Promovarea unor servicii educaţionale de calitate „Profesori dedicaţi - copii educaţi"

Distribuie pe:

Proiectul „Profesori dedicaţi - copii educaţi" POCU/73/6/6/ 106915 este derulat de Casa Corpului Didactic Mureş, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. Acesta are drept obiectiv general îmbunătăţirea competenţelor personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, în vederea promovării unor servicii educaţionale de calitate, orientate pe nevoile elevilor din şcolile ţintă.

Grupul ţintă al proiectului este format din 90 de cadre didactice din unităţile de învăţământ asociate: Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 Tg.-Mureş, Şcoala Gimnazială Apold, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 3 Reghin, Şcoala Gimnazială Fărăgău, Şcoala Gimnazială Viişoara.

Printre rezultatele proiectului pot fi amintite: Dobândirea competenţelor şi aptitudinilor transversale ale cadrelor didactice aparţinând grupului ţintă; Desfăşurarea de activităţi şi stagii practice cu elevii; Acordarea de 15 Burse de performanţă şi a 15 Premii de concurs;

Desfăşurarea de lecţii deschise; Elaborarea unui Ghid de bune practici; Dezvoltarea unui forum de dezbateri; Dobândirea aptitudinilor manageriale ale echipelor de conducere, precum şi derularea unor activităţi de mentorat, aflăm de la Cristina Chira, director al Casei Corpului Didactic Mureş şi manager de proiect. Domnia sa adăuga şi că proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi se derulează pe o perioadă de 30 de luni, având o valoare totală de 1.640.599,83 lei.

Lansarea a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Casei Corpului Didactic Mureş.

Lasă un comentariu