România - Elveţia 3-1. „Tricolorele" revin în Grupa Mondială Ia Fed Cup

Distribuie pe:

România este din nou în Grupa Mondială I a Fed Cup după victoria cu 3-1 contra Elveţiei, din barajul pentru promovarea în primul eşalon valoric al tenisului feminin pe echipe. Simona Halep a adus două puncte României, după victoriile cu Viktorija Golubic şi Patty Schnyder, iar Irina Begu unul, după succesul cu Timea Bacsinszky. Elveţiencele au cucerit punctul de onoare la dublu, prin Jill Teichmann şi Viktorija Golubic.

Următorul duel al României în Fed Cup va fi la anul, dar adversară va fi o echipă de top. Poate întâlni chiar deţinătoarea trofeului. Echipa de Fed Cup a României a revenit, după doi ani, în prima grupă mondială şi a devenit astfel una dintre cele mai bune opt echipe ale lumii. Celelalte şapte sunt deţinătoare a trofeului Cehia, Statele Unite, Franţa, Germania, Australia, Belgia şi Belarus. Halep e convinsă că România poate cuceri Fed Cup. Anul acesta, se va lua în discuţie posibilitatea ca Grupa Mondială să aibă 16 echipe, la fel ca în Cupa Davis.

Lasă un comentariu