România – 100 În America pentru Unirea Transilvaniei cu România (LVI) Autobiografia unei mari personalități unioniste - Vasile Stoica


Categorie: Istoric
|
12-09-2018
Nr: 173
|
Autor: GELU NEAMȚU
|

În 1932 am fost transferat la Sofia, unde am funcționat până în 1936. Am căutat să ameliorez raporturile între cele două țări. Am pus la cale vizite, întrevederi între miniștri și chiar între cei doi regi care atunci erau în capul statelor. Titulescu a fost în vizită la Sofia, Regele Boris a venit la București și Sinaia. Am încheiat convenții comerciale și am început tratative pentru un acord mai cuprinzător și precis prin care să dăm - pe bază de reciprocitate - bulgarilor de la noi și românilor din Bulgaria (al căror număr era aproape 150.000) școli și biserici în limba lor proprie. Am introdus pentru prima dată comemorarea căderii Griviței și cinstirea eroilor căzuți pe câmpurile de glorie de la Grivița și Plevna. În 30 august 1932, eram singuri la această comemorare, în 30 august al anilor următori a participat tot mai mult publicul, autoritățile și chiar armata bulgară, transformând sărbătoarea într-o manifestație frumoasă de înfrățire a celor două popoare vecine. Pentru anul 1937 aveam chiar promisiunea ministrului sovietic Rascolnicoff că va participa și dânsul, îi arătasem că morții ruși de la Plevna nu erau reprezentanții țarului pe pământul bulgăresc, ci ai poporului rus, cu ceea ce dânsul a fost perfect de acord. Am plecat din Sofia însă înainte de împlinirea acestui proiect.

Pentru ridicarea românilor din Bulgaria și, totodată, pentru intensificarea raporturilor româno-bulgare am înființat și am construit din temelie actualul “Institut român din Sofia” a cărui activitate pe tărâmul apropierii este vrednică de toate elogiile.

Raporturi frumoase am avut cu intelectualii și scriitorii (Bugriana, Gasîrnova, Iovcoff, Gostoff), cu muzicienii (Vladigheroff), pictorii (Stirkiloff, Taneff), apoi cu oamenii politici ai epocii (Mușanoff, Batoloff, Tașeff, Ghiceff, Kimon Gheorghieff), dintre care unii sunt acum decedați.

Dintre diplomații străini eram în termeni excelenți cu ministrul Cehoslovaciei, Prokop Maxa, cu al Uniunii Sovietice, Rascolnicoff, cu al Poloniei, Tarnowski și cu al Franței și al Belgiei.

În toamna lui 1936 s-a cerut și obținut agrementul pentru numirea mea la Londra. În București însă s-au făcut imediat intrigi de acord cu însăși Ministrul de externe Victor Antonescu, s-a spus regelui Carol că eu, fiu de țăran, n-aș fi potrivit la Londra, deoarece acolo ar trebui un “aristocrat”. La insistențele intriganților, regele Carol și-a modificat decizia și în loc de a mă numi la Londra, m-a numit la Riga, în Letonia și, totodată, la Kaunas, în Lituania.

Am funcționat în Riga și Kaunas de la începutul lui 1937 până la începutul lui 1939. A fost o activitate fără deosebit relief, raporturile noastre cu țările Baltice fiind slabe și intensificarea lor cerând o intensificare generală a vieții economice europene. Singurele manifestări importante de urmărit erau încrucișarea acțiunilor germană și sovietică pentru preponderență pe litoralul baltic. Încă în decembrie 1938 semnalam guvernului nostru că Germania plănuiește o lovitură spre Baltica și probabil spre est și jocul polon pentru dominarea Lituaniei. Aveam legături strânse în Riga cu miniștrii Uniunii Sovietice Brodovski (excelent muzician) și Zaloff, cu al Franței Tripier, cu al Spaniei republicane Palenicay Tubau (excelent literat), iar în Kaunas cu ministrul Uniunii Sovietice Podolski și cu al Italiei Fransoni, care, deși trimis al lui Musolini, era profund antifascist.

Dintre localnici cunoșteam, firește, pe cei cu care aveam raporturi oficiale: în Riga pe președintele republicii Ulmanis și pe ministrul de externe Muntara, iar în Kaunas pe președintele republicii Smetona și pe ministrul de externe Lozoraitis, deosebiri de temperament însă, nu mi-au permis raporturi mai strânse cu dânșii.

În ianuarie 1939 am fost transferat ca ambasador în Turcia.

Am funcționat în această calitate până la 15 iunie 1940, având o activitatea intensă, importantă și pasionantă, mai ales că în toamna, 1939 avea să înceapă războiul și că acesta era precedat de o febrilă activitate diplomatică.

(Va urma)

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval