Curs de inițiere în speologie - Oameni și… peșteri


Categorie: Diverse
|
16-05-2018
Nr: 91
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Ieri, 15 mai, la Campusul Universității „Dimitrie Cantemir" din Târgu-Mureș a fost inaugurat cursul de inițiere în speologie, având ca obiectiv general implicarea studenților în activități instructiv-educative cu profil speologic și ecologic (protecția mediului speleal). Beneficiari sunt studenții care activează în cadrul universităților mureșene.

Manifestarea, care va dura până la 15 iunie, este organizată de Casa de Cultură a Studenților (CCS) Mureș în colaborare cu Asociația Speologică „Geoda" și Universitatea „Dimitrie Cantemir", și cuprinde două secțiuni -teoretică și practică,  aceasta din urmă fiind predominantă, experimentându-se parcursuri subterane cu diferite grade de dificultate.

După cursul inaugural - „Omul și peștera", vor urma prelegeri despre tehnici de parcurgere a peșterilor, tipuri genetice de peșteri și avene, formațiuni de peșteră (speleoteme), activitatea Asociației „Geoda" în 2017 (ture, explorări, cercetări științifice etc.). Cursurile vor fi ținute de lectorii: Marius Cigher, Cristian Graur, Cristian Oltean, Ovidiu Graur, Flavius Mărcuș, Cristina Oltean.

La finalizarea cursului, participanții și studenții interesați de mediul speleal vor face o expediție tematică în peștera Cioclovina cu Apă din Munții Șureanu, precizează Daniela Nădășan, referent cultural în cadrul CCS Mureș.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval