Vine o vreme când rămânem singuri, când copiii sunt plecaţi de lângă noi, iar pentru un om în vârstă, cea mai grea problemă o reprezintă lipsa de comunicare, faptul că nu are cu cine schimba o vorbă. La sat, mai ieşi la poartă, mai schimbi o vorbă cu vecinul peste gard, te duci la biserică, unii mai caută crâşma, (tot mai rar întâlneşti persoane vârstnice prin baruri) nu de dragul unui pahar, doar aşa, ca un leac pentru alungarea urâtului. La oraş, cei care locuiesc la bloc, urmăresc programele de televiziune, mai ies în parc, la o discuţie cu foşti colegi de muncă. Se spune că atunci când te pensionezi, ai murit puţin, că treptat, de la un an la altul, se tot duc cunoştinţele. Sunt cititori ai ziarului „Cuvântul liber" care se abonează şi pentru a urmări zilnic, rubrica de Condoleanţe şi Decese.
Un leac împotriva singurătăţii este promovat şi susţinut de Casa de Ajutor Reciproc Mureş, un loc, unde vârstnicii sunt antrenaţi în activităţi socio-culturale, organizate periodic în Clubul de la sediul asociaţiei.
Doamna ec. Ileana Morent - vicepreşedinta C.A.R.P. Mureş, fostă directoare la Casa de Pensii Mureş, după pensionare, îşi dedică toată activitatea din dragoste pentru pensionari, mi-a declarat zilele trecute: „Statul prevede să avem constituit un fond pentru activităţi socio-culturale, excursii, aniversări, zi de club. În anul 2017 am organizat pelerinaje şi excursii la Şumuleu Ciuc, Prislop, Cluj-Napoca, Castelul Corvinilor de la Hunedoara, Sibiu. Ne-am propus să cunoaştem istoria medievală din Ardeal, să îmbinăm partea utilă cu cea spirituală. Având în vedere că 70 la sută din membrii asociaţiei sunt femei singure, anul acesta, de 8 Martie, am inaugurat Clubul Femina, lansat la Complexul Darina. În cadrul Clubului vom organiza activităţi tematice culturale, medicale, schimburi de experienţă pe linie de înfrumuseţare, culinare, jocuri atractive. Prima întâlnire la Club va avea loc în 12 aprilie. Solicităm sprijin din partea autorităţilor locale, pentru obţinerea unui spaţiu, un loc unde să ne desfăşurăm activitatea în bune condiţii, unde să poată participa şi bărbaţii".
Pentru pensionari este benefic să aibă un spaţiu al lor, un loc unde să se întâlnească, la discuţii, la un joc de şah, de table şi nu înţeleg refuzul autorităţilor de a le acorda două săli care au rămas goale.
Dacă la oraş, sentimentul de alienare se poate lecui, oarecum mai uşor decât în mediul rural, fiindcă satele româneşti sunt îmbătrânite, multe condamnate să rămână pustii peste câţiva ani, în afară de slujba de la Biserică, nu prea mai au unde să-şi petreacă timpul. Momentul de criză intervine când rămâne omul singur, fără soţ sau soţie, cu copiii risipiţi prin lume. Un leac împotriva singurătăţii, la modă în ultima vreme, îl reprezintă casele pentru persoane vârstnice, să nu le spunem azile, din nefericire taxele sunt extrem de piperate, de la 1.600 la 2.500 lei/lună. În plus, mai intervine pentru cetăţenii din mediul rural şi acel sentiment de ruşine. „Cum să mă duc la azil, când am crescut copii şi le las o avere… râde lumea de noi în sat!", spun majoritatea în momentul când sunt obligaţi să ia o decizie. Chiar dacă, condiţiile de viaţă sunt mult mai bune decât acasă, mulţi bătrâni preferă să rămână în casa lor. Un bun prieten, ajuns la 90 de ani, a fost internat de fiică într-o asemenea casă, cu un tarif de 2.200 lei/lună. Omul a stat două săptămâni şi, într-o noapte, a chemat un taxi şi a venit acasă, în garsoniera lui. De ce ai plecat de acolo? - l-am întrebat surprins când l-am întâlnit pe stradă. „Mă plictiseam îngrozitor, nu am reuşit să mă adaptez programului şi mă simt mai bine, să-mi fac plimbarea zilnică prin oraşul meu". Mi-a răspuns fericit că a devenit un om liber, la 90 de ani.
Părintele Ioan Iovan, Arhimandritul de la Recea, îmi spunea în nopţile în care uceniceam la picioarele sfinţiei sale că, adevăratul post este atunci când reuşeşti să ştergi o lacrimă de pe obrazul unui om bătrân şi singur.
Un alt leac împotriva singurătăţii îl putem găsi în activităţile cotidiene, în grădina de lângă casă, albinărit, chiar şi în prietenia cu un căţel, un posibil partener de plimbare.
Într-una din cărţile protopopului Gheorghe Şincan, citeam despre o femeie în vârstă de 100 de ani, care s-a dus în pădure după lemne. După ce a strâns vreascuri de o sarcină, se chinuia să o pună pe spate. Nereuşind, a strigat cu năduf - „Unde eşti moarte, de ce nu vii odată!". La un moment dat apare moartea şi o întreabă „M-ai chemat, iată că am venit", la care bătrâna îi răspunde. „Te-am chemat dară, să mă ajuţi să ridic sarcina de lemne în spate".
Foto: Doamna ec. Ileana Morent - vicepreşedinta C.A.R.P. Mureş
