La Universitatea ,,Petru Maior" din Târgu-Mureș, Premierea celor cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile din domeniul economic - servicii și afaceri


Categorie: Cultural
|
13-06-2018
Nr: 109
|
Autor: LETIȚIA BOTA
|

Festivitatea de premiere a elevilor și cadrelor didactice care au obținut premii la olimpiadele și concursurile din domeniul economic - servicii și afaceri, în anul școlar 2017-2018, a fost organizată, recent, de Departamentul de Management-Economie din cadrul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative al Universității ,,Petru Maior" din Târgu-Mureș. „În virtutea bunei colaborări dintre universitatea noastră și învățământul preuniversitar mureșean și a obiectivelor noastre comune, scopul evenimentului a fost de a recunoaște performanța și excelența în educație, preciza conf. univ. dr. Mihaela Kardos, director Departament.

Au participat elevi și profesori, alături de reprezentanți ai conducerii de la Colegiul Economic „Transilvania", Liceul Tehnologic ,,Electromureș" și Colegiul Agricol „Traian Săvulescu" din Târgu-Mureș. Din partea Universității ,,Petru Maior" din Târgu-Mureș le-au adresat felicitări premianților Rectorul Universității - Prof. univ. dr. Călin Enăchescu, Vicepreședintele Senatului - Conf. univ. dr. Daniel Ștefan, Prodecanul Facultății - Lector univ. dr. Ovidiu Spătăcean și Directorul Departamentului de Management-Economie - Conf. univ. dr. Mihaela Kardos.

Pentru rezultatele deosebite obținute la Olimpiada județeană și națională de Servicii - secțiunile Economic, administrativ, comerț și Turism și alimentație publică, Competiția „Business Plan" - faza regională și națională, Concursul național de aplicații „Târgul de primăvară al firmelor de exercițiu", Concursul național „Alege! Este dreptul tău", Târgul național al firmelor de exercițiu „Viitorul începe cu tine", Concursul Național Transdisciplinar ,,Bolyai Farkas" - secțiunea „Planul de afaceri", faza județeană și Concursul Junior Achievement Company of the Year 2018, au fost premiați 35 de elevi și 21 de cadre didactice.

„Le adresăm felicitări elevilor pentru munca depusă, pentru seriozitate și efort, pentru că au înțeles să aleagă prioritar educația, ca piatră de temelie pentru dezvoltarea lor profesională. Rezultatele foarte bune vin întotdeauna ca urmare a unei munci de echipă, de aceea, în egală măsură, îi felicităm pe profesorii coordonatori, pentru harul și vocația cu care îi îndrumă pe elevi în tainele cunoașterii", a declarat Conf.univ.dr. Mihaela Kardos, director Departament.

Elevii premiați...

Pentru rezultatele deosebite obținute, au fost premiați elevii: CĂLIN ARIANA PAULA, ROMAN CLAUDIA ALEXANDRINA, CREFELEAN IRINA PAULINA PAULA, SUCIU ANDREEA ALEXANDRA, BOTA DARIUS, DEMIAN CLAUDIU, ZOGOREAN ALICIA, BRUDAN OZANA FLORINA, CHIRILĂ MARIA DIANA, PRECUP DENISA ANDREEA, NEGRUȚ AUGUSTINA DENISA, VAIDA ROXANA, MĂRGINEAN DIANA, RADU RALUCA ANGELA, DUMITRESCU FLORIN GABRIEL, LOZA IOANA MONICA, MUREȘAN ILEANA SABINA, PÎRVU ALEXANDRA, OROS FLAVIU, DONDOȘ RAREȘ, KESZEG ALIZ IULIA, RUS MARIA CAMELIA, PRECUP RALUCA, AVRAM ROXANA, NICUȘAN ALEXANDRA , de la Colegiul Economic „Transilvania" Târgu- Mureș; BÁNYAI CSABA ROLAND, SZEKELY CSABA, SĂRAC LAVINIA, SZABO ORSOLYA NORA, OPREA PAUL, MOLDOVAN DENISA, RUS RALUCA, SUCIU GIORGIANA, COVRIG BIANCA și TECHEREȘ ALEXANDRA de la Liceul Tehnologic „Electromureș" din Târgu-Mureș.

... și cadrele didactice

În cadrul festivității organizate de Departamentul de Management-Economie din cadrul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative al Universității „Petru Maior" din Târgu-Mureș au fost oferite premii și cadrelor didactice: prof. ALEXANDRU MIHAI CRISTIAN, prof. CHIRTEȘ CODRUȚA, prof. CIULA ADRIANA MIHAELA, prof. FLOREA LENUȚA, prof. GAZSI ȘTEFAN EDUARD, prof. GORCIOAIA KINGA, prof. MOLDOVAN ELVIRA, prof. OCNEAN LILIANA, prof. POPA IONUȚ, prof. POPOVICIU MIHAELA CARMEN, prof. PUIAC ELENA, prof. SĂMĂRGHIȚAN DANIELA, prof. LASLO SIMION - director și prof. POCAN NICOLETA DOINA - director adjunct la Colegiul Economic „Transilvania", Târgu- Mureș. De asemenea, au fost premiați și prof. DOSA ZSOLT, prof. FODOR EDIT, prof. FRÂNCU MONICA CECILIA, prof. OSVATH ILDIKO AGNES, prof. PAL IBOLYA EDIT, prof. ȘUTEU MARCELA, prof. ing. COZMA-MATEI IONUȚ - director și prof. SELYEM ZOLTÁN - director adjunct la Liceul Tehnologic „Electromureș" Târgu-Mureș. De la Colegiul Agricol „Traian Săvulescu" din Târgu-Mureș au fost premiați prof. BADIU PONORI-AMANDA, prof. BUNGARDI ANA-MARIA, prof. FEHER CRISTINA, prof. SOCOL VIOREL - director și prof. COZMA MATEI DIANA - director adjunct.

Felicitări elevilor, dar și cadrelor didactice care i-au pregatit!

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval