Congresul Național Bisericesc electoral, convocat la Sibiu, în ziua de 20 octombrie/1 noiembrie 1874, pentru alegerea unui nou mitropolit al Ardealului, a ales pe episcopul Ioan Popasu de la Caransebeș. Dar împăratul Francisc Iosif I, la propunerea Guvernului ungar, prin același ministru Trefort Agoston, dușman învederat al românilor, n-a recunoscut pe cel ales. Din aceste motive, Congresul Național Bisericesc electoral a fost convocat a doua oară. La alegerea care a avut loc la 21 noiembrie/3 decembrie 1874 a fost ales Miron Romanul, episcopul Aradului. A fost recunoscut la scurt timp, în 12 decembrie 1874 și înscăunat la 15/27 decembrie 1874. Miron Romanul era susținut atât de “pasiviști”, cât și de Guvern, întrucât fusese deputat în Parlamentul din Budapesta, ales cu “program guvernamental” și “inspector regesc de școale”. Păstoria lui Miron Romanul la Sibiu s-a desfășurat în împrejurări grele, căci întreg Consistoriul (Consiliul arhiepiscopesc) era alcătuit din asesori formați de Șaguna și, în același timp, devotați vicarului Nicolae Popea. Nemulțumirea preoților și a credincioșilor față de mitropolit se datora mai cu seamă atitudinii sale politice. În 1881 a redactat programul «partidei constituționale române», care a servit ca îndreptar «Partidului Moderat Român», care a luat ființă în 1884, cu sprijinul său, în urma presiunilor exercitate de cercurile guvernamentale din Budapesta. Noul partid avea un număr redus de membri, recrutați mai ales dintre românii intrați în aparatul administrativ al statului austro-ungar.
Cu toate acestea, mitropolitul Miron a luptat pentru apărarea autonomiei Bisericii și a școlilor confesionale românești din Transilvania. De pildă, în 1879 a condus la Viena o delegație de ierarhi și membri ai Congresului Național Bisericesc, prezentând împăratului un protest împotriva proiectului de lege al ministrului Trefort Agoston, care preconiza introducerea studiului limbii maghiare în școlile confesionale românești. În 1883 a luat cuvântul de 28 de ori în Parlamentul (Casa Magnaților) din Budapesta. În octombrie 1883, cu ocazia unei vizite la Seghedin, împăratul Francisc Iosif - fiind întâmpinat și de cei doi mitropoliți români, Miron Romanul și Ioan Vancea - le-a făcut aspre mustrări pentru faptul că păstoriții lor nu se arătau cetățeni loiali ai statului ungar, cerându-le să lucreze pentru remedierea acestei stări. A rămas memorabilă pastorala mitropolitului Miron din 10/22 aprilie 1896, dată cu ocazia serbărilor «mileniului», adică la o mie de ani de la așezarea ungurilor în Câmpia Panonică, în care arăta că românii transilvăneni nu pot participa la această sărbătorire, dată fiind situația nedreaptă în care erau ținuți.
Sub raport cultural, cursurile secțiunii pedagogice a Institutului teologic-pedagogic de la Sibiu au fost ridicate la trei ani de studii. S-au recrutat, de asemenea, noi profesori pentru Institut: Daniil Popovici-Barcianu, Ioan Crișan, Petru Șpan, Remus (Eusebiu) Roșca, profesorul de muzică George Dima etc. O seamă de tineri absolvenți ai secțiunii teologice au fost trimiși la studii în diferite centre universitare din Austro-Ungaria și Germania, devenind apoi profesori la Institut, la gimnaziul din Brașov, ori au intrat în administrația bisericească. Mii de burse și ajutoare s-au acordat tinerilor români ortodocși (elevi sau studenți) din «fundația» lăsată de marele mecenar român Emanuil Gojdu (1802-1870) din Budapesta, administrată de un comitet format din mitropolitul Ardealului, ca președinte, episcopii săi sufragani și din 6 mireni. Din această fundație s-au împărțit burse până în 1918. În timpul păstoririi mitropolitului Miron, s-a ridicat o nouă clădire pentru internatul Institutului (1896) și o altă clădire pentru tipografia și birourile Consiliului arhiepiscopesc (1897), folosite până azi. Numărul școlilor primare confesionale a crescut, în ciuda condițiilor vitrege în care-și desfășurau activitatea.
În ultimul an al păstoririi mitropolitului Miron (1898), s-a introdus salarizarea preoțimii românești de stat, prin așa numita «congruă» (întregire potrivită). Proiectul de lege privitor la congruă a fost combătut în Parlament de mitropolitul Victor Mihali de la Blaj și de episcopul Ioan Mețianu de la Arad, pentru că se prevedea numai salarizarea celor care nu aveau sentimente ostile față de statul ungar, deci legea avea și un substrat politic, voind să facă din preoți instrumente docile în mâna statului. Cu toate acestea, legea a intrat atunci în vigoare (se prevedea un salariu de 1.600 coroane pe an, preoților cu 8 clase de liceu și Institutul teologic și 800 de coroane pe an, celor cu pregătire mai puțină). Întregirea de salariu de la stat a fost acceptată apoi de urmașul său Ioan Mețianu. Tot atunci au fost luate actele de stare civilă de la preoții tuturor confesiunilor și trecute în seama primăriilor. Mitropolitul Miron și-a sfârșit viața la 4/16 octombrie 1898, fiind îngropat lângă biserica numită «din groapă» din Sibiu.
