Manuscrisul de jad - În avanpremieră


Categorie: Cultural
|
14-04-2018
Nr: 70
|
Autor: VALENTIN MARICA
|

Se află sub tipar, la iniţiativa Centrului European de Studii Covasna-Harghita, o carte aniversară, dedicată profesorului universitar emerit dr. avocat Ioan Sabău Pop. Vor apărea în sumar şi însemnările mele. Acestea reverberează acum în Manuscrisul de jad .

Când ne întâlnim, îi spun DOMNUL PROFESOR. Simt că aşa îi pot transmite respect şi prietenie. Este cu adevărat Profesorul în amfiteatre universitare şi amfiteatre ale vieţii, călător al drumurilor lungi, sub semnul dreptăţii şi al voinţei, preluând, veridic, învăţătura înaintemergătorilor: Luminează-te şi vei fi, voieşte şi vei putea! În ceea ce întreprinde are ca fundament învăţătura vechimilor despre gândul şi sufletul care trebuie hrănite precum pământul ca să rodească şi, astfel, să înnoiască lumea. Spusa celor vechi, a părinţilor şi dascălilor, o poartă cu cinste, devenindu-i cuvânt de onoare şi studiu permanent. Este impresionantă biblioteca personală a Profesorului, cu colecţii de carte rară pe care le ţine în mâini de parcă ar legăna o aripă de înger. Casa Domnului Profesor este, cu adevărat, şi o casă a cărţii.

Şi-a ales cale de viaţă, învăţătură şi profesie dreptatea. Grea menire, trudnică şi în continuu freamăt al fiinţei. Se spune că nu poţi să fii drept dacă nu eşti uman. Profesorul Ioan Sabău Pop, prin anii vieţii şi atâtea încercări ale ursitei, a fost drept purtând straiele omenescului. Profesionistul şi omul au mers mână-n mână spre a întruchipa şi apăra dreptatea; sănătatea lumii, cum o numea Marele Nicolae Iorga. Este lucrul de preţ cu care nu poţi greşi, iar dacă greşeşti, e prea mare şi dureros păcatul ce-l porţi. Ioan Sabău Pop i-a dat rang dreptăţii, scriindu-i paginile cu literele mari ale răspunderii umane şi profesionale. De fapt, Domnul Profesor a scris întotdeauna cu literă mare cuvintele Ţară, Neam, Limba Română, Istorie Naţională, Dreptate şi atunci când şi-a legat preocupările de etnografie şi folclor, fiind înfiat în veşnicie la Muzeul Etnografic din Reghin, şi atunci când prin ardere de sine a pus temelie unei idei-pavăză numită Vatra Românească şi când a preluat hlamida zbaterilor întru adevăr ca preşedinte al Forumului Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în toate revărsând temeritate, limpezime, curaj şi speranţă în izbândă; de atâtea ori spunând, eminescian: „Politica lingăilor trebuie lăsată pe seama lingăilor. Pre flamura noastră trebuie scrise pur şi simplu voinţele noastre."

Iniţiative ale Domnului Profesor m-a făcut să-l apropii de scriitorul Hans Berghel, născut la Râşnov şi trăitor în Germania, autorul monografiei „România, portretul unei naţiuni", care a făcut legământul de a scrie toată viaţa cuvintele Român şi Limba Română cu literă mare, mărturisind că acestea sunt părţi din propria-i fiinţă, nefiind „dintre aceia care se leapădă de trecut ca de o pălărie". Cu alte cuvinte, cei care scriu cu literă mare piscurile identităţii noastre - Domnul Profesor aici găsindu-şi locul - au conştiinţa seriozităţii umane, ideal, mesaj şi onoare. În era vidului în care suntem, când turnul nu mai are temelie şi pâinea-i de zgură (vorba cronicarului), ne pot salva din mediocritate şi nimicnicie conştiinţa seriozităţii umane, judecata dreaptă a fiecărei clipe, pentru a nu îngădui falsificarea existenţei noastre prin năvălirea voitorilor de rău.

Plecând din sat (de multe ori relatările Profesorului despre povăţuiri, tradiţii, credinţe, vigoare din lumea satului amintesc de cartea maestrului Ion Vlasiu, Am plecat din sat), simţindu-se plugar al lui Dumnezeu, prin felul în care duce în lume bobul de sămânţă truditoare, trăind asiduu nenorocul istoriei Transilvaniei şi durerea celor fără cruci la cap, Ioan Sabău Pop a întruchipat crezul tribunilor lui Avram Iancu şi a celor care au sfinţit „punturile" Proclamaţiei de la Blaj, jurând cu o mână pe inimă şi cu alta ridicată spre cer, în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi continuă să propovăduiască acest crez spre trezirea spiritului, căci altfel, vorba poetului, la greu şi nesomn, ţara nu va găsi umerii pe care să-şi lase capul să se odihnească. Cu vocaţia istoricului vorbeşte de Marele Război, despre cei care au fost culmi de cremene apărând Duhul Sfânt al Istoriei sau despre „ziua tuturor vremurilor neamului românesc", marea zi de 1 Decembrie 1918.

Ascultându-i luările de cuvânt la manifestări culturale de amploare, i-am apreciat Domnului Profesor argumentele şi actualitatea ideilor, la fel tăişul de sabie al cuvintelor ce dezvăluiau fărădelegi, compromisuri, trădări şi, mai ales, neadevărul. Este învingătorul în cele mai grele, controversate şi încărcate de adversitate procese. Învinge, căci înaintea sălilor de judecată are procesele sale interioare, dezbaterile care-l macină, dar care îl înalţă

în apogee ale vieţii. Cine nu pedepseşte nedreptatea, porunceşte ca ea să fie făcută. Şi atunci, Ioan Sabău Pop se poate mărturisi ca unul dintre personajele din proza lui Romulus Guga: Pentru că mi-e dor, merg. Pentru că sper, merg. Pentru că vreau să trăiesc, cred. Pentru că n-aş vrea să-mi fie niciodată ruşine de mine, mă rostesc.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval