Cartea veche românească tipărită - puternică afirmare a conştiinţei de neam şi de origine comună a tuturor românilor


Categorie: Istoric
|
17-04-2018
Nr: 71
|
Autor: FLORIN BENGEAN
|

Referitor la ideea de unitate naţională a românilor, se cuvine să facem referire şi la Cartea veche românească tipărită. Primele texte manuscrise româneşti au cunoscut o largă răspândire în toate părţile Transilvaniei, până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când vor fi puse în tipar de către diaconul Coresi, cel care, prin bogata sa activitate tipografică, desfăşurată întâi la Târgovişte şi apoi în Transilvania, la Braşov, pune primele temelii ale limbii literare româneşti. Tipărirea, în secolul al XVI-lea, a primelor cărţi în limba română nu este o urmare a influenţei luteranismului la noi, cum adeseori s-a afirmat de către unii istorici şi filologi, ci ea trebuie privită ca o operă de iniţiativă românească, ortodoxă. Curentul Reformei nu a făcut decât să vină în întâmpinarea unor vechi aspiraţii şi tendinţe ale poporului român din Transilvania, iar ca mărturie avem textele maramureşene apărute cu mult timp înaintea răspândirii Reformei. Primele tipărituri în limba română se fac cu sprijinul Bisericii ortodoxe româneşti şi sunt cărţi bisericeşti. Tipăriturile lui Coresi (dintre anii 1559-1581) au avut o largă circulaţie nu numai în Transilvania, dar şi în Ţara Românească şi în Moldova, iar prin aceasta au contribuit la formarea limbii literare unitare româneşti şi au făcut ca românii, din toate ţinuturile româneşti, să se apropie tot mai mult sufleteşte. Tipăriturile bisericeşti din a doua jumătate a secolului al XVI-lea au prilejuit o puternică afirmare a conştiinţei de neam şi de origine comună a tuturor românilor. Circulaţia de cărţi devine factor de căpetenie în păstrarea conştiinţei naţionale. Până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când apare istoriografia moldovenească, chiar şi după aceea, singurele cărţi care se tipăresc la noi şi se răspândesc pe toate plaiurile româneşti, menţinând unitatea de limbă şi de credinţă, sunt texte sfinte. Prin cartea bisericească tipărită, cărturarii noştri au strecurat în sufletul credincioşilor nu numai frumuseţea cuvântului dumnezeiesc, dar şi conştiinţa că aparţin cu toţii unei singure familii româneşti, vorbind aceeaşi limbă, având aceeaşi origine şi credinţă. Astfel, în Prefaţa Noului Testament de la Bălgrad (1648), Simion Ştefan, mitropolitul Bisericii ortodoxe româneşti din Transilvania, exprimă nu numai trebuinţa unei limbi literare unitare, ci şi ideea unităţii tuturor românilor: «Noi derept aceea ne-am silit den cît am putut, să izvodim aşa cum se înţăleagă toţi; iată, să (dacă) nu vor înţelege toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-a răsfirat Românii printr-alte ţări, de s-au amestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăiesc toţi într-un chip».

Conştiinţa unităţii naţionale a poporului român apare aproape în toate prefeţele cărţilor tipărite în toate provinciile româneşti în decursul secolului al XVIII-lea. Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam, mitropolitul Moldovei, publicată la Iaşi, în 1643, se îndreaptă către «toată seminţia românească» şi este oferită ca un dar limbii româneşti. Atunci când în 1645 apare Răspunsul la Catehismul calvinesc, pentru apărarea românilor ortodocşi din Transilvania, ameninţaţi de propaganda calvină, mitropolitul Varlaam adresează cartea sa către cei «cu noi de un niam Români, pretutindirea tuturor ce se află în părţile Ardealulu». Răspândirea în ţinuturile româneşti, a Cărţii româneşti de învăţătură, cum a fost cea a lui Varlaam sau a altor înaintaşi ai noştri, a contribuit la păstrarea unităţii sufleteşti a românilor. Ea era un simbol al prezenţei româneşti, al conştiinţei că, toţi românii aparţin aceluiaşi neam, vorbesc acelaşi grai şi au aceeaşi credinţă ortodoxă.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval