România, sărăcită de cei care ar trebui să ne aducă prosperitatea!


Categorie: Editorial
|
08-03-2018
Nr: 45
|
Autor: IOAN CISMAȘ
|

Social-democraţia este doctrina politică cea mai la modă. Ea s-a născut cu două secole în urmă, în focul luptei pentru umanizarea capitalismului şi constituie soluţia pe care muncitorimea, în desele ei bătălii a gândit-o şi a găsit-o pentru ameliorarea relaţiilor între exploataţi şi exploatatori. Ea a apărut concret, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu ascensiunea capitalismului şi care prevede construirea unei societăţi echitabile în care să-i fie bine, deopotrivă, muncitorului şi patronului, atât din punct de vedere al împărţirii bunăstării (salariu şi profit), cât şi din cel al participării la viaţa socială, pe baza principiului statului de drept şi al asigurării protecţiei sociale a cetăţeanului.

Transformării capitalismului prin reforme spre o societate mai dreaptă şi mai bună, i s-a opus, în timp, doctrina comunistă, considerată varianta extremistă a social-democraţiei, care îşi are obârşia tot în acea perioadă şi care prevedea distrugerea totală a capitalismului şi înlocuirea lui cu o societate nouă, dominată de dictatura proletariatului, pe care majoritatea dintre noi am cunoscut-o, cu bunele şi relele ei.

Crescând în intensitate în preajma Primului Război Mondial, social-democraţia a luat amploare în Europa după Al Doilea Război Mondial, când continentul a fost practic cuprins de această doctrină cu cele două laturi ale sale: social - democraţia tradiţională şi varianta ei extremistă - comunismul sau socialismul.

Fără îndoială, între aceste două soluţii de guvernare a societăţii au existat intercondiţionări, dar şi o acerbă competiţie. Victoria socialismului într-un număr important de ţări a dovedit slăbiciunea şi imperfecţiunea social - democraţiei tradiţionale, pe de-o parte, iar

pe de altă parte, această victorie a ideologiei leniniste într-un număr important de ţări, de altfel cele mai sărace, a constituit un duş rece pentru aceasta, obligând-o la îmbunătăţire şi perfecţionare.

Şi, într-adevăr, cu social-democraţia la putere, majoritatea ţărilor din Vest (vezi Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania, Italia, Austria, Spania) a cunoscut, după Al Doilea Război Mondial, un avânt economic puternic, dar şi îmbunătăţiri calitative ale relaţiilor sociale între clase şi pături, ceea ce a făcut posibilă instaurarea acelei păci sociale, care s-a răsfrânt asupra întregului mod de viaţă, timp de decenii. Este vorba de libertatea de gândire şi de exprimare, de dreptul de participare la treburile societăţii, de libera circulaţie a forţei de muncă şi a persoanelor, şi multe altele, drepturi pe care noi, cei din comunism n-am beneficiat, fapt care, de altfel, ne-a şi marcat. Toate aceste transformări au creat o imagine nouă, prosperă şi tentantă capitalismului reformat, stare de fapt, pe care noi, cei de după cortina de fier a socialismului am perceput-o ca pe un vis de nerealizat.

Atunci când speranţele noastre erau pe cale de a se spulbera, a venit momentul reîntoarcerii la tradiţionala social-democraţie, iar dorinţa acesta a fost demonstrată prin dramatismul anilor de după decembrie 1989 când, românii, prin alegerile făcute, au dat, prioritar, câştig de cauză, tocmai reprezentanţilor acestei doctrine. Săraci şi dornici de prosperitate, de libertate şi o viaţă mai bună, românii nu s-au dezlipit de cei în care credeau că sunt mai aproape de propria lor cămaşă, că le vor îndeplini visele şi, în consecinţă, au votat noii social-democraţi, fără să-şi dea seama că aceştia nu sunt cei autentici. În consecinţă, în cei 27 de ani care s-au scurs, cu excepţia anilor 1996-2000, când a guvernat Convenţia Democratică a lui Emil Constantinescu, scena politică a României a fost dominată de social-democraţi, şi asociaţii ei, din rândul cărora n-a lipsit niciodată UDMR. Ce a ieşit din toată această afacere, nu este greu de observat. Ţara a mers din rău în mai rău, mulţi au sărăcit, puţini s-au îmbogăţit, decalajele s-au accentuat, şi culmea ironiei, liderii social-democraţi şi asociaţii se numără printre cei mai bogaţi oameni ai României. Ca să dăm câteva exemple din cele multe la îndemână, veţi putea observa că liderul naţional, Liviu Dragnea al PSD, este unul dintre marii bogaţi ai ţării, precum, la nivel judeţean, Vasile Gliga pare a fi în aceeaşi situaţie. Întrebarea care se pune este, ce caută oameni, cu asemenea profil, în fruntea unui partid al păturii de jos, al celor mai săraci? Este de fapt acelaşi lucru cu intenţia de a pune lupul paznic la oi, pentru că aceşti indivizi n-au nici în clin, nici în mânecă, cu doctrina social-democrată, decât în măsura în care aceasta le serveşte interesele strict personale. În acelaşi timp funcţiile acaparate nu au alt rol decât acela de a le apăra avuţia şi interesele, fără a se gândi la soarta celor mulţi şi săraci. Pentru că, cel sătul, niciodată nu-l va servi pe cel flămând, decât cu fărâmituri.

Dar cu astfel de indivizi la cârma societăţii nu numai soarta cetăţeanului este în pericol, blocându-l în tiparele neputinţei prin măsurile luate, ci şi soarta ţării. Prin politica duplicitară şi de compromis pe care o duc, în relaţiile cu UDMR şi Ungaria, domnilor Dragnea, şi Tăriceanu, le este chiar indiferent dacă, prin ceea ce întreprind, vor leza interesul naţional, integritatea teritorială sau demnitatea românilor. Însă, când e vorba de relaţiile cu SUA şi Uniunea Europeană, cu propriul lor popor, ei nu uită să se dea mari, ambiţioşi, băţoşi, încercând să-şi arate muşchii acolo unde nu este cazul. Şi, pentru că, aşa cum e turcul, şi pistolul, domnul preşedinte social-democrat, local, poate să se îmbrace cu o mie şi una de costume populare româneşti pentru a-şi dovedi, chipurile, patriotismul, nimeni nu-l va crede, atâta vreme cât, în perioada domniei sale, Târgu-Mureşul, Reghinul, întreg judeţul au cunoscut cel mai accentuat proces de maghiarizare din ultimii 27 de ani, anul Centenarului, purtând cu osebire trista pecete a acestui proces de deromânizare a acestor meleaguri. Iar dacă am ajuns ca pe etichetele produselor să punem alături de „preţ" şi „ara", pentru că minoritarii noştri nu mai ştiu, ce e acela preţ,să nu-şi stâlcească limba pe româneşte, nu vi se pare că aici este vorba de adevăratul stat paralel care se înfăptuieşte sub „ochii de vultur" ai social-democraţilor? Autonomia teritorială pe care de câţiva ani încoace o cer fără încetare, printr-o demonstraţie de forţă, la Târgu-Mureş, ce altceva vrea să însemne?

Dacă am sta să punem alături adevăratele principii ale social-democraţiei originale cu cele ale democraţiei teleormănene, a domnilor Dragnea şi Tăriceanu, putem constata deviaţii de proporţii la absolut toate capitolele. Concret, în loc să se ocupe de marile probleme ale ţării, care sunt foarte multe şi foarte importante (migraţia mare, natalitatea scăzută, lipsa de medicamente, care atentează la securitatea ţării etc.), marea masă a social-democraţilor români, lasă totul baltă, şi dansează, şi la acest congres -surogat, cum le cântă aceşti doi domni - lideri, care după cum se vede de la o poştă nu fac nimic altceva decât să-şi scape propria piele de Justiţie. Iar vestea cu şmecheriile lor a ajuns atât de departe, compromiţând social-democraţia, încât confraţii mai-mari de la Bruxelles, ruşinaţi de cele ce se întâmplă în România, au fost obligaţi să intervină. Acesta este motivul vizitei social-democratului olandez, Frans Timmermans, cu rang înalt, de prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene. Ce le-a spus acesta printre altele? Să lase justiţia să-şi facă treaba şi să se ocupe mai mult de problemele reale ale ţării, ale cetăţeanului. De educaţie, sănătate, învăţământ etc. Să părăsească cărările lăturalnice şi să continue să alerge pe culoarul cel bun, cel adevărat, specific social-democraţiei autentice. Pentru că, de la Bruxelles, se cam vede în gri, tot ceea ce fac în ţară. Acesta le-a cam bătut obrazul, dar se pare că degeaba. Recentul Congres convocat de „Il lider maximo", Dragnea, cu siguranţă nu va avea ca temă marile probleme ale ţării, ci niscaiva păruială pentru cei care în ultima vreme n-au fost prea ascultători, permiţându-şi tot felul de opinii pe la televizor, ca în final, el, liderul, să poată culege „neţărmurita adeziune" a celor mulţi faţă de înţeleapta sa politică. Şi uite aşa va trece gloria PSD, pentru că, vremea scadenţei se apropie, dar va rămâne faptul trist al unei generaţii politice de social-democraţi, care prin modul în care şi-au înţeles menirea a adus ţării pagube incalculabile: izolare, învrăjbire, marginalizare şi subdezvoltare, sărăcie.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval