Partida Israel - România se va disputa pe stadionul Netanya

Distribuie pe:

Tricolorii vor juca o partidă amicală cu reprezentativa Israelului pe stadionul Netanya, pe 24 martie, de la ora 20.30. Meciul va putea fi urmărit în direct pe Pro TV. Stadionul are o capacitate de 24.000 de locuri, iar pe acest teren își desfășoară meciurile de pe teren propriu formația Maccabi Netanya și, temporar, echipele Maccabi Tel Aviv și Hapoel Ra'anana. Naționala Israelului a mai disputat două partide amicale pe stadionul din Netanya, împotriva Finlandei (6 februarie 2013), scor 2-1, și a Slovaciei (5 martie 2014), scor 1-3. Cele două selecționate s-au întâlnit de 20 de ori până acum, palmaresul fiind favorabil tricolorilor: 10 victorii, 5 remize, 5 înfrângeri, golaveraj 29-19. Naționala Israelului se află pe locul 98 în clasamentul FIFA, acolo unde România este pe 36. După partida din Israel, tricolorii vor reveni în țară, la Craiova, unde vor disputa partida amicală programată cu naționala Suediei. Meciul se va juca pe 27 martie, cu începere de la ora 21.30, și va putea fi urmărit în direct pe Pro TV.

Lasă un comentariu