ZILE LIBERE PENTRU SALARIAŢII DE ALTE RELIGII DECÂT CEA ORTODOXĂ

Distribuie pe:

În şedinţa din 15 martie 2018, Camera Deputaţilor (for decizional) a adoptat OUG nr. 53/2017, conform căreia „zilele libere stabilite pentru persoanele aparţinând cultelor religioase legale, altele decât cele creştine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual".

Prin urmare, angajatorii vor fi obligaţi să acorde zile libere salariaţilor de alte religii, modificarea în Codul Muncii fiind necesară deoarece unele firme îi privează pe salariaţii de alte religii de zilele libere la care au dreptul. „Pentru clarificarea normei juridice în ceea ce priveşte acordarea acestor zile, se ţine cont de faptul că unii angajatori, cu sau fără rea-intenţie, au acordat zilele libere în zile de sărbătoare legală sau chiar în concediul de odihnă", îşi motivează iniţiatorii proiectul legislativ.

Astfel, salariaţii care aparţin altor culte religioase decât cel creştin ortodox, inclusiv alţi creştini, precum protestanţii, catolicii şi alţii au dreptul la zile libere de care se bucură şi ortodocşii, dar şi la alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

Potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în România sunt recunoscute 18 culte religioase, şi anume Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma - Greco-Catolică,

Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, Biserica Creştină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Uniunea Penticostală - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

Atenţie! Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca prestată în zilele respective riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

Lasă un comentariu