SĂ NE MULŢUMIM CU CEEA CE AVEM...


Categorie: Social
|
17-04-2018
Nr: 71
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Ne dorim în permanenţă câte ceva, dar aproape de fiecare dată ne gândim să cumpărăm ceva sau să construim o casă pentru a fi în rând cu ceilalţi, sau chiar pentru a-i întrece. Psihologii, citaţi de descopera.ro, susţin că acest fapt nu ar fi condamnabil, cu condiţia să punem un preţ mai mic pe lucruri şi unul mai mare pe sentimente.

În opinia acestora, cele mai grave greşeli le facem în sfera vieţii personale. De exemplu, o persoană care a împlinit 30 de ani este împinsă de la spate să se căsătorească pentru a fi în rândul lumii. Nu contează dacă ea îşi doreşte sau nu asta, trebuie respectat obiceiul. Părinţii, în special, dar şi societatea critică o fată rămasă singură până la o anumită vârstă, chiar dacă ea se simte bine în pielea ei şi poate nici nu îşi doreşte complicaţii.

De multe ori, însă, aceste mentalităţi sunt inoculate în copilărie, iar faptul că nu are un partener o face să se simtă complexată, frustrată, nefericită. În aceste momente, se fac cele mai mari greşeli. Alegerea partenerului nu se mai face cu maximul de exigenţă, este ales pentru că şi el a ales-o şi, aparent, lucrurile par să meargă. Evident, în astfel de cazuri, numai despre fericire nu poate fi vorba, dar suntem în rândul lumii, sacrificându-ne propria fericire.

„Starea de mulţumire trebuie să fie permanentă. Indiferent ce aspect al vieţii vom analiza, este imposibil să nu găsim ceva de care să fim mulţumiţi, pentru care să ne simţim mândri că s-a realizat. Această stare de linişte ar trebui să facă parte din viaţa noastră.

Clipă de clipă, ar trebui să ne simţim ca parte a Universului prosper şi echilibrat. Apreciind ce avem deja, ne putem gândi la viitor cu mult mai multe speranţe şi cu bucurie. În fiecare dintre noi există dorinţa, dar şi posibilitatea de îndeplinire a ei. Acolo unde există dorinţă, există şi soluţie.

Problema apare doar în momentul în care manifestăm nemulţumire faţă de viaţa noastră, când ne simţim frustraţi şi nefericiţi. Oricât de mult ne dorim ceva, acel ceva nu intră în viaţa noastră când suntem nefericiţi, când nu avem încredere în noi.

Trebuie să ne deschidem inimile şi să manifestăm recunoştinţă pentru toate cele pe care le-am obţinut. Apoi, cu gânduri de încredere şi speranţă, putem să ne dorim din nou ceva. În această stare de vibraţie, câmpul care se creează în noi şi în jurul nostru caută soluţie la ceea ce ne-am imaginat că vrem şi vom constata că, nu peste prea mult timp, dorinţa ni se va împlini.

Să începem, aşadar, să manifestăm recunoştinţă pentru ce avem şi să cerem doar lucrurile de care avem cu adevărat nevoie. Ele ne vor fi folositoare şi ne vor ajuta să vedem ce este de făcut în continuare.

Dorinţele noastre trebuie să exprime întotdeauna justiţia, sinceritatea, ajutorul, binele, iubirea, adică partea pozitivă a vieţii. Nu ar trebui să ne comparăm cu cei care considerăm că au mai mult decât noi şi niciodată nu avem voie să dorim răul cuiva", ne sfătuiesc psihologii.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval