Voucherele de vacanță au sporit numărul turiștilor!


Categorie: Economic
|
07-08-2018
Nr: 148
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Peste 1,2 milioane de persoane au intrat în posesia tichetelor de vacanță în acest an, iar în primul semestru, s-a înregistrat un salt de 4,1% al numărului de turiști în România, a declarat ieri, în cadrul conferinței de bilanț, ministrul Turismului, Bogdan Trif, potrivit agerpres.ro.

Întrebat ce se va întâmpla de anul viitor cu tichetele de vacanță, ministrul Turismului a precizat că acestea vor fi, „în cel mai rău caz", înlocuite cu o indemnizație: „Am discutat cu premierul și urmează să facem o evaluare și vom alege varianta cea mai bună. Vestea bună este că voucherele de vacanță, în cel mai rău caz, vor fi înlocuite de o indemnizație. Deci, oamenii nu vor fi păgubiți de aceste tichete, așa cum am văzut prin media", a explicat Bogdan Trif.

La sfârșitul lunii iunie, specialiștii din domeniul turismului au declarat că acordarea tichetelor de vacanță angajaților din sistemul public marchează un reviriment pentru turismul intern. Potrivit acestora, ultimul bilanț indică creșteri constate și semnificative de vânzări pe toate segmentele turismului intern, situația fiind pusă pe seama acordării tichetelor de vacanță de către angajatori unui segment cât mai mare de beneficiari.

Conform legislației în vigoare, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și operatorii economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinație, în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. Totodată, în limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz.

Recent, ministrul Turismului a reamintit că vânzarea voucherelor de vacanță către alte persoane este ilegală, iar amenzile pot ajunge la 27.000 lei.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval