De aceea, azi, ridic paharul Meu în sănătatea fraţilor noştri îmbrăţişaţi de Mine cu aceeaşi căldură a dragostei părinteşti.
Trăiască copilul cel mai nou, dar poate ăl mai voinic al României mume»!
În Piaţa Unirii, participanţii s-au prins în Hora Unirii - aşa cum se petrecuseră lucrurile în 1859 -
în jurul statuii M. S. Cuza, şi în faţa palatului regal unde au intrat în horă şi A.A.L.L.R.R. Principesele Elisabeta şi Marioara, iar în balconul palatului privea regele cu întreaga sa familie.
După 106 ani de robie samavolnică, Basarabia era ruptă de lanţurile sclaviei.
În situaţia grea însă, în care se găsea România însăşi, iar pacea hotărâtă, una din primele îndatoriri era trimiterea înapoi a misiunii franceze şi ale celorlalte misiuni străine aliate care se găseau pe teritoriul României.
În conformitate cu încheierea condiţiilor preliminare între delegaţii români şi cei ai Puterilor Centrale, făcută la denunţarea armistiţiului, urma să lăsăm liberă trecere prin ţara noastră - Brăila, Galaţi, Reni şi apoi Bolgrad, Bender - a unor trupe germano-austriece, care trebuiau să meargă în Ucraina de sud, spre Odessa. Concomitent, se făcea deplasarea altor trupe germane şi austro-ungare ce soseau dinspre Hotin, pe malul răsăritean al Nistrului, şi cu altele care înaintau prin Basarabia de nord.
Plecarea misiunilor străine era programată astfel încât ajungerea lor la Odessa trebuia să aibă loc înainte ca germanii să sosească acolo; ele părăseau teritoriul românesc după 18 luni de staţionare aici.
Misiunea franceză cuprindea ofiţeri şi grade inferioare la toate regimentele armatei, la toate comandamentele, până la marele cartier. De asemenea, în componenţa misiunii au mai fost medici, intendenţi, veterinari, aviatori, combatanţi de toate armele, ofiţeri de stat major, reprezentanţi ai tuturor serviciilor şi ramurilor unei armate.
Dacă prezenţa primilor militari ai misiunii franceze din lunile septembrie şi octombrie 1916 nu a putut împiedica retragerea trupelor noastre, ceva mai târziu, în lunile iulie, august şi septembrie 1917 s-a văzut utilitatea prezenţei lor - nu doar ca instructori, ci şi în calitate de combatanţi alături de trupele române - la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Doctorii francezi au dus de la început cea mai grea luptă - din decembrie 1916 şi până în mai 1917, zeci de mii de bolnavi de tifos exantematic şi recurent care făcea ravagii, au fost trataţi de aceştia.
Despărţirea de delegaţia franceză s-a făcut cu durere de partea română care era conştientă că rămânând izolaţi şi cu perspectiva încheierii forţate a unei păci, nu se puteau aştepta decât, aşa cum spunea generalul C. Găvănescu, la ceea ce era mai rău: „… ne pregătesc coşciugul şi ne cântă prohodul!".
(sfârşit)
