RECORD MONDIAL ABSOLUT!

Distribuie pe:

Cea mai dezastruoasă situație economică, din toate timpurile, s-a petrecut în Ungaria. O hiperinflație, inegalabilă, care s-a produs în anul 1945. Cazul este semnalat de “efemeride.ro”; “digi24”; “ziarul financiar” și altele, toate citând publicația “Business Insider”. După ce Imperiului Austro-Ungar s-a destrămat, la sfârșitul Primului Război Mondial, Ungaria a avut propria sa monedă, “korona”, dar fiind fără economie reală în acea perioadă, korona a scăpat de sub control. Pentru a opri inflația, guvernul a decis să elimine moneda și a introdus alta, pengõ, în 1927. Pengõ a fost corelat cu prețul unui gram de aur. Inițial a fost una dintre cele mai stabile valute din lume, astfel Ungaria a trecut cu bine prin marea criză economică a Europei anului 1930, și, o perioadă de timp, economia Ungariei a fost mai stabilă. Când armata germană a cucerit Budapesta în cel de-Al Doilea Război Mondial, pengõ a început declinul. După terminarea războiului, moneda Ungariei nu s-a redresat, astfel că guvernul Ungariei a decis să imprime bani și să inunde țara cu bancnote pentru ca oamenii să aibă bani pentru a cumpăra produsele de bază. Prețurile o luaseră razna. Se dublau la fiecare 15 ore. Ungaria a ajuns în pragul falimentului, după cum notează cei de la “Business Insider”: “Ceva care costa 379 pengö în septembrie 1945, costa 72.330 pengö în ianuarie 1945, 453.886 pengö în februarie 1946, 1.872.910 în martie a aceluiași an, 35.790.276 pengö o lună mai târziu, 11.267 miliarde pengö, până la 31 mai, 862 miliarde pengö până la 15 iunie, 1.946.954 trilioane pengö până la 30 iunie, 3 miliarde de miliarde de pengö până în 7 iulie, 11 trilioane de miliarde pengö până în 15 iulie și 1 trilion de miliarde de pengö până la 22 iulie 1946.” Pentru a face față situației, guvernul a continuat să introducă noi monede cu aceste zerouri astronomice, Mpengö (sau 1 milion pengö) care, la rândul său, a fost înlocuit cu Bpengö (sau 1 miliard pengö), care a fost înlocuit cu Adopengö indexat cu inflația. Bancnotele aveau același design, doar colorate diferit. În iulie 1945, pe piața maghiară erau 25 de miliarde. Aceasta a crescut la 1,646 trilioane până în ianuarie 1946, până la 65 milioane de miliarde în mai 1946 și 47 de miliarde de trilioane în iulie 1946. În cele din urmă, guvernul a rămas fără hârtie de bună calitate pentru imprimarea bancnotelor. În august 1946, guvernul a renunțat la pengö și a decis să înceapă de la zero. A fost introdusă o nouă monedă, forint, la o rată de schimb de 400.000 cvadrilioane de pengö pentru un forint, adică un 4 urmat de 29 de zerouri. Potrivit statisticilor, inflația era de 207% pe zi. Cât de dificilă a fost situația din Ungaria o arată evoluția kilogramului de pâine. Astfel, în august 1945, prețul era de 6 pengõ, apoi a urcat rapid la 80 și la 135 de pengõ, în luna noiembrie. La începutul lui decembrie 1945, prețul era de 310 pengõ, ca să ajungă la 550, 700 și până la 7.000 de pengõ la finele lunii. Din mai 1946, prețul unui kilogram de pâine a evoluat de la 8 milioane de pengõ până la 5 miliarde 850 de milioane, în iunie. În 1927, când a fost introdus pengö, rata de schimb cu un dolar american era de 5,26 pengö. La momentul de vârf al crizei, rata de schimb era de 460 trilioane de miliarde de pengö pentru un dolar american. În cele din urmă, în august 1946, guvernul a înlăturat pengõ-ul și a introdus o nouă monedă, forint. Forintul este și în prezent în circulație. În anul 2020, Ungaria va trece la euro și scapă de coșmar.

Fenomenul de hiperinflație la nivel mondial a apărut de 55 de ori în ultimul secol.

Momentan sunt probleme economice grele în Venezuela. Prețurile s-au dublat de la o lună la alta, și vor ajunge, potrivit economiștilor, la 1 milion de procente până la sfârșitul acestui an.

Ultima hiperinflație majoră, dintr-un stat, a avut loc în Zimbabwe, între anii 1990 și 2000. Autoritățile au ajuns să imprime bancnote de 100 de miliarde. Bancnota de 100 de miliarde valora aproximativ 30 de dolari americani. Hiperinflația din Zimbabwe a fost a doua cea mai gravă din istorie.

CLASAMENT:

1. Ungaria: Rata inflației din Ungaria în perioada august 1945 - iulie 1946 era de 217% pe zi. În acest interval, prețurile se dublau la 15 ore din cauza inflației.

2. Zimbabwe: Rata inflației din Zimbabwe în martie 2007 - noiembrie 2008 a fost de 98% pe zi, survenită după reforma agrară din 2000, când o parte mare din pământuri au fost expropriate și oferite populației de culoare. Prețurile se dublau la fiecare 25 de ore în acea perioadă în Zimbabwe.

3. Iugoslavia: Rata inflației din Iugoslavia a fost de 65% în perioada aprilie 1992 - ianuarie 1994 pe zi, prețurile dublându-se la fiecare 34 de ore.

4. Grecia: Rata inflației din Grecia a fost de 18% pe zi, din mai 1941, până în decembrie 1945, prețurile dublându-se la fiecare 4 zile și 6 ore. Bugetul Greciei a ajuns de la un surplus de 271 de milioane de drachma (moneda națională grecească din acea perioadă) în 1939, la un deficit de 790 de milioane de drachma, în 1940.

5. China: Rata inflației din China a fost de 14% pe zi, între octombrie 1947 și mai 1949. În acest interval, prețurile se dublau în China la fiecare 5 zile și 8 ore.

6. Peru: Rata inflației din Peru a fost de 5% pe zi, între iulie 1990 și august 1990, prețurile dublându-se la fiecare 13 zile și 2 ore.

Lasă un comentariu