CÂND FOAMEA DEVINE CEL MAI TEMUT TERORIST…

Distribuie pe:

Sunteți flămând tot timpul? Foamea face parte din viață și, într-o oarecare măsură, faptul că ne obișnuim cu un pic de foame nu strică. Totuși, senzația constantă de foame este extrem de neplăcută, poate duce la îngrășare și poate trăda chiar probleme grave de sănătate.

Iată câteva posibile cauze ale foamei excesive și metodele de a o „stârpi". Dacă niciuna din ele nu funcționează, s-ar putea să fie nevoie de sfatul medicului.

Prea mult zahăr și carbohidrați procesați

Ați consumat mult zahăr și carbohidrați procesați în ultima vreme? Aceste produse măresc rapid nivelul de glucoză și determină creșteri bruște ale zahărului în sânge. Ceea ce se întâmplă este că, la scurt timp, se produce o creștere a glicemiei, fapt ce vă face să vă simțiți extrem de înfometat și de obosit.

Când consumați mai mult zahăr, puteți deveni, de asemenea, rezistent la leptină, ceea ce înseamnă că organismul nu primește mesajul că sunteți sătul.

Până când reușiți să țineți sub control foamea constantă și excesivă, ar trebui să evitați fructele, sucurile de fructe, laptele și iaurtul, deoarece toate conțin zahăr.

Dacă simțiți nevoia de ceva dulce, ștevia este un îndulcitor natural perfect, cu calorii zero, pe care îl puteți folosi pe post de zahăr, pentru băuturi și diferite mâncăruri. O linguriță de pudră de ștevie „face" cât o cană cu zahăr.

Lipsa de proteine, fibre și / sau grăsimi bune

Proteinele, fibrele și grăsimile bune vă dau un sentiment de sațietate și sunt excelente pentru menținerea greutății corporale și pentru sănătate, în general. Încercați să le introduceți în dieta dumneavoastră. Carnea de curcan, carnea de pui, migdalele, conopida, untul vegetal din broccoli și uleiul de nucă de cocos - toate sunt alimente „prietenoase" pentru pierderea în greutate, care vă vor ajuta să vă simțiți sătul mai mult timp.

Semințele de psyllium reprezintă o excelentă sursă de fibre, care poate ajuta la reducerea poftei de mâncare. Sunt, de asemenea, un important „agent de curățare" a colonului. În combinație cu apa, se umflă în stomac, devenind de 10-20 de ori mai mari decât dimensiunile inițiale. Nu le înghițiți fără apă, altfel vă puteți sufoca.

Setea

S-ar putea să simțiți că vă e foame, când, de fapt, sunteți pur și simplu deshidratat. Beți multe lichide (de preferință, apă) pe parcursul zilei. Potrivit Clinicii Mayo, se recomandă să se consume, zilnic, cel puțin 8 pahare cu apă.

Lipsa de somn

Lipsa somnului vă face să vă fie foame și, uneori, să vă simțiți tot timpul înfometați, deoarece hormonul care declanșează foamea (gherlina) are valori crescute atunci când nu dormiți suficient. În același timp, lipsa de somn scade și leptina, un hormon care ne atenționează organismul că suntem sătui. Nu în ultimul rând, lipsa de somn provoacă o stare de stres, ceea ce duce la foame și mai mare. Încercați să dormiți cel puțin 7-8 ore pe noapte.

Stresul și mâncatul emoțional

Mulți oameni încearcă să-și amelioreze starea de oboseală, stresul sau sentimentele neplăcute, consumând alimentele preferate. Ei fac acest lucru pentru a-și abate atenția de la probleme sau pentru a se auto-răsplăti. Acest lucru poate duce la dependența de alimente și la o permanentă stare de foame. Încercați să abordați emoțiile negative într-un mod mai constructiv (exerciții fizice, discuții cu prietenii, plimbări în natură)

Vă e foame tot timpul? Cauza poate fi micul dejun

Luați micul dejun în fiecare dimineață și vă e foame toată ziua? Micul dejun îi poate face pe unii oameni să se simtă înfometați pe tot parcursul zilei, indiferent ce și cât mănâncă. Acest lucru se pare că se datorează faptului că nivelul de cortizol (hormonul stresului) atinge valori maxime în orele dimineții, iar dacă mâncați în acest interval, nivelul de insulină crește rapid, provocând o foame de nesuportat.

Acest lucru poate să nu fie valabil pentru toată lumea dar, dacă altceva nu funcționează, puteți încerca să săriți peste micul dejun sau să îl amânați cât mai mult posibil.

Această metodă este de fapt o formă de post intermitent, care devine din ce în ce mai cunoscută și ca o metodă eficientă de scădere în greutate. Unul dintre beneficiile postului intermitent este normalizarea hormonilor foamei.

Afecțiuni medicale

În cazul în care nicio metodă prezentată mai sus nu funcționează și continuați să vă simțiți tot timpul înfometat, s-ar putea să suferiți de o boală. Potrivit Institutului Național de Sănătate al SUA, următoarele afecțiuni pot duce la creșterea poftei de mâncare: diabetul zaharat (inclusiv diabetul gestațional); boala Graves (gușa exoftalmică, o afecțiune autoimună a sistemului endocrin, care atacă glanda tiroidă); hipertiroidismul; hipoglicemia; sindrom premenstrual; bulimia (o dereglare digestivă caracterizată prin mâncatul în exces, mai frecventă la femei de 18-30 de ani); anxietate.

Medicamente

Anumite medicamente pot contribui la creșterea poftei de mâncare. Potrivit Institutului Național de Sănătate, acestea includ corticosteroizii, ciproheptadina și antidepresivele triciclice.

Dacă treceți printr-o perioadă dificilă, să nu vă surprindă că vă gestionați mai greu obiceiurile alimentare. Totuși, încercați să țineți sub control episoadele de mâncat prea mult, pentru că foamea constantă și mâncatul în exces duc la creșterea în greutate și la probleme de sănătate. (fastslimbody.com)

… Cuget, deci mi-e foame…

* Este ceva tragic în faptul că de îndată ce omul a inventat o mașină care să-i facă munca, a început să moară de foame. (Oscar Wilde)

* Când omului nu-i mai este frig, foame și frică, devine nemulțumit. (Ennio Flaiano)

* După ce au cântat „Sculați, voi, oropsiți ai vieții", cei osândiți la foame s-au retras la un coctail. (Milovan Vitezovic)

* Când poporul plânge de foame, ministerul sănătății înțelege să aloce mai mulți bani oftalmologiei. Nu gastroenterologiei. (Victor Martin)

* Dacă îl vom dezarma pe sălbatic, va muri de foame. Dacă îl vom dezarma pe omul civilizat, nimeni nu va mai suferi de foame! ( Pajo Kanizaj)

* Aș mânca sănătos, dar și E-urile sunt contrafăcute. (Cristinel Motrici)

* Pe oaie o cuprinse o foame de lup. (anonim)

* Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame. (Camil Petrescu)

* Foamea este condiment pentru orice mâncare. (Cicero)

* Avarul țipă de foame pe o grămadă de grâu. (proverb franțuzesc)

* Prea multă foame păgubește oala. (proverb armenesc)

* Săracul - senzația de foame, bogatul - foamea de senzații. (N. Petrescu - Redi)

* Săracul moare de foame, bogatul - de greața mâncării. (Vasile Ghica)

* Mai mulți mor de mâncare decât de foame. (proverb englezesc)

* Sunt mort de foame, deci exist! (Janet Nică)

* Cine este obișnuit cu pâine de la tine, îi va fi foame numai cât te vede. (proverb arab)

* Românii au stat mereu prost cu alimentația, tocmai de aceea se mănâncă așa bine între ei. (Ștefan Munteanu)

Pâine, la foame, udată, e cea mai bună bucată. (Anton Pann)

…Totuși, unii au mai multă mâncare decât poftă

În Uniunea Europeană sunt generate anual 88 de milioane de tone de deșeuri alimentare (173 de kilograme pe cap de locuitor * Alimentele pierdute sau risipite contribuie la schimbările climatice, având o amprentă de carbon la nivel global de aproximativ 8% din totalul emisiilor cu efect de seră antropogene globale * Pentru fiecare kilogram de alimente produse, sunt eliberate în atmosferă 4,5 kg de CO2 * Risipa de alimente are nu numai costuri sociale, economice și de mediu ridicate, ci și consecințe etice (Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, 793 de milioane de oameni din lume sunt subnutriți) * În România se aruncă la gunoi peste 10% din mâncarea cumpărată * Cei care au cele mai mari câștiguri fac și cea mai mare risipă, iar cu cât familia este mai mare, cu atât se aruncă mai multă mâncare * Cercetările arată că absolvenții de studii universitare aruncă cea mai multă mâncare, respectiv 13,2%. Conform Planului Național de Gestiune a Deșeurilor, realizat de Ministerul Mediului, gospodăriile generează mai multe deșeuri alimentare decât industria prelucrătoare, comercianții și hotelurile la un loc, gospodăriile fiind responsabile de circa 1,7 milioane de tone de deșeuri alimentare * Statisticile UE arată că România ocupă locul 9 în topul celor mai risipitoare țări din Europa, cu un procent de 2,55%, adică 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an, ceea ce înseamnă peste 6.000 de tone pe zi * Mai rău decât noi stau țări precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Franța, Polonia sau Belgia * Aproximativ o treime din toate produsele din România ajung la coșul de gunoi sau sunt irosite anual * Această cantitate înseamnă circa 2,2 milioane de tone de produse alimentare, ceea ce corespunde încărcăturii a 127.500 de tiruri aliniate în coloană din București până în München *  Absolut fiecare dintre noi irosește singur în gospodărie în medie 350 g de mâncare zilnic * De cele mai multe ori cantitatea de mâncare aruncată reprezintă o masă completă. (sursa - eurostiri.eu)

Lasă un comentariu