Proiect: VÂNZAREA BĂUTURILOR ENERGIZANTE, INTERZISĂ MINORILOR!

Distribuie pe:

Pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății, a fost publicat spre dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se intenționează prevenirea și limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populație.

Amenzi de până la 25.000 de lei

Concret, actul normativ prevede, printre altele, că „se interzice vânzarea băuturilor energizante persoanelor cu vârsta sub 18 ani", iar în caz de nerespectare a acestei măsuri „comercianții riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei".

Totodată, „va fi interzisă vânzarea băuturilor energizante prin intermediul automatelor. În caz de nerespectare, amenda aplicată comercianților va fi cuprinsă între 5.000 și 15.000 de lei".

Potrivit proiectului, interdicția de vânzare a băuturilor energizante se va aplica și unităților sanitare și școlilor: „Se interzice comercializarea băuturilor energizante în unități sanitare, în incinta și la o distanță mai mică de 50 metri față de orice punct de acces în unități de învățământ, cu excepția unităților de învățământ superior. Încălcarea acestei interdicții va aduce firmelor amenzi cuprinse între 15.000 și 25.000 de lei".

Efecte adverse ale băuturilor energizante

În nota de fundamentare, inițiatorii susțin că băuturile energizante sunt băuturi non-alcoolice, care conțin cafeină, vitamine din complexul B și alte ingrediente ca taurina, D-glucurono-g-lactonă (glucuronolactonat), ginseng și guarana, cu efect de stimulare a sistemului nervos central și creștere a performanțelor intelectuale și fizice. Băuturile energizante includ și băuturile destinate sportivilor, ce conțin electroliti și un nivel ridicat de carbohidrați care furnizează energie organismului.

Printre efectele adverse ale consumului de băuturi energizante, se numără inducerea stării de anxietate, tulburări de somn, palpitații, creșterea tensiunii arteriale, amețeli, stare de greață, deshidratare, creșterea riscului de apariție a diabetului, iar abuzul poate conduce la moarte subită.

De asemenea, s-a observat că nivelul ridicat de aciditate al acestor băuturi duce la erodarea smalțului dentar, la reducerea abilităților cognitive și la tulburări comportamentale.

80% dintre consumatori, simptome îngrijorătoare

Institutul Național de Sănătate Publică, în colaborare cu direcțiile de sănătate publică județene, a realizat, în anul 2016, un studiu de percepție a populației din grupe de vârstă vulnerabile (ca și consumatori) cu privire la băuturile energizante comercializate în România.

La studiu, au participat un număr de 421 subiecți cu vârsta cuprinsă între 16 - 18 ani și 421 subiecți având vârsta peste 55 ani, din toate cele 41 de județe și din Municipiul București. Din răspunsul participanților, a rezultat că 74% dintre subiecții având vârsta de 16 - 18 ani și 42% din cei cu vârsta peste 55 ani au consumat băuturi energizante.

Cauza consumului de băuturi energizante este reprezentată în majoritatea cazurilor de faptul că acestea oferă mai multă energie, fiind menținută starea de veghe după consumul lor (61% la grupa de vârstă 16 - 18 ani și 81% la peste 55 ani).

Un procent de 80% în cazul persoanelor cu vârsta între 16 - 18 ani și 77% în cazul celor peste 55 ani au prezentat diverse simptome îngrijorătoare după consumul de băuturi energizante. Subiecții cu vârsta cuprinsă între 16 - 18 ani au prezentat greață și vărsături (41%) și palpitații (40%), iar subiecții cu vârsta peste 55 ani au avut palpițatii (37%), dureri foarte mari de cap (27%) sau mai multe simptome asociate (23%).

Majoritatea persoanelor intervievate (94% - 99%) consideră că este nevoie ca populația să fie informată cu privire la consumul de băuturi energizante și la posibilul impact asupra sănătății. Un procent de 66% dintre adolescenți și 90% dintre cei vârsta peste 55 ani nu ar da acordul copiilor pentru consumul de băuturi energizante.

În perioada 2014 - 2016, numai la nivelul municipiului București, s-au înregistrat 15 cazuri de intoxicații cu băuturi energizante la copii cu vârste cuprinse între 1 an și 17 ani.

Observațiile și propunerile privind acest proiect de act normativ pot fi transmise, până la data de 25 iunie 2018, pe adresa de e-mail propuneri@ms.ro.

Lasă un comentariu