ROMÂNIA DE TOP: “ALBA-NEAGRA”!

Distribuie pe:

România a intrat în TOP-ul 5 al țărilor cu cei mai mulți emigranți!

Oficial, ne aflăm pe locul patru în Europa privind numărul de cetățeni care trăiesc în afara țării.  Avem peste 3,4 milioane de români plecati la muncă în străinătate, ori stabiliți definitiv acolo, împreună cu familiile.

Cifrele veneau de la Organizația Națiunilor Unite cu doi ani în urmă, contrazicându-le pe cele de la Institutul nostru de Statistică, “pieptănate și aranjate” cu 1 milion de emigranți în minus.

Așadar, pentru prima dată am intrat în topul celor cinci țări europene din care au migrat cei mai mulți oameni. Conduce Marea Britanie, cu 4,9 milioane; apoi Polonia, cu 4,4; Germania, cu 4 milioane, și România, care are/avea în afara țării nu mai puțin de 3,4 milioane de oameni. Dramatic, cei mai mulți sunt tineri cu vârste cuprinse între 30-45 de ani, majoritatea cu o meserie, deci golul lăsat acasă nu e doar demografic, ci și de productivitate. Pe ultimul loc e Italia. Am pierdut, în ultimii 25 de ani, 17% din populație doar prin migrație. În fine...

Cum spuneam în editorialul trecut, dintre aceștia, unii pribegesc mereu cu țara în suflet, alții o lasă pe preșul de la granițe, înghițindu-și lacrimile, iar alții își scuipă neputințele și frustrările pe unde apucă, în gura mare, insultând-o și mânjind-o cu noroi. «Ubi bene ibi patria»!

Fiindcă tot vorbim despre Centenarul Unirii (ce am putea face altceva decât să vorbim!!!), colegii acreditați de la Romanian Global News ne comunică faptul că “problemele românilor din afara granițelor, inclusiv subiectul unirii Republicii Modova cu România, au fost discutate miercuri, 5 septembrie, în cadrul unei dezbateri organizate, în premieră (!), în Parlamentul European. Conferința cu genericul «România și regiunile istorice în anul centenar: Cultură, identitate, valori europene» a fost organizată de europarlamentarul din România, Mircea Diaconu, la inițiativa Platformei Unioniste «Acțiunea 2012»“. Bravo lor!  La eveniment au participat reprezentanți ai comunităților românești din regiunile istorice, Valea Timocului, Cernăuți, R. Moldova, precum și din Uniunea Europeană, reprezentanți ai mediului academic, politic și administrativ din România și Republica Moldova. “Este un prim mare succes al mișcării unioniste în Parlamentul European”, consideră George Simion, liderul platformei Unioniste “Acțiunea 2012”. Într-adevăr! Dar să nu ne bucurăm prea devreme!

“Trebuie să facem pași concreți în direcția reîntregirii naționale și la nivelul instituțiilor europene. Din partea organizației pe care o reprezint, mai ales că am primit o nouă interdicție de a intra în Republica Moldova, despre care nu știu foarte multe, și pentru că noi am fost victime ale unor abuzuri în ultima săptămână la granița de la Prut, vom solicita să nu se mai acorde niciun ajutor financiar guvernului Republicii Moldova până când drepturile unioniștilor, drepturile românilor, nu sunt respectate”, a declarat George Simion. Rămâne de văzut dacă acest deziderat va fi luat în considerare de reprezentanții UE!!!

De fapt, potrivit eurodeputatului Mircea Diaconu, “conferința și-a propus să identifice principalele probleme ale comunităților românești din regiunile istorice  (de parcă n-ar fi cunoscute și nerezolvate de ani de zile- n.n.!) și are un caracter simbolic”. Sigur că e simbolic: “Mircea, fă-te că lucrezi!”. Vă amintiți??? Desigur, era vorba de alt Mircea, “cu altă pălărie”, dar, în fond,  intenția contează. Deși, până la urmă, și “iadul e pavat cu intenții bune”.

În opinia lui Mircea Diaconu, “și în Timoc, Cernăuți, Odesa sau Basarabia trăiesc români, care sunt în același timp europeni, prin cultură, și ale căror drepturi trebuie respectate. Este, poate, nevoie de o abordare mai implicată la nivel național, dar e foarte important ca și Uniunea Europeană să protejeze dreptul la propria cultură a tuturor minorităților și, implicit, a comunităților românești din diferite state membre sau partenere ale Uniunii Europene. Cultura noastră e identitatea noastră”.

Așa este și așa ar trebui să rămână, doar că, nu departe, peste gard, “Cel mai mare atac împotriva identității noastre în Ucraina, este prin învățământ”, afirmă Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.

În zona Cernăuți, unde erau 144 de școli românești în 1945, “în 1991 rămăseseră 91, iar din 1991 încoace au rămas doar 62, însă, prin noua lege, ele vor fi toate închise până în 2023. «Deocamdată, ucrainenii, frații noștri, cu care credeam să trăim mai bine nu și-au ținut promisiunile. Zi de zi suferim atacuri împotriva minorității noastre», a spus Vasile Tărâțeanu. El a amintit incidentul din 11 iunie anul acesta, când Centrul cultural «Hurmuzachi» din Cernăuți a fost perchiziționat de 12 lucrători ai SBU, serviciile de securitate, care au căutat și în calculatoare pentru a descoperi material care ar pune în pericol integritatea frontierelor Ucrainei și au confiscat cărți și ziare. «Întreaga comunitate românească din Ucraina e amenințată de ideile ultranaționaliste extreme ucrainene, care au ajuns până și printre cei din guvern», a estimat el.

Anatol Popescu, președintele Asociațiilor Românilor din Odesa, a amintit, în context, că în zonă erau 62 de școli în 1945, în 1981, 18 școli, iar azi doar două școli mai funcționează cu predare integrală în română. «Noua lege ucraineană a învățământului este ultimul cui în coșciugul identității românești», a spus el.”

Iaca! Și noi povestim despre cum o să ne reîntregim măcar conștiința identitară!

“Situația e și mai grea în Serbia, iar cel mai dificil este în Bulgaria și Grecia, două țări ale Uniunii Europene, unde românii și aromânii nici nu sunt recunoscuți ca minorități naționale.

Președintele Asociației pentru cultura românilor/vlahilor din Timoc, în Serbia «Ariadnae Filum», Zaviša •ur•, a vorbit despre asimilarea permanentă dusă de statul iugoslav și de Serbia, dar și de confuzia întreținută voit între români și vlahi, cu totul circa 300.000 de persoane.

România nu e prezentă câtuși de puțin în zona Timocului, cu excepția consulului Marius Dilof, din Zajeèar, care e o singură persoană: «El este și consul, și ospătar, și șofer», a spus Zaviša •ur•. Altminteri, Ambasada română de la Belgrad nu răspunde la invitații, scrie www.europalibera.org.”

Cu toate acestea, deși, conform unor date din 2016, furnizate de Profit.ro (atenție, nu din 2018!!!), aproape 5 milioane de români au plecat din țară pentru a locui și lucra în alte state, alegând, în principal Italia, Spania și Statele Unite ale Americii, dar optând și pentru state precum Guyana, Barbados, Sfânta Lucia, Sfântul Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Bahamas, Botswana, Grenada, Lesotho, Comore, Cambodgia, Seychelles, Mauritania, Sao Tome, Zimbabwe, Madagascar, Malawi, Bahrain, Guineea, Vietnam, Trinidad Tobago, Burkina Faso, câte unul în Macedonia și Mongolia, bla, bla, bla..., ai noștri nu se lasă. Fac ce pot, cu banii lor - mulți/puțini - și cu toată energia de care mai dispun.

«Ziarul Românesc - Spania» se alătură, de câteva zile, celorlalte publicații care și-au câștigat un loc important în diaspora: «Gazeta Românească» din Italia (anul acesta a împlinit 18 ani de la prima apariție), «Ziarul Românesc - Weekly», din 2008 pe piața din Marea Britanie, și «Ziarul Românesc - Germania», apărut în 2014. De astăzi, românii din Spania au un nou punct de referință. “O nouă publicație, pentru o comunitate despre care niciodată nu se va scrie îndeajuns, extraordinar de bogată în protagoniști și evenimente, caldă și primitoare la fel ca țara care i-a primit cu brațele deschise”, transmite www.ziarulromanesc.net, preluat de Romanian Global News.

La sediul Societății pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuți a avut loc deschiderea filialei Asociației pentru Civilizația Ortodoxă - Cernăuți. Președintele fondator al filialei este Vladimir Acatrini, istoric, doctorand.

Copii și profesori din Ismail, Ucraina, au fost premiați de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, pentru aportul constant în menținerea și promovarea identității românești, transmite Romanian Global News. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Centrul de Informare al României din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail, a avut loc în data de 8 septembrie 2018, cu ocazia sărbătorii Ziua Limbii Române.

Programul manifestației a inclus o conferință pe tema importanței limbii române în comunitățile istorice, un recital de poezie dedicat Zilei Limbii Române și s-a încheiat cu un spectacol de muzică românească, muzică ușoară și dansuri populare, susținut de ansambluri folclorice, colective populare și muzică instrumentală din raioanele Ismail și Reni. Alături de cei peste 100 de reprezentanți ai românilor din Sudul Basarabiei, regiunea Odesa, s-au aflat domnul Tiberiu Leonida ȘARPE, ministru consilier - consul al României la Odesa, profesori universitari de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, profesori de la Colegiul Pedagogic “Costache Negri” Galați, președintele Asociației “Danubiana” Galați, istorici, jurnaliști, poeți, scriitori, profesori și studenți de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail.

În vremea aceasta..., “La 100 de ani de existență, România se confruntă cu cea mai mare problemă demografică de până acum. Specialiștii cred că, dacă se va continua în acest ritm, în 20 de ani nu vor mai fi muncitori în țară, iar populația va fi mult îmbătrânită. Pe de altă parte, oficialii recunosc deschis: avem o Românie care trăiește peste hotare. Și este cea a unei generații tinere. Mai grav este că aceasta nu mai vrea să revină, iar cea care îi urmează va afla doar din povești despre România.”

“Numai în ultimul an, au plecat din țară 220.000 de oameni. Și-au luat la revedere de la țara în care s-au născut, pentru o viață mai sigură. Jumătate din ei sunt tineri cu vârste cuprinse între 15-34 de ani, adică viitorul României.”

Despre ce vorbim? Prea mult vorbim. Gura nu doare. Inima ar trebui să ne doară când ne raportăm la Neamul românesc.

Lasă un comentariu