Program de formare profesională a tinerilor specialiști la BNR


Categorie: Economic
|
17-05-2018
Nr: 92
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Începând cu anul 2001, Banca Națională a României (BNR) le oferă tinerilor cu o pregătire solidă în domeniu economic, juridic sau matematică posibilitatea valorificării cunoștințelor sau experienței acumulate în activitatea băncii centrale.

Pentru acest an, la program pot participa tineri cu vârsta până în 35 de ani (la data transmiterii aplicației), cu diplomă de licență în economie, drept sau matematică (cu media de absolvire a studiilor de minimum 9, calculată ca medie aritmetică a mediei obținută la licență și media anilor de studii), cu diplomă de master și (sau) doctorat, care cunosc temeinic limba engleză, fără antecedente penale și fără să fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Prin excepție, pot fi acceptate candidaturi ale persoanelor aflate în ultimul an al programului de master, cu condiția dovedirii unei experiențe minime de 2 ani într-o instituție financiar-bancară, guvernamentală sau de cercetare. De asemenea, cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională constituie un avantaj. În cazul în care candidații au rude până la gradul al doilea angajate în BNR, aplicația lor va fi analizată pentru evitarea apariției conflictului de interese.

Înscrierea se face până în data de 6 iunie 2018 (inclusiv), prin transmiterea documentelor solicitate pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.

Candidații acceptați în prima etapă trebuie să redacteze și să transmită, până la 6 iulie 2018 (inclusiv), un eseu în limba engleză, de 6.000-8.000 de cuvinte, pe o temă aleasă de candidat dintre cele recomandate de comitetul de administrare a programului.

Durata programului este de 12 luni, iar activitatea fiecărui participant se desfășoară, de regulă, într-o singură direcție a BNR, persoanele selectate fiind angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată.

Participanții care au depășit cu succes evaluarea finală au posibilitatea de a deveni angajați permanenți ai BNR, în condiții similare angajaților cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Relații suplimentare pot fi obținute pe site-ul oficial al BNR (www.bnr.ro) sau la numărul de telefon 021/313.04.10, interior 2529 sau 2553.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval