UNIREA PRIN ACT, UNITATE PRIN FAPT (II) 1919, MARTIE 18/(31), BUCUREŞTI

Distribuie pe:

Extras din adeziunea evreilor ardeleni domiciliaţi în Bucureşti la actul istoric de la 1 Decembrie 1918.

„Evreii ardeleni domiciliaţi în Bucureşti, întruniţi în ziua de 18 martie, luând cunoştinţă de actul din Alba Iulia din 18 noiembrie / 1 decembrie, aderăm din inimă şi cu multă satisfacţie la programul cuprins în acest act, având în vedere că dispoziţiile privitoare la libertatea naţională, a limbii materne în învăţământ, administraţie şi justiţie, la reprezentarea proporţională în parlament şi guvern, la asigurarea de drepturi egale, de autonomie culturală, religioasă şi politică, precum şi de necondiţionata libertate a presei, a întrunirilor şi asociaţilor corespund întru totul principiilor liberale şi democratice ale vremurilor actuale."

„DOCUMENTE ALE UNIRII, 1600 - 1918", BUCUREŞTI, 1984, P.426.

Prezentăm aici şi „Rezoluţia adoptată de şvabii din Banat şi părţile Ardealului, la 10 august 1919, de unirea a acestor teritorii cu Regatul României Mari" care menţiona:

1) În numele tuturor şvabilor din Banat, declarăm că numai de la Banatul nedespărţit sperăm binele fiecărei naţiuni din Banat, căci un Banat împărţit în graniţe nefireşti înseamnă o ruină economică pentru toate popoarele care trăiesc aici, o cauză pentru sfadă veşnică şi nemulţumiri continue şi de tulburare a păcii dorite. Noi dorim, în consecinţă, indivizibilitatea Banatului.

2) Timişoara fiind centrul vieţii economice şi sociale a Banatului, şi ea fiind încorporată României şi suveranitatea Maiestăţii sale regale a României fiind extinsă asupra Banatului şi, deoarece, noi vedem manifestul de la Alba Iulia o garanţie că în statul nostru viitor ne este asigurată dezvoltarea liberă a caracterului nostru poporal, folosirea liberă a limbii noastre materne şi amândouă, caracterul poporal şi limba maternă le vom putea promova nestingherit pe teren politic, cultural, economic şi social, şi astfel să ne asigurăm viitorul nostru naţional, dorim ca întreg Banatul, unitar şi nedespărţit, să se alipească regatului României Mari.

3) Această hotărâre se va comunica conferinţei de pace.

Textul rezoluţiei corespunde pe deplin intereselor naţionale ale populaţiei şvăbeşti din judeţele bănăţene, ca şi celei din judeţul Arad, astfel încât cei o mie de reprezentanţi veniţi la Timişoara au adoptat-o cu unanimitate de voturi. (După William Marin, Unirea din 1918 şi poziţia şvabilor bănăţeni, Editura Facla - 1978, Timişoara, p. 112).

Şi a-şi încheia acest excurs cu Art. 45 din „TRATATUL DE PACE CU UNIREA" - TRIANON, 4 IUNIE 1920 care precizează că „Ungaria renunţă, în ce o priveşte, în favoarea României, la orice drepturi şi titluri asupra teritoriilor din fosta monarhie austro-ungară, situate dincolo de frontierele Ungariei, aşa cum sunt fixate în Art. 27, partea II (Frontierele - Ungariei) şi recunoaşte prin prezentul tratat sau prin orice alte tratate încheiate în vederea reglementării actualelor chestiuni, ca făcând parte din România".

Acestea au fost câteva documente ce le-am prezentat în scurta prelegere spre cunoaştere şi neuitare.

Pe trupul acestei DACII străbune, s-a format un popor roman, numit ROMÂNIA, care a primit coloritul atâtor naţionalităţi, înfrumuseţând-o, nu împărţind-o, ci îmbogăţind-o într-o bună înţelegere şi convieţuire.

Actul unirii este certificatul de botez al unui popor. Şi nu este numai o zi, ci o permanentă trăire ce trebuie să o nutrim prin muncă, pace, iubire şi credinţă.

Unitatea unui popor trebuie nutrită zi de zi şi oră de oră, numai astfel are dăinuire, altfel rămâne un act consemnat în istorie.

Stau şi mă gândesc azi, când scriu aceste rânduri, cum ne putem mândri cu această sfântă zi, ce am făcut noi pentru acest praznic naţional, ce zic străbunii noştri când văd în această democraţie pe care o trăim şi care credem că „democraţia" înseamnă să facă oricine ce vrea, nu ce trebuie, că există legi morale ale lui Dumnezeu şi apoi cele omeneşti, pe care nu le vrem a le ţine nici unele, nici altele.

Oare nu mai avem repere morale şi legislative care să ne îndrepte spre bine şi dreptate? Sunt atâtea întrebări pe care mi le pun într-o lume agitată şi o Românie atât de „dezmembrată" politic şi religios.

Unde văd provocări „100 de ani în România, 1000 de ani în Ungaria!" Oare când Ungaria era paşalîc turcesc şi Transilvania niciodată, unde erau cei ce se consideră stăpânitorii acestui pământ martir românesc? Transilvania era paşalâcul robiei, jertfei, martirului, ce au urcat pe crucea nemuririi neamului românesc, ce a adus acea zi sfântă de 1 Decembrie 1918.

Se vrea, de străinii de ţară şi istorie, o ţară separată de România, o ţară secuiască. Acestora le dau un singur sfat, să facă un examen, testul genetic şi pe urmă aştept rezultatul, şi apoi să se pronunţe.

ZIUA NAŢIONALĂ, am scris cu litere mari pentru că este cea mai importantă zi sfântă a unui popor cu binecuvântare cerească, pentru că toate popoarele sunt binecuvântate de Dumnezeu. La judecata de apoi Dumnezeu va judeca toate neamurile (popoarele) spune Sfânta Scriptură şi cu nu vreau să mă duc singur la judecata de apoi, ci cu poporul meu.

Analizând, cât mi-a permis puterea, şi, aş vrea să mă înşel că toate popoarele au ziua naţională, ziua independenţei, numai noi românii avem ziua naţională, ziua UNIRII. Am stat şi am cugetat oare de ce? Cred că noi, toată istoria am fost un neam care am dorit şi dorim unitatea, dar nu ştim să o preţuim, şi am fost dezuniţi cum suntem şi azi şi ne strângem rândurile numai în momente grele sau tragice.

Să nu fie adevărat şi vă rog contraziceţi-mă toţi cei care veţi citi aceste rânduri, să mă pot bucura şi eu.

În încheiere, mai fac o precizare pe care o consider foarte importantă spre cunoaştere şi neuitare.

1 DECEMBRIE 1918 a fost o zi sfântă de duminică şi după ce s-a oficiat Sfânta Liturghie s-a dat citire actului unirii. O duminică a învierii unui popor, zi de rugăciune şi sărbătoare pentru tot neamul românesc.

Să ne ajute Dumnezeu, să ne dea înţelepciune şi putere să cinstim praznicul unirii până la sfârşitul veacurilor.

(Sfârşit)

Lasă un comentariu