În luna august, ROMÂNIA, PE PRIMUL LOC LA VÂNZĂRILE DE AUTOTURISME NOI

Distribuie pe:

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) anunță că, în luna august 2018, vânzările de autoturisme noi au explodat în România, livrările înregistrând o dublare față de cele din perioada similară a anului trecut.

Procentual, țara noastră a înregistrat cel mai mare avans din Europa, indicele de creștere al înmatriculărilor fiind de 112,9 la sută, în timp ce procentul înregistrat la nivel european este de numai 31,2 la sută.

Tot la nivel procentual, România deține recordul de creștere la nivel european și la capitolul vânzărilor din primele opt luni ale anului. Este vorba de un avans al livrărilor de 47,5% (la nivel UE, doar 6,2%).

În august, lună care de obicei este mai puțin propice vânzătorilor de mașini, în România s-au înmatriculat 25.546 de unități, adică un sfert din autoturismele livrate în toate cele 8 luni ale anului (100.824 unități).

Autoturismele Dacia au înregistrat în august un avans de 36,5% în Europa, iar cota de piață a producătorului de automobile a urcat la 3,8%, de la 3,6% în perioada similară din 2017.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat, luna trecută, la 44.009 unități, în creștere față de perioada similară din 2017 (32.231 vehicule). Deși august este luna cu cele mai scăzute vânzări pe parcursul unui an, piața auto europeană a raportat un avans semnificativ, de 31,2%, la 1,13 milioane de vehicule. Cea mai probabilă explicație pentru această creștere excepțională o reprezintă introducerea noilor proceduri mai stricte de testare a poluării (WLTP), care se aplică tuturor mașinilor înmatriculate de la 1 septembrie.

Prin urmare, unii producători auto au oferit clienților vehicule la prețuri atractive înaintea datei de 1 septembrie. Ca rezultat, în multe state europene au fost înregistrate creșteri de peste 10% ale vânzărilor, conform statisticilor ACEA, citate de agerpres.ro.

Datele ACEA sunt valabile pentru țările Uniunii Europene și cele ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

 

Lasă un comentariu