Ardelenii merg la Chişinău pentru Unire

Distribuie pe:

La 100 de ani la unirea Basarabiei cu România, ardelenii sunt chemaţi în capitala Republicii Moldovei pentru „Marea Adunare Centenară" din Chişinău, în data de 25 martie, împreună cu toată suflarea din Basarabia.

Alianţa pentru Centenar organizează o excursie în Republica Moldova, unde cei prezenţi vor putea fi alături de cei care scriu istoria României. Astfel, vineri, 23 martie, deplasarea se va face cu o cursă specială de autocar, cu plecare la ora 19.00 de la Casa Învăţătorului (vizavi de staţia Piaţa Cipariu) din municipiul Cluj-Napoca, iar sâmbătă dimineaţă vom ajunge la destinaţie, în Chişinău.

Duminică, 25 martie, de la ora 12.00 are loc Marşul Centenarului, la care sunt aşteptate să participe circa 100.000 de persoane. Până seara va fi program liber de vizitare şi de cumpărături, iar în jurul orei 20.00 se va pleca înapoi spre Cluj-Napoca. Preţul acestei excursii este de 130 RON, sumă care include atât transportul, cât şi o noapte de cazare.

Pentru înscrieri şi alte detalii, cei interesaţi să participe sunt rugaţi să contacteze organizatorii:

Aron Dumitrescu: 0729 342.054

Platforma Unionistă Acţiunea 2012

20.03.2018

Lasă un comentariu