută: zecile de tarabe din piețele de vechituri de la noi, unde nu o dată am văzut, printre chicioase gablonzuri obosite de timp și rugină, la vânzare pentru câțiva lei, decorații militare, cândva glorioase, ale unor bravi posesori acoperiți acum de țărâna pentru care s-au jertfit.

Și fiindcă tot am vorbit despre eroii noștri aruncați în uitare, pe care-i sărbătorim din An în Paști, și nici atunci cum s-ar cuveni, aflu de la Orest Dyduh, un tânăr coleg din presa ucraineană a Transcarpatiei,  că, în țara vecină, în pofida războiului din Donbas și a haosului din societatea civilă, populația mai are forță și suflet să se adune în orașele mari, omagiind victimele Maidanului, cu flori și lumânări.

Potrivit procuraturii ucrainene, în confruntările dintre guvern și protestatarii pro europeni din februarie 2014, au fost uciși 104 oameni și răniți 2.500.

„Pentru cunoscătorii subtilităților limbajului diplomatic, evenimentele din Ucraina sunt debutul unei noi confruntări majore." - afirma, la vremea respectivă, Aurel.I. Rogojan, în deschiderea unui extrem de interesant articol, intitulat „Războiul americano-rus din Ucraina". Mi l-am amintit deoarece, deunăzi, conform Cotidianul.md, „beneficiarul Maidanului", președintele Ucrainei, Petro Poroșenko - căruia populația îi cere de la o vreme încoace, tot mai insistent, demisia, prin nenumărate demonstrații și mitinguri de amploare - a anunțat că s-a decis să depună mărturie în procesul de trădare intentat de autoritățile de la Kiev, in absentia, fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care se află în Rusia. „Este ceva nemaipomenit ca un președinte să depună mărturie personal, dar acest proces privește pe toată lumea", a spus Poroșenko.

Procurorii cer închisoare pe viață pentru Viktor Ianukovici, fiind acuzat de trădare, încălcarea suveranității și integrității teritoriale a țării și complicitate la agresiunea Rusiei.

Cu privire la gestul lui Poroșenko, însă, miile de demonstranți de sâmbătă și duminică din piața kieveană ar spune că „Hoțul strigă: «Hoții!»".

Până una-alta, situația din țara vecină este extrem de încurcată și nu sunt semne că lucrurile se vor clarifica prea curând. Ghemul de interese internaționale, în loc să se subțieze, pare a se mări și încâlci din ce în ce mai mult. De ce? Fiindcă „Pruncul cu moașe multe moare cu buricul netăiat" - se spune în folclorul nostru.

„Marele perdant al Războiului Rece, revenit din buimăceala înfrângerii, și-a făcut bilanțul, constatând că soldul de casă rămas de pe urma târguielilor lui Gorbaciov și Elțin cu Reagan, Bush Sr., Mitterrand, Kohl și Thatcher este în «creștere negativă»." - scria Aurel I.Rogojan.

„Deficitul major al balanței relațiilor Federației Ruse cu Occidentul a fost interpretat de liderii de la Moscova drept rezultatul unei foarte mari și periculoase înșelătorii strategice, administrată pe fondul prăbușirii economico-demografice și politico-militare a locomotivei unui sistem mondial, în prezent, în cea mai mare parte, absorbit în sistemul global aflat sub protectoratul absolut al Statelor Unite ale Americii.

Alianțele create de SUA, în numele războiului împotriva terorismului, au facilitat încorsetarea Federației Ruse și amenințarea Chinei, Indiei și Iranului de avansul capetelor de pod ale NATO către Orientul Îndepărtat.

Corsetul Islamic de pe flancul sudic, dominat de SUA, Turcia și Arabia Saudită, plus circa 25 la sută populație islamică în interiorul frontierelor federației, complică mult ecuația securității Rusiei.

Cu o experiență în Afganistan, anterioară celei americane, la Moscova se știe mai bine ca oriunde altundeva cine și cu ce scop a inventat rețeaua mondială Al-Qaeda. Adam Curtis, un cunoscut realizator britanic de documentare «super-îndrăznețe» pentru BBC, a aruncat în aer argumentația Administrației SUA cu privire la Al-Qaeda. Contraargumentele și întrebările sale tulburătoare au rămas fără replică, din anul 2005, când a fost difuzat «The Power of Nightmares: The Rise of the Politics of Fear», până azi.

În definitiv, ce altceva, decât miturile și ideologiile utopice au fost, dintotdeauna, mai bine folosite de manipulatorii istoriei, pentru mobilizarea energiilor popoarelor, nu doar în direcțiile prestabilite, ci și cu alimentarea iluziei că acestea își înfăptuiesc propriile aspirații?

Puterile care au perceput acest avans al «exportului de democrație și securitate» ca pe o amenințare directă au proiectat o reacție de răspuns, în expresia unei aparente comuniuni de interese economice, dar și a unei posibile mobilizări dure, la un moment oportun, împotriva supremației mondiale a monedei americane. În paralel, revenirea economică a Federației Ruse a permis relansarea unui program de dezvoltare și consolidare a puterii militare a Moscovei, comparabil cu cel din perioada celui de Al Doilea Război Mondial.

În fața crescândei amenințări, de această dată reciproce, a fost atins primul prag critic periculos: amorsarea unei confruntări a comunității occidentale cu rămășițele încă fumengânde ale unei lumi pe care o credea de mult învinse. Fără să se știe prea bine, însă, ce se mai află sub focul mocnit și dacă furtuna nu va stârni vâlvătăile unui nou război."

Doamne ferește de mai rău!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval