S-o lăsăm mai moale cu Ziua persoanelor vârstnice...

Distribuie pe:

Dacă ni se va acorda ajutorul de înmormântare, vom putea pregăti noi îngropăciunea și vom prezenta facturi și chitanțe pentru fiecare leu cheltuit. Vom dovedi că ne luăm sicriu, prosoape și tot ce ne trebuie...”

...Nu este un citat din Kafka, Eugen Ionescu sau vreo replică dintr-o tragicomedie, ci un fragment din scrisoarea adresată, în 2002, unei case județene de pensii, de către un grup de pensionari cu venituri modeste, care solicitau, în avans, ajutorul de înmormântare, pentru

a-și pregăti, în bună rânduială, plecarea la locșor cu verdeață. Concomitent, 11 senatori care plecau “în documentare” la Strasbourg, solicitau și ei, pe lângă diurna de 200 de euro, încă o sută în plus, cu titlu de “avans cu justificare ulterioară”. (Culmea ironiei, banii de îngropăciune nu pot fi justificați “ulterior”, din lipsă se semnatari.)

De atunci au trecut aproape două decenii. Planeta îmbătrânește și nici România nu se simte prea bine. Specialiștii preconizează că în 2060, o treime dintre români va avea vârsta de 65 de ani și peste. Statul (în caz că va mai exista, lucru de care ne îndoim) se va confrunta cu o creștere a costurilor peste capacitatea sa de a finanța calitatea vieții vârstnicilor - cei mai mari consumatori de servicii de sănătate, dar și cu cele mai mici venituri și cu un spectru tot mai larg de probleme.

Fără excepție, guvernele postdecembriste le-au promis bătrânilor țării marea cu sarea: au fost întocmite proiecte, studii, programe, evaluări, s-au ținut seminarii, mese rotunde, “s-a umblat” la pensii, care au fost “indexate” cu țârâita dar, drăcia dracului, nici nu pleca bine poștașul, că se și scumpeau gazele, electrica și telefonul.

Unde să mai pui că problemele vârstei a treia erau cap de afiș în toate campaniile electorale. Înduioșați, candidații, încărcați cu bunătăți și făgăduieli dintre cele mai fantasmagorice, nu mai pridideau cu vizitele pe la aziluri și alte “locații” vesele, urmând ca, imediat după alegeri, toate problemele să se rezolve, medicamentele compensate să se... decompenseze și calitatea vieții să se amelioreze numaidecât. Guvernul o să aloce atâtea miliarde pentru asistență socială, atâtea miliarde pentru serviciile de sănătate, atâtea pentru alte și alte “priorități”. Se vor construi aziluri noi, cu dotările necesare, pe cuvânt, uite că, deja, proiectele-s gata, ca mâine vă mutați în casă nouă. Hai, nu mâine, ci poimâine, sau, în cel mai rău caz, în următorii zece ani. Am zis. Ein mann, ein wort, vorba strămoșului latin. În elanul creator, au fost desființate niște spitale, urmând ca imobilele să fie reabilitate, modernizate și transformate în case de bătrâni. Au venit alte guverne, cu alte făgăduieli din care s-a ales praful: nici spitalele n-au mai fost reînființate, nici aziluri n-au fost amenajate. În general, totul a fost lăsat baltă, cu promisiunea fermă că problema vârstei a treia rămâne una “prioritară”, urmând a fi rezolvată cu succes, exact ca problema autostrăzilor. (Ce-i drept, drumul către succes e mereu în construcție.)

Între timp, aliniindu-ne și noi standardelor europene, atlantice și mediteraneene, am îmbrățișat cu entuziasm Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, prilej de emulațiune și înduioșare pentru dregătorii patriei, în strădania de a demonstra grija pe care le-o poartă celor cu “tâmplele albe”: aceștia sunt încolonați și transportați la muzeu, la grădina zoologică sau pe la concerte cu îndrăgiți interpreți ai cântecului popular. Se organizează mese festive, cu sarmale și friptură. Se țin alocuțiuni. Se înmânează diplome. Din străfundurile internetului răsar pilde și citate lăcrămoase despre bătrâni și despre cât trebuie să-i iubim. Totul e stropit cu șampanie și împopoțonat cu tort. Apoi, totul e dat uitării până la următoarea Zi internațională. (Care, dacă pică în an electoral, e și mai plină de fast și de pioșenie.)

Stop cadru! Când ONU a consacrat ziua de 1 octombrie drept una internațională a persoanelor în vârstă, nu s-a gândit nici la sarmale, nici la fursecuri cu nucă, nici la cântec, joc și voie bună, ci la “dreptul celei de-a 3-a generații de a beneficia de hrană, condiții de locuit și îngrijire medicală, detectarea timpurie și tratamentul bolilor cronice, libertatea de a decide asupra vieții personale și profesionale”, la datoria guvernelor de a asigura vârstnicilor un mod de viață autonom, prin asigurarea de pensii decente, menținerea lucrătorilor vârstnici în câmpul muncii - pentru a-și valorifica bogata experiență profesională și de viață -, acordarea unor servicii medicale, de îngrijire și asistență socială echitabile și de calitate, adaptarea locuințelor la nevoile vârstei, încât bătrânii să ducă o viață sănătoasă și cât mai împlinită, “în directă corelare cu solidaritatea dintre generații”.

Or, ce s-a schimbat, în România, de când acei amărâți au solicitat, în avans, ajutorul de înmormântare? Iată doar câteva din concluziile celui mai recent raport al Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice (cnpv.ro):

Vârstnicii reprezintă cea mai afectată categorie de populație, iar rata de sărăcie a acestora este în creștere* Tot mai multe persoane vârstnice trăiesc singure pentru că membrii familiei lor s-au mutat în altă parte sau pentru că au rămas văduve * Mulți bătrâni sunt “uitați” prin spitale * Din cauza natalității scăzute, se reduce raportul dintre persoanele care pot acorda îngrijire și persoanele care o necesită, adică potențialul de îngrijire în familie * Rețeaua geriatrică la nivel național este insuficient dezvoltată * Deși Legea privind asistența socială a persoanelor vârstnice a intrat în vigoare încă din 2000, până în prezent se observă o slabă dezvoltare a serviciilor pentru vârstnici * Sistemul de asistență socio-medicală se confruntă cu lipsa specialiștilor (asistenți sociali, medici geriatrici), în situația în care detectarea timpurie și gestionarea bolilor cardiovasculare, diabetului și depresiei vor deveni din ce în ce mai importante, pe măsură ce populația îmbătrânește * Structura de personal a unităților publice și private este incompletă, lipsind cel mai adesea specialiști precum: îngrijitori, kinetoterapeuți ș.a. * Echipele multidisciplinare (medici, asistenți sociali, psihologi) nu există sau nu funcționează, astfel încât evaluarea, decizia și acordarea de îngrijirii sunt fracționate, fără ca specialiștii să comunice eficient * Furnizorii de servicii socio-medicale la domiciliu se confruntă cu lipsa spațiilor în care să-și desfășoare activitatea și cu lipsa fondurilor pentru susținerea programelor * Repartizarea furnizorilor la nivel național este inegală, oferta de servicii fiind mult mai redusă pentru localitățile mici și cele rurale * În România nu au fost încă dezvoltate programe de reinserție și de menținere a unei vieți active pentru persoanele de vârsta a treia * Instituțiile publice nu au decât în mică măsură organizate servicii de îngrijire pentru vârstnici. Etc.

...Cât despre “solidaritatea dintre generații”, se vede cu ochiul liber (în alte zile, ce-i drept, decât la 1 octombrie): emblematică rămâne imaginea bătrânului în scaun cu rotile, cu sonda urinară atârnând, cărat în cârcă, la comisia de specialitate care urma să constate dacă mai are dreptul la indemnizația de invalid sau, între timp, i-au crescut picioarele la loc. “Bătrânii ar trebui împușcați, măcar așa, n-ar mai putea să voteze”, e de părere un “tânăr frumos și liber”, cu domiciliul pe rețelele de socializare. “Boșorogi”, “nostalgici”, “proști”, “hodorogi”, “căcănarii” ăștia fac umbră pământului degeaba. Niște “înapoiați mintal și niște puturoși” - se pronunță alte hahalere, “avansate mintal” pe la facultățile de pe internet. Și de-ar fi vorba numai de astfel de nevolnice specimene (tot mai multe, din păcate) din tomberoanele mediului online, dar, nici “elitele” (o parte din ele) nu sunt mai breze: un filosof cu pretenții și implanturi dentare (dar fără sistem) se declara scârbit “în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschid în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane” (subl. ns). Ce-i drept, cugetarea îl bântuise tocmai la Paris, “la un pahar cu vin, la un bistro din Marais”. Ca să vezi. Ideile mari îți vin ori noaptea, ori la Paris.

...Așa că, din păcate, nu putem încheia aceste rânduri cu zicala strămoșească: “Cine n-are bătrâni să-și cumpere”, ci cu un citat din Orson Welles: “Eu știu ce înseamnă să fii tânăr, dar tu nu știi ce înseamnă să fii bătrân”...

Căci “vine-o vreme, vine-o vamă” și nimeni nu-i scutit.

...Cum? Cine-i Orson Welles? Ia, acolo, un boșorog cu gura știrbă...

 

Lasă un comentariu