Primul diagnostic după accidentarea suferită de Buzărnescu în timpul meciului cu Svitolina


Categorie: Sport
|
10-08-2018
Nr: 151
|
Autor: SORIN CRĂCIUN
|

Ben Rothenberg, jurnalist specializat pe tenis la New York Times, a scris pe rețelele de socializare că Mihaela Buzărnescu a suferit o entorsă la glezna dreaptă în meciul cu Elina Svitolina, din turul al doilea al Rogers Cup. „La Montreal se vorbește că Buzărnescu a suferit o entorsă la gleznă. Mă bucur că nu e ceva mai serios după cât de brutal a fost acest moment", a precizat el. Jucătoarea Mihaela Buzărnescu, locul 20 WTA, a abandonat, miercuri, în turul doi al turneului Rogers Cup, de la Montreal, după ce s-a accidentat în setul trei al meciului cu sportiva ucraineană Elina Svitolina, numărul 5 mondial. Românca a țipat și a plâns pe teren de durere. După ce Svitolina câștigase primul set cu 6-3 și îl pierduse pe al doilea cu 6-7 (5), în setul al treilea, la scorul de 4-3 pentru sportiva ucraineană, Buzărnescu s-a prăbușit pe teren, țipând și plângând de durere și ținându-se de glezna dreaptă. Primele care au intervenit au fost arbitra de scaun, care a încercat să o liniștească pe româncă, și Svitolina, vizibil îngrijorată, care a adus gheață. După ce a primit timp de câteva minute îngrijiri pe teren și piciorul i-a fost bandajat, Buzărnescu a fost scoasă din incintă, pe un scaun cu rotile. Abandonul Mihaelei Buzărnescu a survenit după două ore și 20 de minute de joc. Mihaela Buzărnescu urma să joace miercuri și la dublu la Rogers Cup, alături de Monica Niculescu, împotriva perechii Shuko Aoyama/Ligia Marozava (Japonia/Belarus). Româncele s-au retras din această competiție.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval