„Bezidu Nou vrea să trăiască, și va trăi în continuare! Reuniunea de anul acesta de la Bezidu Nou a fost și mai memorabilă prin punerea pietrei de temelie a Bisericii Solidarității. Localnicii ne-au oferit un exemplu tuturor, deoarece azi construirea bisericilor nu mai este la modă, și este și mai puțin la modă să reconstruim o biserică demolată și să lucrăm pentru păstrarea patrimoniului nostru arhitectonic și spiritual. Ca rezultat al muncii perseverente a localnicilor, respectiv al solidarității exemplare județene și internaționale, în septembrie va începe reconstrucția fostei biserici, care va reprezenta toate confesiunile. Felicitări!"
Mesajul reprodus mai sus a fost postat pe pagina sa de socializare de către președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, și se referă - pentru cei mai tineri, care nu cunosc sau cunosc doar din auzite povestea locului - la reuniunea organizată, an de an, în luna august, când localnicii din Bezidu Nou comemorează, printr-o slujbă religioasă, un eveniment pe cât de dureros, pe atât de controversat, legat de mica lor comunitate. Concret, în 1988-1989, în urma construirii barajului pentru lacul de acumulare din zonă, satul cu cele 180 de case și două biserici ale sale (romano-catolică și unitariană), a fost inundat, iar locuitorii au fost strămutați la Sângeorgiu de Pădure și în alte sate din vecinătate. Turla unei biserici se mai vede și azi din apa lacului, devenit, între timp, un veritabil rai al pescarilor.
Potrivit „variantei oficiale", construirea barajului (a cărui amenajare începuse încă din 1975) se impunea cu necesitate, deoarece zona era inundată în repetate rânduri de apele pârâului Cușmed, afluentul cu cel mai mare aport de debit din bazinul hidrografic al râului Târnava Mică. Scopul barajului era apărarea împotriva inundațiilor a zonelor din aval și a orașului Târnăveni. Specialiștii vremii au considerat (iar autoritățile au fost de acord) că barajul nu putea fi realizat decât cu condiția ca întreaga așezare să fie acoperită de ape, ceea ce s-a și întâmplat, lacul de acumulare înghițind, pe lângă gospodăriile oamenilor, dispensarul și grădinița din localitate.
Evenimentul a creat multă emoție la vremea respectivă, date fiind consecințele socio-umane ale inundării satului, multe voci opinând că acesta a fost scufundat pentru a dezmembra și risipi comunitatea religioasă din zonă, formată din romano-catolici, unitarieni, greco-catolici și sabatarieni. Controverse au existat și în privința utilității obiectivului din punct de vedere al atenuării viiturilor și prevenire a inundațiilor, nu puțini fiind cei care au pus evenimentul pe seama politicii dictatoriale, ateiste, a regimului ceaușist.
În 1995, în amintirea satului înghițit de ape, a fost ridicat un monument, pe a cărui placă memorială este inscripționat următorul text: „Acum, satul Bezidu Nou se află pe fundul lacului. Foștii locuitori ai celor 180 de case răspândite prin lume îl plâng și azi. Slujitorii servili ai fostei dictaturi l-au demolat și l-au inundat. Astfel au desființat o comunitate unică din punct de vedere istoric și religios, în care au trăit laolaltă, în mod exemplar, familii de diferite naționalități și credințe, în deplină înțelegere și bună pace, de-a lungul secolelor. Rugile romano-catolicilor, unitarienilor, greco-catolicilor și ale sabatarienilor ardeleni au amuțit pentru totdeauna. Fie ca acest loc să rămână simbolul toleranței între religii".
Dincolo de prezumții, supoziții, legende și speculații, refacerea vechii biserici este, fără îndoială, un lăudabil gest de „restitutio in integrum". La fel de apreciat este faptul că va reprezenta toate confesiunile și se va numi Biserica Solidarității.
La vremurile pe care le trăim, nimic din ce stă sub semnul concordiei și al toleranței nu ne poate lăsa indiferenți...
