„Război modern. Mor mai mulţi ziarişti decât militari"…


Categorie: Editorial
|
18-04-2018
Nr: 72
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|

Metafora din titlu aparţine scriitorului Valeriu Butulescu şi reprezintă un adevăr prea puţin recunoscut, deşi de notorietate. Jurnalismul e una din cele mai periculoase meserii. „Şaizeci şi cinci de jurnalişti au fost ucişi în lume în 2017, dintre care cincizeci profesionişti, şapte «jurnalişti-cetăţeni» (bloggeri) şi opt «colaboratori mass-media», potrivit bilanţului anual publicat de Reporteri Fără Frontiere (RSF) şi citat de agenţia France Presse. Acest bilanţ face din 2017 anul cel mai puţin mortal în 14 ani pentru jurnaliştii profesionişti, notează ONG-ul cu sediul la Paris. Iar acest lucru se datorează unei protecţii mai bune a reporterilor, dar şi faptului că ţările periculoase «se golesc de jurnalişti». Dintre cei 65 de jurnalişti (profesionişti şi neprofesionişti) ucişi în cursul anului, 39 au fost asasinaţi cu bună ştiinţă şi 26 au fost ucişi în timp ce îşi exercitau profesia. La fel ca anul trecut, Siria rămâne cea mai mortală ţară pentru reporteri, cu 12 jurnalişti înregistraţi ucişi, înaintea Mexicului (11), Afganistanului (9), Irakului (8) şi Filipinelor (4). (…) În ţările cartelurilor de droguri, jurnaliştii care se ocupă de corupţia clasei politice sau crima organizată sunt aproape întotdeauna vizaţi, ameninţaţi sau chiar executaţi. Acesta a fost cazul lui Javier Valdez Cardenas, jurnalist veteran de 50 de ani, colaborator al AFP şi mass-media locale, asasinat la 15 mai." (www.economica.net)

Nu dezgropăm morţii, dar faptele sunt fapte şi „scripta manent". Raportul UNESCO pentru anul 2014 arăta că, în decursul ultimului deceniu, au murit peste 700 de jurnalişti, în toate colţurile lumii. Irak, Pakistan, Somalia, Mexic şi, mai ales, Siria reprezentau (şi reprezintă) „principalele puncte negre ale lumii în care a informa poate fi sinonim cu sechestrarea, închisoarea sau chiar moartea. Dintre toate aceste asasinate, „au fost urmărite penal, cu succes, doar un procent 6,6%, aşa încât rata de impunitate era de 90%", fapt ce continuă să reprezinte şi „un mesaj clar împotriva profesiei".

Apropo de răpiri, ieri, Tribunalul Dâmboviţa a judecat cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, a sirianului Omar Hayssam, încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, acesta fiind condamnat în mai multe dosare.

Ne reamintim că Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck", trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu", doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei etc. În fine, nu Omar Hayssam este personajul principal al acestui editorial şi nici măcar zonele de conflict în care îşi riscă viaţa, adesea pierzându-şi-o, reporterii de război. Există şi altfel de lupte, pe care jurnaliştii le pierd, în timp de pace, sau în zone de aşa-zisă securitate.

Cancerul face ravagii în breasla noastră; este boala stresului, a vieţii imposibil de ordonat, a încărcărilor energetice negative din mediul înconjurător şi de la subiecţii toxici. Este boala veacului damnat în care trăim, boala consumului exagerat de suflet, de emoţie, boala disperărilor de tot felul, invazivă, adesea tardiv observată şi aproape imposibil de tratat. Supravieţuim într-un timp ucigaş, nedrept manevrat de cei lipsiţi de Dumnezeu. Trebuie să facem ceva! Măcar în ceasul al 12-lea!

„Mihaela Călinescu este colega mea."- scrie pe blogul său Iuliana Tudor, gazda show-ului „O dată-n viaţă" de la TVR - „Un om frumos, care a făcut mult bine oamenilor, implicându-se ca jurnalist în nenumărate campanii umanitare. De data aceasta, ea este cea care are nevoie de ajutorul nostru al tuturor. Mihaela se află acum într-un moment dramatic al vieţii ei, în care se luptă cu cancerul şi în acelaşi timp cu o paralizie, survenite de curând. Este mai mult decât urgentă internarea ei într-o clinică oncologică, unde să i se poată asigură un tratament integrativ. Să-i arătăm şi să-i demonstrăm că în fiecare din noi există scânteia Dumnezeiască - SUFLETUL! Puteţi face donaţii în contul de mai jos! Mihaela, nu eşti singură! (RAIFFEISEN BANK - AG. DOROBANŢI. Cont IBAN RO35 RZBR 0000 0600 1704 9938).

Jurnalista Miriam Eugenia Soare, bolnavă de cancer, a postat o „SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂŢII:

Doamnă ministru, nu mă lăsaţi să mor! ?Sunt Eugenia Soare, cetăţean român şi vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani şi statul român, prin legile lui absurde şi abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar nouă mii de euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor.

În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă şi rară celulă malignă. Preventiv, mi-au fost scoşi ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operaţii la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C. Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament chimioterapeutic, fapt pentru care am depus dosarul de tratament la CASMB, pentru terapia NON INTERFERON, dosar ce mi-a fost respins pe motiv că nu am fibroză de gradul patru, adică nu sunt suficient de bolnavă, şi nu s-a ţinut cont că am comorbidităţi, ci dimpotrivă. În septembrie 2016, la examinarea de un an de la dubla mastectomie, în urma efectuării computerului tomograf, mi s-a spus că am nişte noduli pulmonari nesemnificativi, probabil de la o răceală mai puternică din copilărie. După numai cinci luni, starea mea de sănătate s-a degradat semnificativ, începând să tuşesc necontrolat şi să am o stare de oboseală permanentă, până într-o zi, când am leşinat, şi fiul meu m-a dus la Spitalul Judeţean Ilfov, unde, în urma investigaţiilor şi a unei radiografii pulmonare, mi-au spus că am o răceală la plămâni şi mi-au dat o reţetă cu antibiotic!!! Medicul de familie m-a sfătuit să fac un PET CT. Când am vrut să mă programez la o clinică privată din ţară, pentru că imagistica pe asigurarea de stat este doar un vis frumos, mi-au spus că nu au loc decât peste trei luni. Atunci, tot pe bani personali, am plecat la Istanbul, unde, a doua zi, am făcut PET CT-ul, la un preţ mult mai mic decât în România. Acest examen imagistic a relevat, fără dubiu, că ceea ce în România erau «ganglioni nesemnificativi şi o banală răceală pulmonară» erau, de fapt, metastaze pulmonare. M-am internat şi m-am operat de plămâni, pe data de 18 iulie, chiar în ziua în care împlineam 54 de ani, pentru că o altă dată liberă pentru operaţie nu aveau la spital. Plămânul mi-a fost capsat cu cleme din titaniu, pe care tot eu le-am plătit, cu suma de 1.400 euro, pentru că asigurarea nu acoperă acest «lux». Ştiind că va trebui să fac chimioterapie, pe bani personali, pe proprie răspundere, ilegal mi-am cumpărat, din Egipt, tratamentul pentru HCV, pe care l-am introdus fraudulos în ţară, şi m-am tratat la mine acasă. Tot în acest timp, am dus leziunile excizate din plămân pentru imunohistochimie şi anatomopatologie, la clinica indicată de către toţi medicii din Bucureşti ca fiind cea mai bună, bineînţeles o clinică privată, unde am plătit. În aşteptarea rezultatului testelor, m-am adresat mai multor oncologi şi am ales să mă tratez la un oncolog care lucrează doar într-o clinică privată, pentru a evita să stau şi să sprijin pereţii IOB Fundeni, câte cinci ore pentru o consultaţie. Spre ghinionul meu, rezultatul analizelor dat de laboratorul de anatomopatologie a fost ERONAT, motiv pentru care eu am fost tratată cu o chimioterapie greşită, inadecvată celulei maligne de care ulterior s-a dovedit că sufăr, abia după ce m-am adresat spitalului Hadassah din Ierusalim, care, contra sumei de 2.000 euro, mi-a refăcut anatomo şi imunohistochimia şi au certificat că, în ţară, s-a făcut o imensă greşeală, care mi-a răpus fizic organismul şi care a dus la creşterea metastazelor. La întoarcerea din Israel, mi-a fost schimbată chimioterapia, dar deja ficatul meu fibrozat nu a mai putut suporta şi am devenit atât de anemică, încât nu mă mai puteam ridica din pat, fapt pentru care am fost nevoită să întrerup orice formă de chimioterapie.

SINGURA SOLUŢIE, pe care o mai am astăzi, este radioterapia stereotactică şi, după ce am corespondat cu două clinici din Istanbul, care m-au refuzat, am găsit o clinică din Hamburg care îşi asumă tratarea mea. Nemaiavând bani, m-am adresat CASMB-ului şi, astfel, am aflat cât de aberantă şi discriminatorie este legea care îmi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar!!! Cetăţeanul asigurat NU ştie că dacă se tratează la un medic din sistemul privat, referatul întocmit de acesta nu are nicio valoare şi, deci, nu poate beneficia de vestitul FORMULAR E 112. M-am milogit pe la toate uşile din IOB Fundeni şi am fost refuzată de către medicii oncologi.

M-am adresat Direcţiei de Sănătate Publică şi am constatat că trebuie să am trei oferte de la trei spitale, cu trei preţuri, de parcă s-ar face licitaţie pentru becuri şi nu vorbim despre viaţa unui om şi, după ce dosarul meu medical trece prin două comisii medicale, se poate să primesc aviz favorabil sau nu, dar asta durează minimum două luni şi jumătate!!! Eu nu am timpul necesar să aştept toate aceste proceduri aberante şi abuzive la adresa cetăţeanului contribuabil!

Doamnă ministru, ultima amânare pe care am mai primit-o de la Clinica din Hamburg este data de 6 februarie. Dată după care nu se mai poate interveni stereotactic şi, în consecinţă, nu îmi rămâne decât să aştept să mor la mine acasă.

DOAMNĂ MINISTRU, VĂ ROG, VĂ IMPLOR, VĂ CER SĂ ÎMI PRELUNGIŢI VIAŢA!"

No comment!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval