Parlamentul UE sancționează Ungaria pentru “încălcarea statului de drept”


Categorie: Extern
|
15-09-2018
Nr: 176
|
Autor: ILEANA SANDU
|

Parlamentul European a votat miercuri pentru declanșarea acțiunilor disciplinare împotriva Ungariei, acuzată de încălcări ale valorilor fundamentale ale UE.

Guvernul premierului Viktor Orbán a fost acuzat de atacuri asupra presei, minorităților și statului de drept, acuzații negate vehement de executivul budapestan.

Este prima dată când legislativul UE cere activarea procedurii articolului 7 (al Tratatului de la Lisabona) împotriva unui stat membru al Uniunii Europene, procedură lansată de Comisia Europeană contra Poloniei, în decembrie 2017.

Într-un discurs rostit în plenul legislativului de la Strasbourg, premierul Viktor Orbán a catalogat decizia luată drept “o jignire adusă Ungariei și onoarei națiunii ungare”, și a promis că va apăra granițele Ungariei “chiar și împotriva voastră”.

“Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi o țară a migranților”, a mai afirmat Orbán, adăugând că nu va ceda în fața a ceea ce el a numit “șantaj din partea Europei”.

“Se încearcă privarea Ungariei de dreptul de a-și păzi frontierele. Se preconizează trimiterea unor mercenari de la Bruxelles, care vor permite accesul migranților”, a punctat premierul ungar, ieri, la postul public de radio Kossuth, citat de MTI. În opinia sa, în spatele Raportului Sargentini (document care a stat la baza adoptării deciziei de sancționare), se ascunde, de fapt, ultimatumul adresat Europei de către cancelarul german Angela Merkel, cu ocazia întrevederii avute cu președintele francez Emmanuel Macron, și anume, că țările europene periferice, aflate la limita exterioară a zonei Schengen, vor trebui să cedeze parțial Bruxelles-ului dreptul de a-și apăra granițele.

Raportul Sargentini a fost elaborat în cadrul unei proceduri care nu prevede la sfârșit nicio sancțiune, “deci nu există pericole”. Dar a fost elaborat și adoptat pentru a putea slăbi Ungaria, fiindcă prin stigmatizarea ei, îi vor putea slăbi pozițiile - a apreciat Orbán, potrivit sursei citate.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval