Ovidiu Iuliu Moldovan evocat la Vişinelu


Categorie: Diverse
|
14-03-2018
Nr: 49
|
Autor: Prof. Alina Claudia Anca
|

Momentul evocării a început, cum era şi firesc, cu binecuvântarea făcută de preotul prezent, Ioan Gotea. A urmat discursul emoţionant ţinut de domnul director Nicolae Băciuţ, despre actor şi despre dorinţa acestuia în legătură cu finalizarea momentului dedicat victimelor horthysmului, din Sărmaşu, prin înscrierea numelor celor răpuşi, care „au avut o singură vină, aceea de a fi români", printre care se numără şi tatăl actorului, a cărui dispariţie l-a lăsat orfan, la mai puţin de trei ani. Domnul director Nicolae Băciuţ a vorbit şi despre posibilitatea realizării unei Case Memoriale „Ovidiu Iuliu Moldovan", la Vişinelu, aici, unde actorul s-a născut, a copilărit şi unde a revenit adesea cu nostalgie, cu drag şi dor. Poetul şi-a încheiat cuvântarea printr-o interpretare de excepţie a poemelor „Veneţia" şi „Odă (în metru antic)", atât de dragi lui Ovidiu Iuliu Moldovan, unul dintre cei mai profunzi interpreţi ai poeziei eminesciene, pe bună dreptate numit şi „purtătorul de cuvânt al lui Eminescu", întrucât se transpunea complet în poezie, trăind în ea cu toată fiinţa.

Au urmat discursurile doamnei director Dinuca Burian, domnului director Laurean Vlad Covaci şi al doamnei profesor coordonator Florentina Sebeşan, care au rostit alocuţiuni evocatoare, punând în lumină personalitatea marelui actor nemuritor, ca model pentru tânăra generaţie şi ca reper de importanţă naţională şi internaţională în configuraţia valorilor sărmăşene.

A urmat un recital de poezii dragi lui Ovidiu Iuliu Moldovan, susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale din localitate: Ioana Hulpe, Laura Rusu, Adriana Oţel, Marian Moga, Raul Pop, Traian Suciu, Bogdan Vamos, sub îndrumarea doamnei profesor de limba şi literatură română, Alina Claudia Anca.

În încheiere, domnul director Nicolae Băciuţ i-a sugerat preotului satului să aibă în vedere oficierea unei slujbe de pomenire în cinstea regretatului actor, Ovidiu Iuliu Moldovan, iar acesta din urmă a consimţit, menţionând că ceremonia religioasă va urmă să aibă loc duminică, 11 martie, la Biserica Ortodoxă din localitatea Vişinelu.

Despre Ovidiu Iuliu Moldovan vorbeşte el însuşi, dar, aici la Vişinelu, nu putem tăcea, căci, dacă noi vom tăcea, „pietrele vor vorbi"!

Prin urmare, prin organizarea doamnei profesor coordonator Florentina Sebeşan, împreună cu doamna director al Bibliotecii Orăşeneşti „Liviu Rusu", Sărmaşu, vineri, 9 martie 2018, la Şcoala Gimnazială care îi poartă numele, Ovidiu Iuliu Moldovan, supranumit şi omul „cu chip de medalie", a fost comemorat într-un cadru festiv, cu ocazia împlinirii a 10 ani de când actorul s-a mutat între îngeri.

Momentul a fost unul foarte emoţionant pentru toţi cei prezenţi. Un plus de solemnitate a conferit, fără doar şi poate, prezenţa la eveniment a iubitului poet Nicolae Băciuţ, care a mărturisit, vizibil emoţionat, că l-a cunoscut personal pe îndrăgitul actor. Pe lângă domnul Nicolae Băciuţ în calitate de director al Direcţiei pentru Cultură Mureş, la eveniment au mai participat domnul director al Liceului Teoretic „Samuil Micu", preotul satului, Ioan Gotea, elevii claselor de gimnaziu ale şcolii, cadrele didactice: Alina Claudia Anca, Olivia Cenan, Gabriela Deteşan, Ioana Rusu, Emanuela Tokes şi Mircea Hidos, precum şi cele două doamne organizatoare amintite anterior.

Întreaga zi i-a fost dedicată marelui actor Ovidiu Iuliu Moldovan sau Bubu, cum îi spuneau prietenii din copilărie. Elevele Laura Rusu şi Ioana Hulpe au evocat biografia actorului, precum şi premiile şi distincţiile obţinute de acesta, o parte dintre ele putând fi admirate de cei prezenţi. Apoi, doamna director Dinuca Burian a prezentat un material power-point despre personalităţile satului Vişinelu: participanţii la Alba-Iulia la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918: Dumitru Moga şi Vasile Crişan, artista plastică Gabriela Moga Lazăr, prezentarea culminând cu momentele-cheie ale vieţii regretatului actor Ovidiu Iuliu Moldovan.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval