Aparatură medicală de aproape 100.000 de euro pentru ca nou-născuții să câștige bătălia pentru viață!


Categorie: Social
|
17-05-2018
Nr: 92
|
Autor: ILEANA SANDU Foto: IOSIF TRIF
|

Organizația „Salvați Copiii" și Libris.ro (cea mai mare librărie online din România) au adus ieri, la secția de neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu-Mureș, aparatură medicală în valoare de 95.000 de euro, unitatea fiind una de importanță națională în ce privește patologia cardiacă a nou-născutului.

La eveniment, desfășurat în prezența reprezentanților mass-media, au participat și au susținut alocuțiuni: dr. Meda Neagoe - președinte al Filialei Mureș „Salvați Copiii", Gabriela Andreescu - președinte executive „Salvați Copiii", Loredana Tudor - marketing manager Libris.ro, conf. dr. Manuela Cucerea - șef secție clinica Neonatologie, dr. Szederjesi Janos - reprezentant al SCJU, Amalia Năstase - ambasador al campaniei de reducere a mortalității infantile „Salvați Copiii", vorbitorii relevând, pe lângă importanța echipamentelor donate, și componenta socială a manifestării, respectiv startul campaniei de dotare a maternităților din România și mecanismul de redirecționare, în acest scop, a 2% din impozitul pe venit al contribuabililor către „Salvați Copiii".

Concret, acțiunea de ieri este prima din campania de strângere de fonduri, prin care „Salvați Copiii" și Libris.ro își propun atragerea a 100.000 de euro, din donațiile clienților, realizate odată cu achiziția de cărți, sume ce vor fi utilizate pentru dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație a secției de chirurgie cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, condusă de prof. dr. Horațiu Suciu. Numai în 2017 - au arătat organizatorii - la secția de neonatologie a SCJU au fost internați 350 de copii din întreaga regiune, majoritatea fiind născuți prematur. Dintre aceștia, 56 au fost transferați la chirurgie cardiovasculară, unde au fost operați de malformații cardiace. De acum înainte, însă, medicii de la secția de neonatologie vor avea la dispoziție un incubator ultra performant, un sistem de inducere a hipotermiei și alte dotări indispensabile salvării nou-născuților prematuri. „Medicii noștri - a subliniat conf. dr. Manuela Cucerea - reiterează, o dată în plus, importanța vitală a unui aparat de suport respirator, de pildă. Am avut nou-născuți sub 1.000 de grame, care acum au crescut și au recuperat aproape miraculos decalajul. Avem prematuri cu patologii complexe, pentru care orice minut de întârziere în intervenție poate fi fatal. O secție dotată cu tot ceea ce este necesar este una în care medicii pot garanta cea mai bună îngrijire și recuperare a micuților care se nasc înainte de termen".

În perioada 2012 - 2017, „Salvați Copiii" a dotat 78 de maternități din 40 de județe, valoarea echipamentelor donate fiind de 3.120.000 de euro. Pe parcursul acestui an, 43 de maternități vor beneficia de investiții de aproape 1.300.000 de euro, cea de la Târgu-Mureș deschizând seria dotărilor din 2018.

Evenimentul de ieri s-a încheiat cu o vizită la secția de neonatologie a SCJU, acolo unde, pentru micii luptători, fiecare răsuflare este o bătălie pentru viață!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval