GENA CARE DUCE LA DEMENŢĂ A FOST NEUTRALIZATĂ


Categorie: Social
|
17-04-2018
Nr: 71
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Cercetătorii americani de la Institutul „Gladstones" din San Francisco, citaţi de descopera.ro, susţin că au reuşit, pentru prima dată, să neutralizeze în celulele nervoase o genă asociată cu boala Alzheimer.

„Pentru prima dată în istoria medicinei, am reuşit să oprim o proteină asociată cu gena apoE4, care afectează neuronii, ceea ce duce la demenţă.

Având în organism doar o copie a genei apoE4, acest fapt dublează riscul apariţiei bolii Alzheimer, în timp ce două copii cresc de 12 ori riscul apariţiei bolii.

Celulele donate de pacienţii cu Alzheimer, care cuprindeau două copii a apoE4, au fost comparate cu cele normale, care nu produceau gena. Rezultatele sugerează că prezenţa genei apoE4 cauzează deteriorarea ţesutului nervos, ceea ce ar putea fi evitat prin neutralizarea genei.

Compusul care inhibă proteina de la baza apoE4 a fost testat numai în condiţii de laborator, iar noi lucrăm în continuare pentru îmbunătăţirea acestuia pentru a fi testat direct pe pacienţi.

Dezvoltarea unui medicament împotriva bolii Alzheimer a fost în mare parte o dezamăgire în ultimii zece ani. Multe merg bine pe şoareci, dar eşuează în testele clinice, aceasta fiind şi una dintre problemele din domeniu, mai clar, cât de inexacte sunt studiile pe şoareci.

În studiul nostru, am depăşit exact acest pas, iar maladia Alzheimer va deveni ceva similar cu HIV, adică va fi acolo, dar va fi controlată sau diminuată de tratamente. Nu va mai fi o problemă majoră a societăţii.

Şi când ne gândim că doar în Statele Unite ale Americii, maladia Alzheimer afectează circa 5,5 milioane de oameni...", afirmă specialiştii americani. 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval