România nu este o peşteră de tâlhari!

Distribuie pe:

A trecut peste noi şi Praznicul Împărătesc al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, şi, după o scurtă vacanţă binevenită, românii s-au întors la muncă. În contrast cu zilele de sărbătoare, când ne-am bucurat de Lumina Învierii, am revenit într-o lume ciudată, în care suntem bombardaţi, zi de zi, cu informaţii tulburătoare, şi ne punem întrebarea: „Oare în ce ţară trăim?": Un drogat, ajuns în pragul nebuniei, îşi ucide familia cu sânge rece. Un alt nebun, ieşit din puşcărie, batjocoreşte şi ucide o femeie de peste 80 de ani, în biserică. Mai marele pesediştilor se afişează în public cu o fetişcană mai tânără decât el cu 30 de ani şi rânjeşte în faţa camerelor de televiziune precum un armăsar neputincios. O altă creatură diabolică a partidului aflat la guvernare minte poporul cu televizorul. Te cutremuri când vezi atâtea accidente cu victime omeneşti. Şi alte şi alte bazaconii dintr-o lume nebună, nebună, de parcă la noi în ţară nu ar mai exista şi lucruri frumoase.

Iarăşi şi iarăşi mă întreb: „Oare când vom avea în fruntea ţării un conducător iubitor de ţară şi popor, care să-i alunge pe cei care confundă ţara cu o peşteră de tâlhari? „Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!", Matei (21,12-13). Se spune că România este Grădina Maicii Domnului, o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogăţiile pământului, cu un popor blând, prea tolerant cu cei care ne fură şi tâlhăresc bogăţiile, cu cei care ne calcă în picioare demnitatea. Aşezaţi, aici, la răscruce de drumuri, nu ne-am lepădat legea strămoşească, am rezistat valurilor de neamuri migratoare, ne-am păstrat limba şi tradiţiile, prin cultura populară şi biserică. De Sfintele Sărbători Pascale am petrecut patru zile la Mănăstirile din judeţul Vâlcea, la Frăsinei, la Cozia, Turnu şi Ostrov. Am rămas impresionat de mulţimea de români care aşteptau cuminţi să primească Lumina Învierii, la Mănăstirea Cozia. Oamenii aceia minunaţi, cu lumânări în mână, au credinţă adevărată într-o Românie curată, prosperă, fără minciuni, tâlhării şi hoţii. Veţi spune că din toate vremurile a existat o clasă politică pusă pe abuzuri, dar să avem în vedere şi cealaltă realitate, faptul că s-a câştigat independenţa ţării cu jertfe, că s-a făurit România Mare, că în perioada când Nicolae conducea ţara, tot cu jertfe s-a construit România modernă. În mod sigur, politicienii de azi, rezervele trei de cadre pcr şi progeniturile lor care se autoidentifică drept sociali -democraţi, nu ar fi reuşit să realizeze unirea, dimpotrivă, prin slugărnicii, promovarea şi susţinerea regionalizării, provoacă enclavizarea României Mari.

Domnul Iisus a înviat şi pentru neamul românesc şi vine şi ne mustră: „Trezeşte-te, române, că ţara ta nu este o peşteră de tâlhari, ci este Casa Mea şi Grădina Maicii Domnului!".

Ungurii şi-au ales un conducător curajos, primul ministru al Ungariei este un patriot, familist, iubitor de neam şi ţară, a sosit timpul ca, şi noi, românii, să ne alegem un căpitan, un izbăvitor de neam care să pedepsească cu biciul pe „vânzătorii de bani şi porumbei", pe cei care mai cred că România este o peşteră de tâlhari!

Lasă un comentariu