Ajutor naţional tranzitoriu şi sprijin cuplat pentru producătorii de sfeclă de zahăr


Categorie: Diverse
|
14-03-2018
Nr: 49
|
Autor: L.O.
|

Producătorii de sfeclă de zahăr pot beneficia, potrivit prevederilor Ordinului nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură, în perioada 2015-2020, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare, de ajutor naţional tranzitoriu şi sprijin voluntar cuplat, dacă fac dovada încheierii unui contract cu o fabrică de zahăr recunoscută de MADR.

În anul 2017, în judeţul Mureş s-au cultivat 2 831 hectare cu sfeclă de zahăr (înregistrată în AGR), iar contracte au fost încheiate pentru 2 863 hectare, aflăm de la ing. Silvia JUDE, consilier superior în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Mureş.

Regulamentul (CE) nr. 1185/2017 de stabilire a normelor de aplicare a Modificărilor în piaţa zahărului au fost aduse şi de Regulamentele (UE) nr. 1307 şi 1308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, în ceea ce priveşte notificările către Comisie ale informaţiilor şi documentelor.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval