„Vizită de lucru" în Transilvania

Distribuie pe:

Premierului maghiar Viktor Orbán i se permite de către autoritățile române să se plimbe fără opreliști pe pământul românesc, pe care îl consideră în subtext ca aparținând de drept obsedantei Ungarii Mari. Domnul Orbán cuvântează provocator, cu subliniate intenții antiromânești, diseminând o propagandă veninoasă sub masca bunelor intenții. Dacă mai acum câteva luni ne trimitea, cu subînțeles, la Cluj, Coroana Sfântului Ștefan, iată-l acum în persoană ca să deschidă la Băile Tușnad, la 28 iulie a. c., cursurile universității de vară, un alt mijloc de îndoctrinare a minorității maghiare din România. Ceea ce reproșăm guvernanților români este faptul că nu au răspuns invitației de a participa la festivitatea de deschidere și să combată ostilele insinuări ale domnului Orbán. Cu politica struțului nu ajungem nicăieri, cu eleganța ne lăsăm scuipați în cap, cu tăcerea încuviințăm minciunile și acuzațiile lor tipărite mari și late pe internet, în engleză, ca să le poată citi toată lumea. O asemenea politică din partea autorităților românești este absolut perdantă. În apărarea a ceea ce ne aparține trebuie să ieșim din perimetrul cancelariilor și să ne trâmbițăm adevărul în piața publică. Să răspundem la provocări și insinuări cu mijloacele adversarului, să nu mai oferim și celălalt obraz, ci să ne batem ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, așa cum cere epoca.

Prim-ministrul maghiar și-a luat-o în cap, „se umflă-n tău" și consideră că are atât de fantastice realizări socio-economice, culturale în Ungaria că a venit vremea să se ocupe de alții, erijându-se în lider de opinie al întregii Europe Centrale. Pe noi, românii, ne sfidează, dându-ne lecții de clarviziune și chibzuință. Dacă ar fi doar aroganța, n-ar fi mare lucru deoarece ne-am obișnuit demult cu gasconeriile ungurești. Dar nu este numai atât. Domnul prim-ministru se amestecă în afacerile interne ale României cu ținta precisă a revendicării teritoriale a Transilvaniei cândva, când circumstanțele vor fi mai coapte decât acum. Cu magnanimă condescendență prezintă un plan, ca o certitudine, de a lega prin autostrăzi orașele din „Bazinul Carpatin" (cel care îl interesează cel mai mult) cu orașe din Ungaria, ca să circule cu nonșalanță de la Budapesta la Cluj și de la Debreczen la Oradea, doar, doar i-o convinge și pe românii ardeleni să-l voteze premier al lor alături de minoritatea maghiară. Obrăznicia personajului întrece orice măsură când, pornind de la Ținutul Secuiesc, își extinde planul asupra întregii Transilvanii, ca asupra ogrăzii personale. Observați ignorarea voită a adevărului istoric bazată pe convingerea că o minciună grosolană, repetată în urechea marilor puteri, sfârșește prin a fi acceptată, așa cum sugerează rețeta nazistului Goebbels.

Ideea domnului prim-ministru cu autostrăzile, care ar trebui să lege orașele Ungariei cu cele românești din Transilvania, concordă cu tendința de alungare a românilor din toate centrele mari ale provinciei, prin practicarea pe scară largă a retrocedărilor ilegale de imobile, pentru care conducerea României a plătit după 1920. Dr. Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea „Petru Maior" din Târgu-Mureș, a dezvăluit de nenumărate ori samavolniciile comise în problema retrocedărilor abuzive de imobile. Domnul Viktor Orbán știe multe despre acest jaf dirijat de undeva, dintr-o direcție ocultă. Știe, dar, îi convine. De aceea îl și adăpostește pe deputatul Márko Attila, condamnat tocmai în problema retrocedărilor în noiembrie 2014, când a șters-o elegant la Budapesta.

Sfruntarea domnului Orbán merge până acolo că ne cere să nu-l mai deranjăm pe ambasadorul maghiar cu invitația la sărbătorirea Centenarului Unirii, deoarece pentru maghiari nu este un prilej de celebrare, dimpotrivă. S-a văzut cu ocazia zilei Imnului Național al României cum primăria din Sf. Gheorghe a arborat steagul de doliu, iar organizația UDMR Carei nu a luat parte la această sărbătoare. Absența la maghiarii din România a respectului pentru simbolurile naționale românești este nu doar încurajată, ci cultivată de domnul prim-ministru. Oare numai românii au datoria de a oferi drepturi minorității maghiare și oricât de multe le-ar da tot nu sunt destule? Nu are și minoritatea maghiară obligația de a respecta țara în care trăiește? Asemenea bobârnace ni se dau constant pentru că oficialitățile românești nu răspund niciodată cu aceeași măsură și poate chiar mai drastic, adică așa cum se cuvine să reacționezi față de impertinență, față de insulte repetate. Absența reacției pe măsură este sinonimă cu acceptarea ostilităților ca fiind normale, meritate.

La întâmpinarea prim-ministrului maghiar că românii nu știu de un secol cum să se poarte cu minoritatea maghiară, cred că singurul răspuns posibil ar fi fost următorul: „Da, aveți dreptate că ar fi trebuit să procedăm întocmai ca dumneavoastră, care ați deznaționalizat agresiv pe români și alte minorități naționale din Ungaria, făcându-le aproape inexistente astăzi". Spre deosebire de Ungaria, țara noastră a acordat drepturi generoase minorității maghiare atât în timpul monarhiei, cât și în timpul dictaturii comuniste. Iar astăzi, chiar faptul că universitatea de vară de la Tușnad și-a ținut a 29-a oară deschiderea cursurilor arată caracterul democratic real al politicii față de minorități. Considerăm că li s-a permis maghiarilor cu mult prea mult atunci când li s-a aprobat, crearea partidelor pe criterii etnice. De aproape trei decenii UDMR-ul clocește cele mai dușmănoase idei antiromânești în deplină libertate. S-a sărit demult calul când au fost tolerate de către guvernul român organizațiile paramilitare ale ținutului secuiesc, care arată cât de pașnice sunt, intențiile minorității maghiare din România și ale lui Viktor Orbán, de asemenea. În SUA, țară de imigranți, cei 57,5 milioane de spanioli nu au un partid al lor. Dacă vor să facă politică trebuie să participe la partidele existente, care sunt bazate pe agendă politică, nu pe etnicitate. Să menționăm aici că dl Orbán a mulțumit milionului de maghiari, cetățeni români cărora li s-a dat și cetățenie maghiară, pentru votul dat în aprilie ca să se aleagă ca prim-ministru din nou. Felul în care își exprimă gratitudinea este jignitor la adresa statului român, căci se adresează așa-zișilor secui ca și cum ar face parte din Ungaria: „Every vote cast here was a declaration of commitment to Hungary". Vă rog judecați această constatare în corelație cu gesturile de frondă ale UDMR-ului față de sărbătorile naționale ale statului român!

Și pentru că domnul prim-ministru se referă obstinat la Székely Land (pământul secuiesc), să vedem dacă aserțiunea lui mai are o bază demografică. La recensământul din 18-27 martie 2002, s-au declarat secui doar 532 de persoane. La recensământul din 2011 nu se arată numărul secuilor, ci doar al maghiarilor. „Atât de mândri au fost secuii de identitatea lor, de steagul și tradițiile lor încât le-au abandonat pentru a obține calitatea de maghiar." (Daniel Roxin, Stupoare: În România nu mai trăiește niciun secui. „Ținutul secuiesc va fi desființat", google cunoaștelumea.ro). Se știe că Unio Trium Nationum nu i-a considerat pe secui maghiari. De aceea îi menționează separat. Mi se pare mai mult decât justificată concluzia lui Daniel Roxin: „Iar dacă secuii nu sunt unguri și astăzi, potrivit recensământului, nu mai avem secui în România, se cheamă că tot tărăboiul cu așa-numitul Ținut Secuiesc nu mai are niciun suport. Maghiarii și ungurii nu pot pretinde în numele secuilor nimic. Ține de o logică elementară".(idem, ibidem). Cei care conduc România ar trebui să reflecteze asupra concluziei lui Daniel Roxin și a altor cunoscători ai problemei. Frizează absurdul să se autonomizeze un teritoriu pentru circa cinci sute de indivizi!

Domnul Viktor Orbán arborează un aer mesianic, considerându-se reprezentantul Europei Centrale, viitorul reformator moral, politic, cultural al Uniunii Europene odată cu alegerile în parlamentul european din 2019: „We have been mandated to build a new era". Se consideră chemat să salveze Europa de la declin pentru că democrația creștină, pe care o constuiește în Ungaria și pe care o propune întregii Europe împotriva democrației liberale, care a căzut la examenul istoriei, este ceea ce se potrivește unei continuități a civilizației occidentale. Suntem întru totul de acord cu valorile promovate de domnul Orbán, care ar fi cultura pe fundamente creștine, opusă multiculturalismului, familia tradițională, care este între un bărbat și o femeie, deci respingerea familiei alternative, dreptul sacrosanct la suveranitatea națională și rejectarea valurilor migratorii. El se declară împotriva corectitudinii politice și a globalismului. Dl. Orbán afirmă răspicat că fiecare țară „has the right to defend its borders, and it has the right to reject immigration".(are dreptul să-și apere granițele și are dreptul să respingă imigrația). Singura problemă, în acest punct al discursului, este doar că prim-ministrul maghiar nu recunoaște românilor același drept sacrosanct. Cum s-ar spune „Quod licet Iovis non licet bovis". Din acțiunile și din discursul lui reiese că în privința României granițele ei trebuie să fie foarte fluide, permițându-i să intre în „bazinul Carpatin" ca la el acasă.

Domnul Orbán se înalță mult peste statura sa normală de premier al unei țări mici „We are strong, we are determined, we are brave, and we have our vigour, money and resources", și de pe această platformă se lansează în postura de lider nu doar al bazinului Carpatic, ci și al întregii Europe. Rămâne să vedem cum vor reacționa liderii din Slovacia și Serbia. Ungaria, mărturisește el, a hotărât ferm să iasă din singurătatea de o sută de ani câți au trecut de la Pacea de la Trianon și să acționeze pentru „construirea națiunii" maghiare, care numără cincisprezece milioane, dacă include și pe maghiarii din afara Ungariei. Dl. Orbán a și trecut la acțiune, declarând că va construi o mie de grădinițe, ținând să sublinieze „they are all Hungarian-language nursery schools" (sunt toate în limba maghiară). Cât de benefic ar fi fost ca Ungaria să fi promovat grădinițe în limba română pentru minoritatea românească din Ungaria. Atunci cu siguranță n-ar fi rămas doar șapte mii de români din 2-3 milioane câți au existat în mod firesc. Mai face domnul Orbán o afirmație care trebuie să ne atragă atenția: „We should look upon Transylvania as a resource" (trebuie să privim Transilvania ca o resursă). Asta este pricina interesului maxim al Ungariei pentru Transilvania. După ce au supt-o decenii de-a rândul ei și austriecii, tratându-i pe români ca animale de povară buni de plătit biruri, acum râvnesc din nou la fructul oprit. Dați-le la început un deget și apoi, conform proverbului, vă vor lua toată mâna!

Profitând de circumstanțele momentului istoric în care se manifestă tendințe de destructurare națională, domnul Viktor Orbán luptă să arunce acest germene în perimetrul „bazinului Carpatin", care-l interesează la maximum. Dar, atenție! În schimb, maghiarii trebuie să se ocupe în tot acest timp cât distrug la noi de „nation building" (construirea națiunii) la ei, manipulând minoritatea maghiară din Transilvania împotriva intereselor statului român. Parcă auzim lamento-ul poetului maghiar Ady Endre: „Fără Transilvania nu există nicio Ungarie pentru că Transilvania a fost întotdeauna adevărata Ungarie" (vezi Silvia Urdea, Arc peste timp, Anamarol, București, 2014, p. 156).

 

Lasă un comentariu