Prin frumuseţea şi spectaculozitatea lor, atât Transfăgărăşanul, cât şi masivul stâncos Bâlea atrag numeroşi vizitatori şi cineaşti din întreaga lume. Atractiva şi ospitaliera lor invitaţie râmânând valabilă pe toată durata celor patru anotimpuri calendaristice ale anului. Numai că atât şoselele asfaltate şi drumurile pietruite ale căruţelor şi turmelor de oi, cât şi potecile alpiniştilor şi pârtiile schiorilor au legile lor nescrise. Iar dacă cumva nu le respecţi, atunci mai devreme sau mai târziu nu îţi vor ierta nici neglijenţa şi nici desconsiderarea, devenind victima propriei tale nepăsări. În acest context, cele mai de temut dintre toate pericolele muntelui râmânând avalanşele zăpezilor întârziate ale primăverilor. Cea mai tragică dintre toate, petrecute vreodată în Munţii Făgăraş, fiind cea din însorita dimineaţă a zilei de duminică, 17 aprilie a anului 1977.
Aşadar, trista poveste care urmează are începuturile în chiar noaptea din ajunul acelei dimineţi. Atunci când ninsese liniştit peste Munţii Făgăraş. Ca urmare, vechiul strat de zăpadă din preajma Cabanei Bâlea Lac era acoperit de un altul proaspăt şi extrem de gros. Pe pârtia de schi bătătoreau zăpada componenţii unei tabere şcolare, alcătuită din elevi şi cadre didactice de la două licee sibiene: Brukenthal şi Pedagogic. Numai că dintr-o dată, ca din senin, a pornit la vale o năprasnică avalanşă de zăpadă proaspătă, în amestec cu cea îngheţată, „înghiţind", într-o clipă, trupurile celor de pe pârtie. Au urmat trei zile şi tot atâtea nopţi de intense căutări ale salvamontiştilor din Sibiu şi din oraşul Victoria, la care s-au alăturat eforturile câtorva elevi şi ofiţeri voluntari de la Şcoala Militară din Sibiu (actuala Academie a Trupelor Terestre „Nicolae Bălcescu"). Astfel, s-a reuşit ca, într-un târziu, din noianul zăpezilor să fie scoase la lumină trupurile neînsufleţite a 23 de persoane: 16 elevi, 4 profesori şi 3 turişti. Aceştia, din urmă, doar întâmplător surprinşi de acea avalanşă.
Aşadar, de atunci, din acea duminică, 17 aprilie 1977, au trecut 41 de ani. Timp în care, în vecinătatea locului alpin denumit „La Stâna Caprei", de la Bâlea Lac (nu departe de actualul „Hotel de gheaţă" şi de „Biserica de cleştar multiconfesională"), avea să fie dezvelită şi sfinţită o placă comemorativă din bronz, înscrisul ei îndoliat amintind privitorului atât tragica întâmplare, cât şi numele comemorate ale celor 23 de victime.
Un sincer şi călduros omagiu inimilor lor reci şi tinere, plecate la Domnul mult prea timpuriu, străbătând drumul lung şi fără întoarcere al veşniciei!
