În perioada 19-22 martie, Simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2018

Distribuie pe:

Pentru elevii înscrişi în clasele a XI-a şi a XII-a la începutul anului şcolar 2017-2018, Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, începând de ieri, 19 martie, şi până joi, 22 martie, simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2018.

Conform calendarului simulării, organizată la nivel naţional, luni, 19 martie, s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura română (proba E) a) - clasele a XI-a şi a XII-a. Astăzi, 20 martie, are loc proba la Limba şi literatura maternă (proba E) b) - clasele a XI-a şi a XII-a. Vor urma, în 21 martie, proba obligatorie a profilului (proba E) c) - clasele a XI-a şi a XII-a, iar în 22 martie - proba la alegere a profilului şi specializării (proba E) d) - exclusiv elevii clasei a XII-a. În 30 martie este programată comunicarea rezultatelor.

Probele încep la ora 9, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

În judeţul Mureş, în clasele a XII-a şi a XIII-a sunt 3.633 de elevi, aflăm de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector şcolar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educaţie şi purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog

Subiectele sunt elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valo-rifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.

Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli.

Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbu-nătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens. Obiectivele simulării vizează familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie-iulie, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.

Lasă un comentariu