Guvernul dă liber iresponsabil la îndatorarea primăriilor, după ce acestea au ajuns în incapacitate de plată

Distribuie pe:

Foarte multe primării din România au ajuns în incapacitate de plată iar, în măreața-i strategie falimentară pentru administrațiile publice locale, Guvernul se pregătește să dea liber la împrumuturi. După modificarea Codului fiscal, prin care impozitul pe venitul salarial a scăzut de la 16% la 10%, bugetele locale au pierdut resurse imense, în condițiile în care 71% din impozitul pe venitul salarial se face venit la administrația publică locală. Mai apoi, după ce i-a lăsat fără bani pe primari, primăriilor li s-a dat mână liberă pentru majorarea salariilor. Colapsul era predictibil, iar această strategie păguboasă a generat întârzieri sau chiar blocaje în ce privește cofinanțarea proiectelor de investiții, adică tocmai dezvoltarea unităților administrativ-teritoriale locale.

Așadar, Guvernul pregătește acum, printr-o ordonanță de urgență, majorarea la 800 de milioane de lei a plafonului maxim la care se pot împrumuta primăriile din veniturile din privatizare. În nota de fundamentare a acestui proiect de act normativ se recunoaște că „Autoritățile administrației publice locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale pentru a asigura cota de prefinanțare/cofinanțare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile aferente proiectelor de investiții". În consecință, se propune adoptarea unei ordonanțe pentru a majora suma maximă până la care se pot împrumuta primăriile, pentru a „spori absorbția fondurilor UE" și a evita „restituirea către Comisia Europeană a sumelor deja decontate în cadrul proiectelor în perioada de eligibilitate a programului". „Unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2018, până la data de 29 noiembrie, de la Ministerul Finanțelor, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare în limita sumei de 800.000 mii lei, pentru asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor", conform proiectului OUG. Culmea prostiei în această privință este vădită chiar de faptul că plafonul pentru aceste împrumuturi a mai fost majorat o dată, în acest an, pe 1 martie, când Guvernul a aprobat o altă OUG, prin care îl creștea la 500 de milioane de lei.

Guvernarea Dragnea-Tăriceanu se dovedește incompetentă și incapabilă să găsească soluții viabile pentru susținerea proiectelor de investiții și condamnă primăriile la o supra-îndatorare, după ce le-a împins în capcana măririi salariilor, care a generat o incapacitate de plată generalizată. Administrația publică locală este blocată, programele de dezvoltare sunt puse în pericol, iar această situație se răsfrânge negativ, subminând chiar și proiectele susținute din fonduri externe. Obligarea primăriilor să se îndatoreze reprezintă o altă mare iresponsabilitate, o ticăloșie care poate avea consecințe catastrofale pentru România pe termen lung.

Partidul Mișcarea Populară solicită primarilor responsabilitate și cumpătare, face apel la consiliile județene și locale să nu se îndatoreze, ci să facă presiuni asupra guvernanților, care au promis la adoptarea noului Cod fiscal că vor compensa deficitul bugetelor locale prin  alocări de resurse de la bugetul de stat. Păi, scoateți acele resurse, întrucât premierul Dăncilă susținea recent că economia României este înfloritoare și suntem campioni în Uniunea Europeană! Respectați-vă promisiunile și nu aruncați în aer dezvoltarea României îndatorând nesustenabil pe termen lung administrațiile publice locale, guvernanților mincinoși și incompetenți!

Lasă un comentariu